Imprimati articolul

Sfârşitul unei aventuri regale

Regina Maria a trecut la cele veşnice pe 18 iulie 1938. Închizându-i ochii, patriarhul Miron Cristea a rostit: „În tot cazul, se va putea spune că a fost o femeie care şi-a trăit viaţa intens“. Vorbele întâiului stătător al Bisericii Ortodoxe Române nu făceau altceva decât să confirme o stare de fapt despre care s-a vorbit mult în epocă – numeroasele interludii amoroase pe care principesa şi apoi regina de mai târziu le-a trăit de-a lungul vieţii. Unele fulgurante, iar altele de lungă durată cum ar fi relaţia cu Ionel I. C. Brătianu, transformată în timp într-o prietenie matură, „niciodată stinsă“.

În rândurile de faţă vom povesti despre o idilă mai puţin cunoscută între moştenitoarea tronului României şi Ioan Andrei, un tânăr ofiţer de marină, care a trăit o fantastică aventură în ciuda rangului şi a diferenţei de clasă. Dar cum s-au petrecut lucrurile?

Într-o zi de vară a anului 1903, Bricul şcoală „Mircea“ primeşte ca oaspeţi la bord familia regală: Carol I şi regina Elisabeta, principele Ferdinand şi soţia sa, precum şi copiii acestora – Carol, Elisabeta, Marioara şi Nicolae. Jucându-se pe punte şi nefiind atentă, mica prinţesă Marioara alunecă şi se prăbuşeşte în mare. Tânărul cadet în anul al II-lea, care se afla prin preajmă, sare în valuri, prinde odrasla regală şi înoată aşteptând barca de salvare. Ajuns la bordul navei, sare din nou în apă şi revine pe punte cu un pantofior al Marioarei în mână.

Scena s-a petrecut fulgerător şi, drept recompensă, principesa îi propune să-i însoţească familia după croazieră. La insistenţele principesei Maria este ataşat ca marinar – funcţie născocită ad-hoc – şi inevitabilul se produce: elevul marinar Ioan Andrei, declarat „marinarul prinţilor“, devine şi responsabil pentru perfecţionarea limbii române în care principesa se exprima ceva mai dificil şi, firesc, amantul acesteia.

Copiii au fost lăsaţi în grija guvernantelor, iar „mămica“ a început să se ocupe cu osârdie de tânărul pe care-l depăşea în vârstă cu nouă ani! Se pierdeau călări pe potecile munţilor Bucegi fără ca, aparent, nimeni să nu le afle urma. Marinarul locuia la palat, bucurându-se de regimul unui aghiotant personal.

La un moment dat, Ferdinand intră la bănuială, au loc scene de gelozie, în timp ce „Missy“, cum o alinta soţul său, tăgăduie cu încăpăţânare faptele ajunse până la evidenţă. Principesa rezistă o vreme eroic acuzaţiilor pentru a-şi păstra legătura. Totuşi, într-o bună zi, când n-a mai avut încotro, îl mută pe marinar din Peleş într-o cameră pe Furnica, pentru a-l vizita, ferită de ochii lumii.

La rândul său, marinarul este chemat la cabinetele şefilor săi Konţesco şi Gheorghiu şi interogat despre legăturile dintre el şi principesă. Ca om de onoare, Ioan Andrei a arătat limpede că ele s-au mărginit la obligaţiile decurgând din chemarea lui în serviciile Palatului Regal, ca element decorativ în canavaua jocurilor copiilor principesei Maria. Nu l-a crezut nimeni şi, drept urmare, a fost expulzat în afara graniţelor, la şantierele navale din Trieste. S-a rupt şi de colegii lui care terminaseră doi ani de activitate cu gradul de sublocotenent, în timp ce pentru „marinarul prinţilor“ timpul petrecut la palatul regal nu a fost socotit ca stagiu!

Se pare că prin detaşarea la Trieste s-a urmărit suprimarea lui fizică. Tentativa, descoperită de către principesa Maria, este dejucată şi, pentru a se convinge că nu i se clinteşte un fir de păr din capul protejatului său, principesa întreţine corespondenţă încă o vreme cu Andrei pe adresa unei apropiate, contesa Larisch.

Marinarul trăieşte din amintiri, ţine un jurnal în paginele căruia îşi povesteşte iubirea pierdută. 17 ani mai târziu, Ioan Andrei, în calitate de căpitan de port la Orşova, este vizitat într-o noapte de două personaje enigmatice: o doamnă „cu voal negru“ şi un ofiţer din serviciul de securitate personală a Reginei Maria.

„Delegaţia regală“ a efectuat o percheziţie, în prezenţa soţiei şi copiilor căpitanului Ioan Andrei, ridicând scrisorile, fotografiile şi restul de amintiri pe care odinioară principesa i le făcuse cadou, mai exact toate indiciile şi probele vechii legături despre care regina nu mai voia să se ştie.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii