Imprimati articolul

Sfântul Gheorghe, biruitorul de balaur

Gheorghe, Georgeta, George, Gigi, Gică – şi alte diminutive de la Gheorghe – la mulţi ani, pentru ziua onomastică! Şi, desigur, cum e slujbă mare la biserică, ne vedem acolo. Despre marea sărbătoare a Sfântului Gheorghe vorbim în câteva – exagerez, sunt mai multe – cuvinte.

De la lume adunate

23 aprilie. Este momentul în care, conform semnificaţiilor populare, iarna fuge departe şi lasă locul verii. Asta înseamnă, printre altele, că, după ce au adăstat vreme lungă în sat, oile sunt mânate de ciobani la stână, vacile ies la păşune, pe izlaz, oamenii cu stare tocmesc slugi pentru un an, se aleg văcarii şi se achită primele plăţi către aceştia, restul, cum se spune în popor, la Sfântul Dumitru, ca să nu fugă ciurdarul cu grânele şi banii încasaţi şi să lase vitele, singure, pe câmp... Luând în calcul, pe mai departe, tradiţia populară, se spune că, azi, de Sfântul Gheorghe, prin diferite locuri, joacă haotic flăcări roşii şi galbene şi portocalii. Acolo, cică, ar zăcea, uitate, ascunse, ferite de lăcomia omului, comori ascunse în vremuri de demult, când aurul românilor eclipsa, în cantitate şi calitate, toate bogăţiile din jur. Ele, comorile, se cer găsite, scoase din adâncuri, aduse în viaţa oamenilor.

Se mai spune că, imediat ce vine începutul acestei zile de sărbătoare, fix la miezul nopţii, între 22 şi 23 aprilie deci, când data mai poartă şi numele de mânicătoare, încep să bântuie prin lume strigoii. De aceea, cu tot dorul comorilor care strigă să fie descoperite, e mai bine, în noaptea asta să se stea în casă. Ba, pentru deplină protecţie, este indicat să se pună la ferestrele caselor şi la uşa grajdurilor mărăcini viguroşi, cu ace multe şi dese, ca să nu poată intra, după bunul plac, strigoii.  La răsăritul soarelui în ziua de Sfântul Gheorghe, spun bătrânii, înfloreşte pe cerul aurorei mărul Domnului. Cine îl zăreşte – om bun, cu drag de Dumnezeu şi semeni – are noroc în lunile care urmează de sănătate deplină şi prosperitate maximă.

Sfântul cel viteaz

De fapt, cine a fost Sfântul Gheorghe? Deşi este unul dintre „greii“ creştinătăţii, istoria n-a consemnat prea multe despre el. Unii spun că s-a născut în Capadocia, fiind fiul unui general roman şi ajungând şi el asemenea. Şi că, nemulţumit de hotărârile anticreştine ale Consiliului de la Nicomedia, s-ar fi răzvrătit împotriva lor, atrăgând grele şi cumplite pedepse asupra sa de la împăratul Diocleţian, fiind, în final, scurtat de cap. Alţii spun că sfântul a trăit cu puţin înainte de domnia lui Constantin şi a murit în Palestina, la Diospolis.

Sfântul Gheorghe apare cu certitudine ca omorâtorul de balaur. Legenda spune cum, auzind că lângă oraşul Selena din Lybia s-a instalat un balaur care chinuieşte locuitorii cu foamea sa năprasnică, sfântul porneşte să înfrunte arătarea. Monstrul mâncase toate turmele de oi până la acel moment şi tocmai o răpise, în lipsa oilor, pe fata împăratului acelui ţinut. Se pregătea s-o mănânce, când, spune legenda, a venit viteazul sfânt Gheorghe. Cu suliţa în mână, el răpune balaurul şi scapă fata de la moarte.
Cam astea ar fi... Hai, petrecere pe cinste, sărbătoriţilor!

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2010

֩ Comentarii