Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Comisia Europeană, îngrijorată de despăduririle masive

Comisia Europeană a făcut publice două importante iniţiative destinate protejării pădurilor la nivel global. Pachetul legislativ cuprinde o propunere legislativă cu scopul de a reduce riscul apariţiei pe piaţa Uniunii Europene a cherestelei şi produselor de cherestea obţinute ilegal, precum şi o Comunicare prezentând propunerea Comisiei în privinţa despăduririlor din pădurile tropicale.

Tăierea ilegală de păduri şi defrişările au consecinţe grave asupra mediului, contribuind la schimbările climatice şi la pierderi în ceea ce priveşte biodiversitatea, ameninţând totodată existenţa populaţiilor indigene. Asemenea abuzuri reprezintă simptomul unor probleme mult mai mari, cum ar fi lipsa unui sistem de administraţie privind pădurile, dar şi o slabă aplicare a legilor deja existente.

În contextul negocierilor internaţionale având în vedere protocolul post-2012 privind schimbările climatice, Comisia propune urmărirea obiectivului de a opri pierderile globale de păduri până cel târziu în 2030. Cele două părţi ale pachetului legislativ privind pădurile sunt următoarele:

Legislaţia propusă privind tăierea ilegală de masă lemnoasă

În viziunea Comisiei Europene, activităţile ilegale în ceea ce priveşte defrişărea sunt: tăierea, transportarea, vânzarea sau cumpărarea de masă lemnoasă în contradicţie cu legile naţionale. Se consideră că o proporţie semnificativă - în jur de 19% - din importurile de masă lemnoasă în Uniunea Europeană provine din surse ilegale.

Comisia Europeană propune un regulament în vederea reducerii la minimum a riscului plasării de masă lemnoasă şi a produselor de esenţă lemnoasă provenite din tăieri ilegale pe piaţa Uniunii Europene. Regulamentul propus va obliga comercianţii să identifice ţara de origine a produsului pe care îl vând şi să se asigure că acesta a fost produs în conformitate cu legislaţia din ţara de provenienţă.

Rata despăduririlor

În prezent, pădurile dispar cu o rată de aproape 13 milioane de hectare anual. Despăduririle sunt responsabile pentru aproape 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră şi au devenit un subiect important în cadrul negocierilor internaţionale în derulare privind noul protocol al Naţiunilor Unite pentru perioada post-2012.
Comunicarea Comisiei Europene indică faptul că, în perioada 2013-2020, un anumit nivel de finanţare este necesar în Uniunea Europeană pentru a lupta împotriva despăduririlor.

O mare parte a acestei finanţări ar putea proveni din sumele încasate în urma licitării alocaţiilor în cadrul sistemului UE de schimb al cotelor de emisie. Se estimează că dacă 5% din aceste încasări ar fi puse la dispoziţia Mecanismului Global Privind Pădurea şi Carbonul (MGPC), s-ar strânge 1,5 până la 2,5 miliarde de euro în 2020.

În cadrul MGPC, ar putea fi prevăzută o fază-pilot cu scopul de a testa incluziunea „creditelor de despădurire“ (credite destinate evitării despăduririlor) pe pieţele de carbon, fapt ce ar permite guvernelor să se folosească de aceste credite în vederea atingerii ţintei privind reducerea emisiilor după 2012. Comunicarea subliniază, de asemenea, nevoia de a întări alte politici legate de păduri, precum şi alte politici în domeniul comerţului, energiei, agriculturii, securităţii alimentare şi al cooperării privind dezvoltarea, care pot, direct sau indirect, reduce despăduririle.

(M.V.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2008

Vizualizari: 810



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI