Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Mănăstirea Pissiota, locul unde credinţa face minuni

Puţini dintre muritorii de rând pot să înţeleagă de ce unii semeni de-ai lor renunţă la toate plăcerile vieţii şi se închid între zidurile unei mănăstiri pentru totdeauna. Lasă în lumea de-afară rude, prieteni, poate iubiri neîmplinite, tot ce înseamnă sarea şi piperul vieţii, pentru a deveni călugări sau, după caz, călugăriţe. Poate că la baza acestei hotărâri stă, în unele situaţii, sărăcia, în altele cine ştie ce decepţii, dar, cel mai adesea, pentru a alege viaţa monahală este nevoie de vocaţie.

Scurt istoric
Mănăstirea Pissiota este veche şi nouă, totodată. Ea a fost ctitorită în 1928 de către inginerul aromân Nicolae Pissiota, care a văzut-o şi a realizat-o într-o manieră artistică unică. Astfel, biserica este construită în stilul Renaşterii italiene, dar are îmbinate şi elemente bizantine, specifice bisericilor româneşti.

Şi împodobirea bisericii este deosebită: picturile sunt realizate de Costin Petrescu - pictorul care şi-a pus semnătura pe frescele interioare ale Ateneului Român. Catapeteasma este sculptată în lemn de trandafir şi cireş, adus din Grecia, mobilierul, sculptat în lemn de stejar, cu motive naţionale, este realizat de sculptorul Anghel Gheorghe, autorul statuii lui Eminescu amplasate în faţa Ateneului, iar pardoseala este din marmură masivă de Carrera. La început, din 1929 până în 1949, mănăstirea a fost de călugări.

Transformată în lăcaş pentru maici, a existat astfel până în 1962, când a fost desfiinţată. Abia în 1993 se reia activitatea la mănăstirea Pissiota. Trei măicuţe, printre care şi actuala stareţă, devin pionierele restauratoare ale sfintei mănăstiri. A fost nevoie de multă muncă pentru a scăpa de şobolani, a smulge buruienile din curte, a înlătura paragina care pusese stăpânire peste tot. În prezent, mănăstirea poate fi considerată model pentru altele de acelaşi fel.

Rugi şi muncă

Împrejmuită cu garduri înalte, Mănăstirea Pissiota, din marginea comunei Poienarii Burchii, străjuieşte parcă locurile. Poarta masivă desparte, iremediabil, două lumi: cea de afară, hăituită de cotidian, şi cea de dinăuntru, austeră, ordonată, privată de tentaţie: un film bun, o mâncare pe cinste, ceva băutură şi tutun după pofta inimii, un pic de poker sau alba-neagra.

Mâna omului gospodar se simte la Pissiota peste tot: în aleea pietruită cu trudă, în exterioarele mănăstirii, în biroul stareţei, în chilie, în biserică, în sala de mese. Aici, în sfânta mănăstire, 18 măicuţe muncesc de dimineaţă până seara. Care în atelier, migălind la veşmintele preoţeşti şi cruciuliţe, care la grajduri, îngrijind de vite. În mănăstire viaţa nu este uşoară. Dimineaţa, la 6.00, toaca sună molcom şi sacadat. Toată lumea se trezeşte şi, după efectuarea operaţiilor de igienă corporală şi aerisirea chiliilor, se strânge în biserică. Ziua a început. Muncă, rugăciune, slujbe - aşa decurge ea, în mod obişnuit. Fiecare ştie ce are de făcut.

Ca-n familie

Despre viaţa în mănăstire, stareţa Irina Călin spune că se aseamănă cu cea dintr-o familie, iar termenii de cazarmă şi internat nu sunt potriviţi pentru a o caracteriza. Doar că măicuţele, toate fecioare, Îl slujesc pe Dumnezeu. Truda lor nu este împovărătoare, cum am putea crede noi, cei din afară. Este, de fapt, fericirea lor. La ora vizitei noastre, în atelier, pierdute printre maşini de cusut, tergaluri, brocarturi, lână, se aflau câteva măicuţe. Toate tinere, aproape copile.

Una dintre ele a plecat la 15 ani de acasă, de la Călăraşi, fără voia părinţilor, la mănăstire. Mai toate mamele şi taţii se opun plecării fetelor lor de acasă, la călugărie. Ei preferă să le vadă măritate, cu copii, gata să le dea o mână de ajutor. Chiar şi maica stareţă s-a lovit, în 1982, când a ales, în loc de viaţa lumească, pe cea monahală, de refuzul mamei sale: „Cum să te duci la mănăstire? Ţi-am făcut zestre, eşti singura mea fată, nu se poate să faci una ca asta!“ Astăzi, femeia şi-a urmat fiica în mănăstire şi-i dă, după puterile ei, ajutor în lupta tentaţiei.

Soră, rasoforă, măicuţă
Cele 18 măicuţe au ca scop şi fericire credinţa. De fapt, nu toate 18 sunt călugăriţe. Cele foarte tinere sunt încă, după un stagiu de pregătire, surori. După câţiva ani, în care au dovedit că tentaţiile lumii de afară le rămân străine, surorile devin rasofore. În acest stadiu mai rămân câţiva ani.

Abia după aceea, dând dovadă de smerenie, uitare de sine, ascultare, ajung să fie călugăriţe. Poate părea ciudat, dar la intrarea în mănăstire fetele sunt chestionate cu mult tact - ca la examen - de maica stareţă. Ele trebuie să aibă asupra lor buletinul de identitate, actul de studii, acordul părinţilor - dacă este cazul - şi carnetul de sănătate. Dacă se constată că cererea de a intra în mănăstire este serioasă, începe stagiul de pregătire.

Icoana făcătoare de minuni

N-am relata nimic din ce înseamnă mănăstirea dacă n-am aminti de Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Aceasta se află în biserica mănăstirii, este pictată pe lemn de stejar, pe un fundal de brocatură bizantină, de către portretistul Eustatin Stoicescu. Până acum câteva luni, după cum spune stareţa Irina, icoana a plâns cu lacrimi de mir. Poate pentru că situaţia din ţară e dezastruoasă, poate din alte motive necunoscute.

Ciudat şi înfiorător este faptul că Maica Domnului cu Pruncul priveşte fix la vizitatori. Indiferent unde s-ar afla aceştia, cum s-ar mişca şi deplasa, Maica Domnului îi priveşte. În ochi. De parcă ar vrea să le pătrundă în suflet, să le afle trebuinţele, nevoile şi bolile care-i îndeamnă să se roage lângă ea. De altfel, cum ne-a povestit monaha Irina, icoana face minuni: vindecă bolile trupeşti, tămăduieşte suferinţele sufleteşti, îndeplineşte rugăciunile şi dorinţele credincioşilor. Mulţi oameni, veniţi din toată ţara la icoană, se întorc să-i mulţumească. „Nicăieri nu ne-am făcut bine - spun ei - doar icoana ne-a ajutat!“ Maica Domnului cu Pruncul ne-a privit şi pe noi. Poate ne-a îndemnat să fim mai buni, mai toleranţi, mai generoşi cu ceilalţi.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2008

Vizualizari: 4618



֩ Comentarii

 
֠ 1.     pop alexandra ioana -- (27-December-2010 )
imi este foarte drag cand citesc informatiile despre aceasta SF. MANASTIRE si despre icoana facatoare de minuni a MAICII DOMNULUI este ceva foarte minunat trebuie sa credem si sa cunoastem ca exista asa ceva

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI