Vama, poartă a sufletului bucovinean

Aşezată la poalele Obcinilor, satul Vama străjuieşte, aşa cum arată numele, drumul pe care altădată erau mânate spre Transilvania, Ungaria sau Polonia tamazlâcurile de boi şi carele cu ceară parfumată de albine şi tot aici se opreau, pentru a da oamenilor domniei cuvenita dajdie, chervanele grele încărcate cu mărfuri de preţ aduse de negustori din Lipsca, Lvov sau din îndepărtatele cetăţi de pe malul ceţoasei Mări Baltice.

Istoria scrisă a satului Vama începe cu un document eliberat de cancelaria lui Alexandru cel Bun în 1408, în care se pomeneşte de punctul de vamă de aici. Un an mai târziu, veniturile vămii sunt date Mănăstirii Moldoviţa, iar în 1411, pe lângă vamă, mănăstirea primeşte şi satul care dăinuie, iată, de şase secole!

Anii au trecut, zapisele şi uricele vremii consemnează că vămienii, oameni mândri, au rezistat presiunii călugărilor de la Mănăstirea Moldoviţa de a-i transforma în robi, aşa cum s-au împotrivit stăpânirii austriece când, după 1775, locuitorii aşezării, prin desfiinţarea Mănăstirii Moldoviţa, au devenit dependenţi de stat, aflaţi pe teritoriul afectat Fondului Bisericesc Ortodox.

Memoria celor căzuţi în cele două războaie mondiale este păstrată printr-un monument ridicat în centrul satului, iar de Ziua Eroilor, la Înălţare, conform tradiţiei româneşti, vămienii îi cinstesc pe cei căzuţi pentru credinţă şi neam la Cimitirul eroilor din localitate.

În aceste zile satele comunei sunt goale. Este vremea cositului la otavă şi toţi cei care pot ţine o coasă în mână sunt pe pajiştile care ocupă 3.100 de hectare. Aşadar, s-ar spune, condiţii deosebite pentru creşterea animalelor, dar şi aici, ca peste tot în ţară, lipsesc braţele de muncă. Tinerii sunt plecaţi în afara graniţelor. O zi de muncă a ajuns la preţuri astronomice şi multe suprafeţe vor rămâne necosite.

Încet, încet creşterea vitelor este abandonată „pentru că, spune unul dintre gospodari, Ioan Dorin Mihalache, cu ceea ce primim pentru produsele noastre nu ne acoperim nici măcar cheltuielile pentru hrana animalelor. Procesatorii s-au înţeles între ei şi pentru un litru de lapte oferă în jur de cincizeci de bani, în timp ce pentru un litru de apă minerală preţul este de 1,5-2 lei. Lâna oilor este aruncată la gunoi, iar pentru un kilogram de carne în viu se plătesc 4 lei, în timp ce în galantarele din oraş carnea ajunge la 20 de lei kilogramul!“

Închiderea unităţilor de prelucrare a lemnului, care asigurau sute de locuri de muncă, a făcut ca vămienii să se orienteze spre alte activităţi, printre care agroturismul, care a căpătat o dezvoltare deosebită. Cele peste 30 de ferme agroturistice oferă clienţilor din ţară şi din străinătate condiţii deosebite.

„Primim, în tot timpul anului, turişti români şi străini care se simt bine la noi şi revin, ne spune proprietarul unei pensiuni de aici, Ioan Balmuş, sau mai degrabă reveneau, pentru că aţi văzut în ce stare se află de multă vreme drumul naţional ce străbate comuna, astfel încât tot mai puţini turişti se încumetă să facă slalom printre mulţimea de puncte de lucru înşirate de-a lungul şoselei la care se lucrează, cum se spune, «de dorul lelii». Drept urmare, cred că anul acesta numărul turiştilor pe care îi aşteptăm se va reduce la jumătate.“

Primarul comunei, domnul Nicolae Baltag, este „în febra proiectelor“, ne spune Balmuş. Datorită unui proiect SAPARD, întreaga comună beneficiază de apă curentă, iar acum edilul are în vedere extinderea reţelei de canalizare în toate cele patru sate, apelând la fonduri europene. Tot cu fonduri europene va fi asfaltat un drum de 10 km. În acelaşi timp, tânărul şi ambiţiosul primar vrea să ridice toate şcolile comunei la standarde europene.

Cei peste 700 de elevi învaţă în patru şcoli generale şi la şcoala profesională care pregăteşte lucrători pentru turism. Mulţi dintre elevi, la care se adaugă tinerii rămaşi în comună, activează în cadrul ansamblului de dansuri populare „Cetina“ care reprezintă localitatea la diferite concursuri pe plan judeţean şi naţional.

Tradiţiile şi obiceiurile păstrate cu sfinţenie îşi găsesc expresia în muzeul din centrul comunei. Sunt expuse aici ţesături şi costume de mare frumuseţe păstrate până acum în lăzile de zestre şi tot aici poate fi admirată o colecţie de ouă „închistrite“, îndeletnicire pe care femeile din Vama au transformat-o în artă.

Şi tot pe linia păstrării tradiţiilor, aici continuă străvechi meşteşuguri, cum ar fi cioplitul pietrei. Mai mult de 20 de vămieni practică această meserie şi pot fi văzuţi la restaurarea monumentelor istorice de pe tot cuprinsul ţării.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu