Istoria de lângă... istorie > REVISTA LUMEA SATULUI

S-au împlinit 160 de ani de la Revoluţia din anul 1848 - Primăvara popoarelor, fenomen general european, rezultat necesar, firesc, al unei îndelungate evoluţii istorice, hotarul dintre două lumi sau, mai exact, încercarea societăţii româneşti de a se orienta în direcţia progresului istoric.

Potrivit aprecierii lui N. Bălcescu, „Revoluţia n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi viitor. Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române - cauza ei se pierde în negura veacurilor“.

În Ţările Române, Revoluţia a început în Moldova, pe fondul crizei sistemului feudal - acesta cuprinsese toate cele trei ţări româneşti, marcată de multiple frământări şi mişcări ale mai tuturor păturilor sociale, cu deosebire ale ţărănimii, frământări accentuate şi de acţiunea unor factori naturali distructivi, la care s-a adăugat şi ocupaţia străină.

Toate acestea au generat frământări ţărăneşti, între care cea mai des întâlnită este fuga de pe moşii în nădejdea unui trai mai bun. Dreptul la strămutare era prevăzut în Regulamentul Organic, dar se puneau atâtea condiţii încât acesta consacra într-o formă ambiguă legarea ţăranilor de pământ, impusă de noua orientare a gospodăriei moşiereşti.

În 1827, domnitorul Moldovei, Ioniţă Sandu Sturza, prin „sobornicescul hrisov“ legiferează, printre altele, şi legarea ţăranilor de pământ într-o manieră categorică, fără nicio clauză, strămutarea depinzând exclusiv de voinţa stăpânului: „Nu pot avea voe a să ridica fără voia stăpânului şi pururea fugarii de acest fel... să fie aduşi la urmă şi certaţi...“

Împrejurările proprii perioadei cuprinse între anii 1846 - 1849, de care am amintit, au determinat o intensificare considerabilă a procesului de strămutare, mai exact a fugii de pe moşii, care-i afecta în egală măsură şi pe cei rămaşi, deoarece aceştia trebuiau să preia obligaţiile strămutaţilor.

La 26 februarie 1848, ca urmare a comportării unui arendaş care „a început a ne bate în toate zilele ca pe nişte dobitoace necuvântătoare, în care s-au socotit până la 70 de oameni şi mai mulţi bătuţi“, locuitorii se plâng şi avertizează că, în cazul în care nu se vor lua măsuri, „om începe a ne risipi ca albinele în toate părţile de va rămâne satul pustiu cu d-lui posesorul, că altă nădejde nu avem, nici chip de trăit“.

Măsurile luate împotriva celor strămutaţi erau extrem de dure. Astfel, slujitorii isprăvniciei Dorohoi aduc pe cinci locuitori fugiţi din Rudeşti „în peptul cailor prin tot satul, mai rău decât în vremea turcilor“, se arată într-o reclamaţie din 14 ianuarie 1847.

În acelaşi timp se constată şi un aflux al ţăranilor spre târguri. În august 1845, isprăvnicia ţinutului Iaşi raporta Visteriei că între cei 1.264 de birnici există şi „o mare parte veniţi de curând de pe la satele de pe cuprinsul ţării înţelegându-se în scopul de a se cruţa de havalele, de boerescurile şi de a păgubi grămezile săteşti de cislele lor, căci au vite şi alte mijloace cu care aicea fac feluri de alijverişuri şi cărături“.

Cu tot caracterul contradictoriu generat de condiţiile deosebite în care s-au efectuat strămutările masive ale locuitorilor din satele Moldovei, acestea au contribuit într-o însemnată măsură la dezvoltarea noilor relaţii de producţie, pregătind într-un fel apropiata revoluţie.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu