Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

În judeţele Moldovei, Agricultura ecologică câştigă teren

• Pe primul loc – judeţul Suceava.
• 35 de unităţi agricole ieşene vor face agricultură ecologică.
• 5.800 ha destinate ecoagriculturii.

Drept vorbind, în fiecare gospodărie ţărănească există produse ecologice: porumbul cultivat în grădină şi fertilizat cu îngrăşăminte naturale, ouăle găinilor crescute cu grăunţe şi verdeaţă, laptele şi brânza, merele din copacul care nu a fost stropit cu substanţe chimice şi lista ar putea continua.

Din păcate, producătorii nu ştiu că pot să vândă aceste produse la preţuri mai mari, dacă sunt autorizate ca fiind ecologice şi, chiar dacă ar şti, nu ar avea banii necesari obţinerii autorizaţiilor. Mai mult, nu există nicio educaţie a cumpărătorilor şi de aceea piaţa de desfacere a acestor produse e ca şi inexistentă.
Iată câteva dintre motivele pentru care agricultura ecologică, organică sau biologică, cum i se mai spune, a fost privită cu destulă reticenţă.

Date statistice

În ultima perioadă, direcţiile agricole din judeţele Moldovei înregistrează un număr tot mai mare de operatori pe piaţa produselor ecologice. Pe teritoriul judeţului Suceava, de pildă, activează trei procesatori de lapte ecologic ce produc caşcaval, unt, brânză de Olanda, lapte pentru consum. Tot în această zonă mai activează doi exportatori de produse ecologice, o fermă mixtă (legumicolă şi zootehnică), 46 de ferme, în special de vite, şi 17 apicultori. Au fost luaţi în evidenţă şi 2.296 mici producători de lapte ecologic.

De asemenea, se lucrează ecologic o suprafaţă de aproape 14 mii de ha, din care circa 5.400 ha cu păşune şi 7.700 ha cu fâneţe.

Şi în judeţul Iaşi agricultura ecologică câştigă teren. „Deşi mai rezervaţi la început, ne-a spus domnul Neculai Olaru (foto), director-adjunct al DADR, se pare că unii fermieri încep să realizeze acum şansa acestor produse. Se ştie că practicarea agriculturii ecologice necesită investiţii mai mari. Factura nu este totdeauna acoperită din vânzările ulterioare, dar având în vedere perspectiva care se deschide produselor bio prin deschiderea pieţii UE, sunt destui acei producători ieşeni care s-au înscris în registrul destinat agriculturii ecologice.

Pe prim-plan, cerealele

În judeţul Iaşi, până acum s-au înscris 35 de întreprinzători, dintre care 9 sunt apicultori, doi sunt crescători de melci, iar ceilalţi 24 vor produce cereale, furaje, legume sau fertilizanţi ecologici. Suprafaţa totală depăşeşte 5.800 ha, cea mai mare parte fiind destinată culturilor de porumb, grâu, floarea-soarelui şi rapiţă.
Cele mai mari suprafeţe incluse în circuitul ecologic aparţin fermelor Astra-Trifeşti, Agro Industrial „Ceres“-Bivolari şi Jurox, în total 2.100 ha, apoi firmelor Panifcom cu 421 ha, Agroalmixt SA-Andrieşeni, Bonga SRL-Trifeşti şi Prest Serv Impex SRL-Victoria.

Fonduri europene pentru agricultura bio

Ministerul Agriculturii şi-a propus să suporte, în acest an, o parte din costurile necesare procedurii de certificare a produselor ecologice. Tariful standard pentru certificare pe care l-a plătit, bunăoară, Societatea Comercială Prest Serv Impex, din comuna Victoria, a fost de 5 euro la hectar.
Fermierii români care practică agricultura ecologică vor putea accesa fonduri europene de aproximativ 260 milioane de euro până în 2013.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2008

Vizualizari: 1334



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI