Imprimati articolul

Crăciun fără tata

„Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi.“
(Adrian Păunescu – „Repetabila povară“)

A trecut Crăciunul şi pentru prima dată nu l-am mai avut alături pe tata. Soarele arzător din vara care a trecut i-a fost fatal. Merg acasă la fel de rar, sau de des, doar că acum drumul meu trece mereu pe la cimitirul de pe dealul năpădit de tufe de liliac.

Acasă, mama, într-un du-te-vino continuu, nu-şi mai găseşte locul şi rostul. Bătătura e pustie, grajdul e gol. Numai un măgăruş, un porc şi câteva găini mai amintesc de „bogăţia“ de altădată. Calul l-au vândut pe mai nimic în toamna lui 2007, de teama că va muri de foame, după vara secetoasă care a fost în acel an. E drept că n-a durat mult şi şi-au luat un măgar, dar şi-au vândut vaca.
O viaţă fără muncă, fără animale pe bătătură nu mai e viaţă!

Amintiri care bucură, dar şi întristează

A trecut Crăciunul şi am retrăit multe amintiri cu tatăl meu. În copilărie, când, chiar dacă eram săraci, nu ne lipseau bradul cu globuleţe şi artificii, portocalele şi bomboanele în poleială. E drept că nu primeam daruri decât de la el de la serviciu şi, parcă, de câteva ori am primit şi de la mama de la „servici“ adică de la CAP. Se bucura ca un copil, odată cu noi, de întâlnirea cu „Moş Gerilă“…

De colind, am format de multe ori „ceata“ la noi acasă unde făceam repetiţie. Chiar dacă era mai greu pentru părinţi să fie gazdă pentru copiii cu care urma să colin­dăm în Ajun, preferau să ne ştie acasă, să nu ne poarte de grijă. Mama era meşteră la făcut „turte“ (scovergi ţărăneşti mari cât tigaia), iar tata era neîntrecut în poveşti, jocuri şi păcăleli. Când simţeam că ni se închideau ochii de somn, mai recapitulam o dată de unde vom începe colindul şi pe ce uliţi vom merge şi adormeam…

Ca prin vis, îi auzeam pe cei mari, care nu îndrăzneau să se-arate la ziuă, colindând cu vocile lor groase: „Neaaaţaa! Neaaaţaa!“. Unii îi primeau, alţii nu. Era cam devreme. Noapte. Ger. Mai e până la ziuă! Dar la ziuă, cei care nu-i primeau, aveau surpriza să-şi găsească poarta mutată la vecinul şi a vecinului la el. Era un fel de răzbunare.

Tata îşi pregătea un ciomag cu care să ne apere de câini, iar când începea să se lumineze, porneam şi noi, cei mici: înfofoliţi şi toţi purtând mândri traista cusută de mama, pe care o şi visam plină de covrigi, nuci şi alte bunătăţi. Din tot satul nu auzeai decât asta şi întâlneai peste tot cete de colindători. Nu ştiam alte colinde. Nu ne învăţase nimeni. Nu ascultaserăm niciodată. Uneori, când ajungeam la casa vreunei văduve, nouă, copiilor, ne împărţea covrigi, iar pe tata îl cinstea cu un pahar de vin: „Să fie pentru omul meu!“

Cina de Ajun era modestă, urma să ne trezim din noapte. Şi ne trezeam în miros de caltaboş şi sarmale, care fierbeau molcom pe plită. Ne spălam pe faţă, ne închinam, sărutam icoana şi beam aghiasmă, iar după aceea ne puteam înfrupta din toate bunătăţile pregătite de mama… Frumos mai era, Doamne, în vremurile acelea!

Covrigi mulţi şi doar două bomboane

Ne întorceam acasă spre prânz şi răsturnam din traistă tot ce căpătaserăm. Apoi sortam şi număram: o sută zece covrigi, douăzeci de nuci, zece biscuiţi, două bomboane… Aveam ce povesti colegilor. Ziua de Ajun trecea repede: cu povestiri de la colindat şi cu întreceri de săniuţe. Intram în casă pe seară, îmbujoraţi de frig, deşi nu simţiserăm că ne-ar fi fost.
Peste ani, bunic fiind, era foarte bucuros când îi duceam nepoţii de Crăciun. Îi însoţea la colindat cu acelaşi drag cu care ne însoţea pe noi altădată. Se lăuda cu ei, spunând celor care-l întrebau ai cui sunt: „Ăştia doi sunt ai fetei, iar ăştia ai băiatului“. Pe noi, copiii, ne dorea cât mai des acasă: „Să nu ne daţi uitării, măi tată, să mai veniţi pe la noi!“

„Cum te-aşteaptă-n sat la mine!...
Du-te, du-te, Moş Crăciune...
De nu ţi-o fi peste mână, treci şi pe la casa noastră,
Biata mama-ngândurată azi e singură la masă,
Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,
Când vezi neatins şi vinul, şi colacul de pe masă.“
(O. Goga – „Moş Crăciun“)

Educ. Ileana CÎRSTEA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

֩ Comentarii