Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Silvicultura, sub impactul jocurilor politice

Aşa cum toată lumea ştie (iată şi unul dintre lucrurile pe care le cunoaşte tot natul!), anul 2008 – în care am păşit cu toţii mai sfios sau mai hotărât mai conştient sau mai inconştient – este nu doar un an bisect ci, poate mai mult decât atât, unul eminamente electoral. Cu alegerea „aleşilor“ atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, în plan parlamentar.

Ca în fiecare an cu o asemenea „semnificaţie“, amprenta acesteia se va regăsi pe multiple planuri, în numeroase domenii.

În speranţa că nu vom fi acuzaţi de „egoism profesional“ sau de sectarism, vom încerca, în cele ce urmează, să dăm glas unor gânduri legate de pericolele care ar putea însoţi această amprentă politică în domeniul silviculturii, în mod deosebit, în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare a acesteia, în perioada următoare.

Astăzi este îndeobşte cunoscut principiul conform căruia, fără o strategie (fie aceasta pe termen scurt, mediu sau, mai ales, lung), un agent economic, un concern şi, cu atât mai mult, un sector sau o ramură a economiei naţionale nu are şanse de dezvoltare durabilă.

Un alt principiu, la fel de valabil, care vine automat în completarea celui enunţat mai sus, este cel referitor la necesitatea continuităţii strategiei (mai ales în situaţiile în care aceasta s-a dovedit a fi realistă şi bine fundamentată), indiferent de schimbările care pot să apară, la un moment dat, la nivelul echipelor manageriale, din diverse motive.

Preţul improvizaţiilor

Abordând, în cele ce urmează, cele două principii manageriale, în conexiune, să vedem, pe scurt, ce s-a întâmplat în mod concret, în ultimii 17 ani, în domeniul silviculturii.

Înainte de orice comentariu, se impune însă a fi făcută precizarea că, în conformitate cu legislaţia în materie, apărută după anul 1990, autoritatea competentă pentru elaborarea şi promovarea strategiei de dezvoltare a silviculturii a fost şi este ministerul de resort sau, într-un termen generic, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Aceeaşi autoritate aprobă, în baza strategiei menţionate mai sus, strategia (pe termen mediu şi lung) a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în calitatea acesteia de administrator al fondului forestier proprietate de stat.

Astfel, după 1990, mai exact spus după primii ani de amestec puternic de entuziasm, confuzie, abordări idealiste şi, nu în ultimul rând, ezitări, începând cu anul 1995 s-au conturat parametrii unei prime schiţe de strategie pe termen scurt şi mediu, a dezvoltării silviculturii din ţara noastră.

Nu întâmplător am folosit cuvântul „schiţă“, având în vedere că fundamentarea unei strategii reale, viabile, are la bază o legislaţie stabilă şi coerentă în domeniu, or tocmai aşa ceva nu exista la momentul respectiv.

Motivaţiile economice şi sociale ale noii strategii

O strategie în sensul deplin al cuvântului (prima strategie după anul 1990) pentru dezvoltarea silviculturii pe termen mediu şi lung (perioada 2000 – 2020) a putut fi adoptată, numai după apariţia noului Cod silvic – Legea nr. 26/1996 care, înlocuindu-l pe cel din anul 1962, depăşit de realităţile specifice trecerii către economia de piaţă (între care diversificarea formelor de proprietate se regăsea pe primul plan), a putut asigura un fundament solid şi viabil pentru demersul elaborării unei asemenea strategii.

Mai trebuie subliniat, în mod absolut necesar, faptul că, în procesul de fundamentare şi elaborare a acestei strategii, care a presupus o amplă dezbatere la nivelul întregii ramuri (dezbateri zonale, urmate de două sau chiar trei dezbateri la nivel naţional, cu participarea neîngrădită a tuturor instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale pendinte de sectorul silvic), esenţiale au fost raţiunile şi motivaţiile de ordin profesional, economic şi social şi în niciun caz cele de ordin politic.

Acest lucru se întâmpla într-o perioadă în care presiunile politicului asupra pădurilor se situau la cote fără precedent, meritul principal revenind conducerii ministerului de la vremea respectivă şi, în mod sigur, de loc întâmplător, pentru că ministrul era de profesie silvicultor, fără a fi angajat politic.

„Bătuta pe loc“

Ce s-a întâmplat însă cu punerea în aplicare a acestei strategii, la scurt timp după adoptarea ei, mai exact spus începând cu ianuarie 2001, odată cu schimbarea puterii politice?

Acelaşi lucru, din păcate, care se întâmplase până atunci, la fiecare schimbare de ministru.

În mod concret, pentru că ministrul care o validase era catalogat ca provenind dintr-un alt spectru politic – tot sau aproape tot ce lăsase, deci inclusiv strategia, a fost încadrat în clasica „gravă moştenire“, încercându-se, drept consecinţă, înlocuirea acesteia.

Asistăm aşadar, la nici doi ani de aplicare, la o nouă „bătută pe loc“, pritocind o nouă Strategie de dezvoltare a silviculturii.

De data aceasta, din fericire, tocmai datorită condiţiilor în care fusese fundamentată şi elaborată strategia anterioară, chiar dacă factorul politic şi-a pus o anumită amprentă, venită din Programul de guvernare, îmbrăcată însă în „uniformă de serviciu“ (adică profesională,) noua strategie nu a fost caracterizată prin modificări fundamentale faţă de precedenta, fiind păstrate obiectivul strategic fundamental şi obiectivele strategice principale, precum şi marea majoritate a acţiunilor şi modalităţilor de punere în aplicare a acestor obiective.

Un lucru bun şi înţelept totodată

Necazul este că, după numai alţi trei ani de punere în aplicare, am asistat la o nouă schimbare a puterii politice şi, pe acest fond, la „descoperirea“ necesităţii unei noi strategii de dezvoltare a silviculturii care, din păcate (şi poate acesta este cel mai mare păcat!), nu s-a soldat nici astăzi cu ceva concret, palpabil şi coerent în acest domeniu.
Şi iată-ne, aşadar, ajunşi în anul de graţie 2008, când vom avea o nouă legislaţie silvică, începând cu noul Cod silvic şi, foarte probabil, cu o nouă schimbare de forţe politice care, împreună, vor conduce automat în partea a doua a anului şi la o nouă strategie de dezvoltare a silviculturii.

Din succinta prezentare a istoriei strategiilor de dezvoltare a silviculturii în ultimii 17 –18 ani în ţara noastră credem că, în ceea ce priveşte respectarea celor două principii manageriale enunţate la început, nu mai este loc pentru niciun comentariu.

Două întrebări incomode

În contextul celor de mai sus, fireşte că am câteva întrebări care se cer a fi rostite:

- Vor ajunge viitorii politicieni care vor conduce ţara din 2008 la înţelepciunea de a lăsa specialiştii, profesioniştii în domeniu, să fundamenteze şi să elaboreze strategia de dezvoltare a silviculturii în condiţiile unui nou Cod silvic (în a cărei adoptare, politicienii îşi vor fi spus cuvântul) şi a unei abordări, deja sută la sută europene?

- Odată elaborată şi oficializată această strategie a dezvoltării silviculturii, vor fi create şi condiţiile pentru asigurarea continuităţii sale în parametrii fundamentali, indiferent de schimbările de echipe manageriale la nivelul ministerului de resort sau al regiei, pentru a putea fi, în sfârşit, şi aplicată?

Numărându-mă printre cei împătimiţi, care pentru a supravieţui au nevoie de tratament cu optimism, care însă, din păcate, se regăseşte în „farmacii“ în cantităţi din ce în ce mai mici, îmi asum încă riscul de a spera într-un răspuns afirmativ la întrebările de mai sus.

Pagini realizate de dr. ing. Ion MACHEDON
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 2, 16-31 IANUARIE 2008

Vizualizari: 777



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI