Imprimati articolul

Agricultura în zona montană

Promovarea sistemelor de agricultură durabilă în zona montană permite menţinerea unei biodiversităţi caracteristice, o diversitate genetică, prin ameliorarea unor soiuri şi hibrizi adaptate la condiţiile şi cerinţele locale, prevenind astfel vulnerabilitatea lor genetică şi ecologică.

Este vorba, în fapt, de o diversitate a culturilor prin reintroducerea pe scară largă a asolamentelor şi rotaţiei culturilor, în funcţie de condiţiile economice şi ecologice.

Principalele priorităţi

Cuantificarea numărului de agricultori certificaţi în realizarea de produse tradiţionale şi în agricultura ecologică:

- cercetătorii implicaţi vor realiza un catalog al produselor tradiţionale şi ecologice montane;
- realizarea Cartei româneşti a produselor ecologice tradiţionale montane;
- stabilirea numărului de consumatori interesaţi de problematica produselor tradiţionale şi ecologice;
- cuantificarea interesului purtat de structurile publice.

În domeniul creşterii animalelor, cercetările întreprinse trebuie să fie coroborate cu normele sanitar-veterinare practicate de UE, iar produsele obţinute în conformitate cu Carta Europeană a produselor montane de calitate.

Condiţionări

Pentru a putea fi atestat ca produs tradiţional, aceasta trebuie să cuprindă, conform unui caiet de sarcini:

• numele produsului;
• descrierea metodei de producţie, inclusiv a naturii şi caracteristicile materiei prime şi/sau ale ingredientelor utilizate; • elementele care să prezinte evaluarea caracterului tradiţional; • descrierea caracteristicilor produsului prin indicarea principalelor sale caracteristici fizice, chimice, microbiologice sau organoleptice, care se raportează la tradiţionalitate;
• cerinţele minime şi procedurile de verificare şi control ale tradiţionalităţii.

Unicitatea produsului montan

Pentru a putea obţine acel produs „unic“ prin acurateţea sa, specific zonei montane, va trebui să ne îndreptăm atenţia spre o abordare agroecologică în ameliorarea programelor de dezvoltare, care ar trebui reconsiderate şi dirijate în următoarele direcţii:

- creşterea productivităţii agricole, reconsiderând atenţia acordată culturilor tradiţionale şi conservarea germoplasmei culturilor native;
- redescoperirea şi reevaluarea cunoştinţelor şi tehnologiilor tradiţionale ţărăneşti;
- promovarea folosirii eficiente a resurselor locale;
- creşterea diversităţii culturilor şi a animalelor prin policulturi, sisteme agroforestiere, ferme mixte care implică riscuri minime;
- îmbunătăţirea resurselor naturale locale prin acţiuni de conservare a solului, a apei şi prin regenerarea lor;
- reducerea la minimum a input-urilor externe şi aplicarea tehnologiilor proprii agriculturii organice.
În final, produsul montan cu marca originală este rezultatul unui cuantum de acţiuni respectate de producătorul agricol de la munte, pentru că solul, planta, animalul reprezintă un sistem a cărui sănătate depinde de realizarea lanţului trofic.

Resursele specifice zonei montane sunt de obicei cele mai potrivite pentru a susţine creşterea în această zonă. De exemplu, aplicarea unor tehnici agricole şi de fabricaţie tradiţionale duc în final la obţinerea unui produs de marcă pentru zona montană.

În loc de concluzii

Datorită marii diversităţi fizice, biologice şi culturale a munţilor Carpaţi, programele integrate aplicate la nivel local sunt cheia de bază a succesului şi a iniţiativei de a determina populaţiile locale să-şi poată rezolva problemele, simultan cu păstrarea ecosistemelor montane şi a identităţii culturale.

Director general dr. ing. Mariana RUSU,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian – Sibiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 2, 16-31 IANUARIE 2008

֩ Comentarii