Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Zootehnia – marea deziluzie

Mergem cu discuţia în apropierea Capitalei, într-o zonă pe care ne-am dorit-o cândva spaţiul rural de susţinere agroalimentară a Bucureştiului. Din păcate, aici s-au produs atâtea distrugeri materiale, încât doar cutezătorii şi vizionarii au reuşit să mai facă ceva. Vorbim cu unul dintre aceşti oameni, doctor veterinar Mihai Petcu, proprietar unic al Agroindustrialei Pantelimon SA.

Gh.V.: Când începe dimineaţa pentru cei care lucrează în zootehnie, domnule doctor? Există duminică în acest sector?

M.P.: În creşterea vacilor, dimineaţa începe pe la patru şi jumătate pentru că la cinci deja are loc primul muls. Despre viaţa crescătorului de vaci nici nu se poate discuta… vorbim despre vaci şi deservirea lor. Pentru noi nu există onomastică, Paşti sau An Nou. La vaci, lucrurile sunt complicate din toate punctele de vedere. Asta începând cu animalul propriu-zis. Se ştie, taurinele fac un efort dublu pentru că mănâncă odată hrana, o scoate şi o rumegă, apoi o introduce în alt compartiment al stomacului de unde pleacă şi face cel mai complet produs alimentar, laptele. În acest sens, literatura de specialitate spune că un copil poate creşte normal până la vârsta de 11 ani consumând numai un litru de lapte de vacă pe zi.

Vaca – „doica omenirii“

Gh.V.: Probabil acesta este şi motivul pentru care vaca s-a bucurat dintotdeauna pe mapamond de o atenţie deosebită, ajungând până într-acolo încât să fie socotită un animal sacru.

M.P.: Dintotdeauna s-a spus că ea a fost „doica omenirii.“ În acele situaţii în care mamele nu şi-au putut alăpta copiii, aceştia au fost crescuţi cu lapte de vacă, lucru care se întâmplă şi acum, când au apărut tot felul de înlocuitori de lapte.

Gh.V.: Ştiu că dvs. sunteţi un om „bolnav“ de zootehnie, îndeosebi în ceea ce priveşte creşterea vacilor. Ce v-a atras în special?

M.P.: Vedeţi dvs., eu am trăit într-un sat, Biţina, unde urmăream ore întregi toate vacile satului. Acum copiii stau în faţa calculatorului. E greu să mergi la ţară ca medic veterinar, pentru că în foarte multe locuri nu există animale. Dovada este că la sate un procent foarte mare din medici tratează câini. Zootehnia aduce acum doar pagubă.

Gh.V.: Se spune, domnule doctor, că vaca poate scoate sărăcia din ograda omului. Aşa să fie oare?

M.P.: Aşa se întâmplă dintotdeauna. Ştefan cel Mare, de exemplu, creştea boi din rasele existente la acea oră, precum Sura de Stepă, cu care făcea bani mulţi vânzând în Europa. Ţări ca Olanda, Danemarca au progresat prin creşterea vacilor cu lapte şi recunosc că aşa au ajuns acum specialişti în electronică, medicamente etc. La noi, vaca nu prea scoate sărăcia din casă. Nu interesează pe nimeni, nu suntem conştienţi că numai aşa ne-am putea redresa.

Gh.V.: De la ce număr de animale începe să fie eficientă exploatarea vacilor?

M.P. În sistem gospodăresc, cu câteva vaci pe care le creşte ţăranul acasă, activitatea este întotdeauna eficientă pentru că duce la piaţă laptele şi-l vinde cu 2-2,5 lei litrul, ceea ce înseamnă un câştig bun.

Când ai un număr mai mare de vaci şi nu eşti performant începi să cazi în derizoriu. Mai există o hibă mare în România, aceea că producătorul de lapte care nu e asociat cu procesatorul este liber să comercializeze orice fel de lapte, doar să fie curat şi sănătos, nu s-a mai pus problema calităţii. Până acum se putea prelucra în România şi lapte neconform, care s-a plătit producătorilor cu 0,4-0,5 lei. Asta a dus la o situaţie dezastruoasă în acest domeniu. Fapt este că ţăranii suferă, iar fabricile prosperă.

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2008

Vizualizari: 978



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI