Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cum apărăm tomatele de mană

În ţara noastră, mana produsă de ciuperca Phytophthora infestans este cea mai păgubitoare boală a tomatelor. Atacul apare în ani cu precipitaţii abundente şi temperaturi moderate, care favorizează producerea infecţiilor şi evoluţia rapidă a bolii. Într-un interval relativ scurt, de 24-48 de ore, culturile pot fi compromise total.

Primele simptome

Mana afectează organele aeriene (tulpini, frunze, flori, fructe) în toate stadiile de dezvoltare a plantei. Până în prezent, în condiţii de câmp, primele simptome s-au semnalat frecvent în lunile august-septembrie, dar în unii ani atacul apare şi în decada a doua a lunii iunie.

Petele de atac apar izolat sau în vetre, de unde boala se extinde în restul culturii. În condiţii nefavorabile, pe partea inferioară a frunzelor, pe zonele infectate ce se măresc cu rapiditate, apare un puf alb, fin constituit din micelii şi conidioforii agentului patogen.

Cu timpul, ţesuturile bolnave se necrozează şi frunzele se usucă, având aspect de frunze arse. Pe peţiol şi tulpină apar pete de culoare brună, alungite superficial, pe care foarte rar se dezvoltă hife miceliene. Florile atacate nu leagă, se usucă şi cad. Atacul pe fructe este foarte păgubitor şi se înregistrează de la primele stadii de dezvoltare până în faza de pârgă.

La fructele abia formate, atacul se iniţiază de la sepale sau din locul de inserţie a pedunculului, pe când la fructele mari infecţiile se pot produce în orice punct de pe suprafaţa lor. Fructele sunt depreciate calitativ, se desprind uşor şi cad pe pământ unde, în scurt timp, ciuperca patogenă creşte şi sporulează abundent. Dacă infecţiile se produc în stadiul de pârg, suprafaţa fructelor rămâne netedă, de culoare brun deschisă, iar evoluţia patogenului apare zonat concentric.

Prevenire şi combatere

Măsurile agrofitotehnice au un rol deosebit în limitarea atacului. Este vorba de strângerea şi arderea sau îngroparea în locuri speciale a resturilor vegetale bolnave, distrugerea buruienilor, fertilizarea raţională, irigarea prin brazdă. În spaţiile protejate se vor evita densitatea mare a plantelor şi irigarea excedentară.

Se va asigura aerisirea corespunzătoare a culturilor prin ridicarea foliei de polietilenă de pe laturile solariilor şi prin îndepărtarea frunzelor bazale, pe măsură ce plantele cresc.

Printre fungicidele cele mai eficiente în combaterea agentului patogen se numără: Ridomil plus 48 0,25%, Turdacupral 0,4% la plantele tinere, 0,5% la cele puternic intrate în vegetaţie, Dithane M 45 0,2%, Vondozeb 80 0,2% Bravo 500 SC 0,2%. Aceste produse se aplică mai ales preventiv şi la intervale de 6-7 zile. La tratamentele ulterioare se recomandă aplicarea alternativă a cel puţin 2-3 fungicide cu bază chimică diferită. Pentru protejarea eficientă a fructelor în soluţiile de stropit se va adăuga adeziv (aracet 0,15 -0,2%).

Ing. Mariana CHIRILĂ, OJCA Vrancea
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

Vizualizari: 9833



֩ Comentarii

 
֠ 1.     florina -- (3-May-2010 )
ce tratamente se pot aplica la sol

֠ 2.     FLORIN -- (8-January-2011 )
Legumele sunt din ce in ce mai scumpe, am putea totusi sa le cultivam singuri, si am mai reduce din cheltuieli. Detalii pe: https://sites.google.com/site/culturalegumelor

֠ 3.     nicu -- (3-May-2011 )
Vreau sa evit tratamentele chimice.Ce pot face totusi sa cultiv rosii in spatiu liber.Cu multumiri!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI