Imprimati articolul

Condiţii optime pentru germinarea seminţelor

Reuşita oricărei culturi agricole este asigurată, în primul rând, de crearea condiţiilor optime pentru germinarea seminţelor şi răsărirea uniformă a tinerelor plante. Procesul de germinaţie începe prin îmbibarea cu apă. La început are loc inhibiţia coloizilor, iar apoi intervin şi forţele osmotice.

Germinaţia se consideră încheiată când începe procesul de fotosinteză. Apa şi oxigenul pătrunse în fiecare celulă a seminţei şi la o anumită temperatură specifică fiecărei specii de plante determină solubilizarea citoplasmei şi începe activitatea enzimelor, care transformă substanţele cu molecula complexă (amidon, proteină, lipide) în substanţe simple necesare hrănirii embrionului.

Factori condiţionali

Prin urmare, factorii necesari germinaţiei seminţelor sunt:
• apa, care constituie mediul reacţiilor biochimice şi asigură transportul produselor rezultate către embrion;
• oxigenul, necesar în procesul de respiraţie, din care se obţine energia folosită în procesele vitale şi totodată accelerează formarea enzimelor;
• temperatura, care intensifică activitatea enzimelor, fiind necesar un anumit prag de temperatură pentru fiecare specie de plante.

Procesele şi reacţiile biochimice

Procesele care au loc în timpul germinaţiei sunt:
a) diviziunea şi creşterea celulelor embrionului;
b) încolţirea, adică străbaterea tegumentului seminţei de către rădăciniţă şi tulpiniţă;
c) morfogeneza, adică formarea organelor plantei.
Reacţiile biochimice care au loc în timpul germinaţiei constau în:
a) transformarea substanţelor proteice în acizi aminici şi amide de către enzimele proteolitice;
b) transformarea amidonului în maltoză şi glucoză de către amilază;
c) transformarea lipidelor în acizi graşi de către lipază.

Substanţele simple rezultate din aceste transformări sunt transportate şi servesc la hrănirea embrionului.

De regulă, sămânţa devine aptă pentru începerea procesului de germinaţie după un anumit timp de la recoltare, după ce parcurge etapa de postmaturaţie. Până atunci germinaţia este inhibată de anumite substanţe analoage existente în sămânţă şi care sunt descompuse în timpul postmaturaţiei.

După îmbibarea cu apă se anulează influenţa lor inhibatoare, fiind diluate, şi embrionul începe să elaboreze acid giberelinic, ce declanşează activitatea celulelor care înconjoară stratul de aleuronă. Aceste celule produc enzime care mobilizează substanţele de rezervă din sămânţă.

În timpul vieţii latente a seminţei, enzimele se găsesc absorbite pe suprafaţa coloizilor protoplasmei, iar când începe germinaţia se desorb şi încep să activeze. Bobul de grâu, de exemplu, dispune de trei straturi de celule care secretă enzimele necesare digerării substanţelor nutritive din endosperm.

Prin urmare, pentru reuşita procesului de germinare a seminţei şi răsărirea culturilor este necesar să se pregătească foarte bine patul germinativ, sămânţa să fie aşezată pe un substrat aşezat pentru a beneficia de aportul capilar al apei, iar deasupra seminţei solul să fie afânat pentru a permite accesul oxigenului şi căldurii (pat tare şi plapumă moale).

Prof. dr. Vasile POPESCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 19, 1 - 15 OCTOMBRIE 2008

֩ Comentarii