S-a făcut prea puţin pentru o agricultură de la care se aşteaptă foarte mult

Interlocutor, un om cu totul deosebit, ing. Ion Banu, editorul general al revistei Lumea Satului, care, aşa cum spune şi numele, încearcă să cuprindă în ansamblul ei viaţa satului românesc aşa cum este ea şi cum sper din toată inima să dăinuie mulţi ani de acum înainte.

G.V.: Sunteţi un specialist cu vechi state de servicii, jurnalist cunoscut, ambiţios, bătăios. Iată, după un an extrem de dificil cum a fost 2006-2007, a urmat unul situat, după părerea mea, la capătul opus celui anterior. Am fost noi mai isteţi sau cel de sus a fost mai îngăduitor?

I.B.: Dumnezeu a fost mai aproape de noi şi de agricultori în mod deosebit, dar şi noi am fost isteţi pentru că am reuşit să valorificăm darul dat de Cel de Sus. Duc discuţia către agricultură şi către satul românesc pentru că sunt mai aproape sufleteşte de acest spaţiu şi de această activitate care este una cu mari riscuri.

A fost un an mai bun, a plouat încă din toamnă şi sigur că în primăvară s-a intrat cu suficientă apă în sol, fapt ce a generat dezvoltarea culturilor în condiţii optime, aş putea spune.

G.V.: Judecată prin prisma posibilităţilor ei economice, România a fost considerată multă vreme o ţară eminamente agrară. Se bucură agricultorul român în societate de atenţia şi respectul de care ar trebui să se bucure?

I.B.: Din păcate nu, şi o spun cu toată responsabilitatea. În toată activitatea mea profesională, şi nu numai, nu îmi amintesc vreun regim care să fi acordat suficientă atenţie agricultorului şi agriculturii. Am putea face o comparaţie cu regimul de dinainte de ’90 care totuşi, aşa cum era el, a acordat atenţia cuvenită atât agriculturii, cât şi cercetării agricole.

S-au realizat în vremea aceea lucruri deosebite pe care noi le-am abandonat, şi mă refer în mod deosebit la cele 3,5 milioane de ha amenajate pentru irigat. Unii contestă această suprafaţă, dar eu ştiu sigur că ele au existat şi că acum mai sunt irigate 500-600.000 ha. Este foarte puţin faţă de potenţialul hidrologic pe care îl avem şi faţă de condiţiile optime pe care le-am putea utiliza cu consum mic de energie. Se vorbeşte mult atunci când apar probleme deosebite cum sunt seceta sau inundaţiile, demnitarii fac declaraţii stufoase, dar aproape nimic din ce spun nu se concretizează.

S-a făcut prea puţin pentru o agricultură de la care se aşteaptă foarte mult. Acesta este motivul pentru care s-a ajuns unde suntem acum şi vă pot da şi cifre care să susţină aceste afirmaţii: din 9,5 mil. ha de teren arabil se exploatează doar circa 6,5 mil. ha. Este un lucru grav care se întâmplă deoarece agricultorul este decapitalizat şi nu se creează condiţiile legale necesare pentru a se putea capitaliza.

G.V.: S-a vorbit mult de reîmproprietărirea ţăranilor. Am avut senzaţia că această lege nu era necesară pentru că din punct de vedere legal pământul a rămas dintotdeauna în proprietatea lor. Ei s-au trezit deţinători ai unor suprafeţe, de regulă foarte mici, pe care nu au cu ce să le lucreze. S-au mai schimbat lucrurile de atunci?

I.B.: Foarte puţin. Sigur că trebuia un act de dreptate pentru ca oamenii să revină asupra suprafeţelor. Dar într-adevăr Legea 18 a fost un nonsens al României pentru că nu a existat niciun act normativ prin care ţăranul român să fie expropriat. Cel mai grav este că ţăranii s-au ales doar cu pământul, fără mijloacele de producţie, fiind nevoiţi la un moment dat să cedeze aceste proprietăţi unor „întreprinzători“ care nu întotdeauna au fost specialişti de primă mână şi care i-au dezamăgit. De aici şi reticenţa lor faţă de tot ceea ce înseamnă cooperare, asociere... etc.

Am întâlnit în Spania, în Brazilia, dar şi în multe alte state aceste forme asociative cooperatiste care se ocupă de organizare, de desfacere, iar producătorul este preocupat doar de obţinerea producţiei. Nu este deloc de neglijat acest aspect al valorificării pentru că iată ce s-a întâmplat an de an în România. Sub masca economiei de piaţă, a preţurilor dictate de cerere şi ofertă apar tot felul de negustori care îşi bat joc de munca ţăranului decapitalizându-l an de an, dispărând până la urmă şi sursa lor de înavuţire.

G.V. A apărut, mai nou, necesitatea cultivării plantelor energetice din care se poate obţine bioetanolul, rapiţa situându-se pe primul loc. Unii justifică aceste culturi prin faptul că trebuie respectat asolamentul. Eu nu ştiu dacă acesta chiar mai este respectat.

I.B.: Adevăraţii specialişti respectă asolamentul pentru că nu se poate face agricultură fără o anumită rotaţie a culturilor. În ceea ce priveşte culturile energetice, eu nu cred că acestea se cultivă în detrimentul celor tradiţionale şi nu cred că reprezintă un pericol faptul că sunt cultivate. Să ne gândim doar că peste 2,8 milioane de ha de pământ nu sunt cultivate.

Cu jumătate dintre acestea, dacă ar fi reluate în cultură şi destinate plantelor energetice, la care s-ar adăuga cele efectiv cultivate, s-ar asigura suficientă producţie pentru bioetanol şi, slavă Domnului, şi producţie pentru consum alimentar.

G.V.: Consumul de soia a crescut considerabil. România cultiva cândva aproape 550.000 ha, dacă îmi aduc bine aminte. În momentul de faţă aproape că nu mai exisă în cultură ba, mai mult, ne ferim de soia modificată genetic, în vreme ce importăm şroturi de soia MG. De ce această situaţie?

I.B.: Este o problemă mai deosebită. Eu am scris mult despre culturile alternative şi am numit multe specii: sorgul care este rezistent la secetă şi poate înlocui porumbul pentru furaj, triticale care pot înlocui în parte culturile de grâu, în horticultură diverse specii de legume, arbori, arbuşti fructiferi, pomi, mai ales că multe dintre ele nu sunt cotate de UE şi se pot produce oricât şi oriunde. Sigur că sunt soluţii care ar putea salva un segment foarte important al agriculturii, mai ales în anii deosebiţi.

Soia aproape că se cultivă numai pentru asolament deoarece se ştie că lasă în sol multă masă organică şi mai ales azot. Pentru producţie se cultivă mai puţin pentru că este costisitoare, în condiţiile în care soia modificată genetic, care ar reduce mult cheltuielile, nu poate fi cultivată. Soia MG nu înseamnă neapărat producţii mai mari, ci o reducere substanţială a cheltuielilor cu lucrările mecanice şi cu tratamentele.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu