Moş Ion Roată şi… integrarea europeană

Personajul scriitorului Creangă a rămas celebru prin înţelepciunea cu care, aflându-se în divanul ad-hoc al Moldovei în anul premergător Unirii Principatelor din 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, înţelegea rostul marelui eveniment istoric.

În judecata sa, izbânda va fi posibilă numai dacă, la ridicarea pietroiului, alături de bieţii săteni săraci şi flămânzi, pune umărul şi boierul sătul şi vânjos, nu doar să îndemne şi să dea porunci celor care-i umpleau hambarele, trudind pe pământurile lui.

Adevărul este că „problema agrară“ şi „chestiunea ţărănească“ au rămas până astăzi nerezolvate, chiar dacă urmaşii lui Moş Ion Roată şi „urmaşii urmaşilor lui“ au trecut prin războaie, răscoale, reforme, colectivizare şi, iată, în vremurile noastre, integrarea europeană.

Înţelepciunea legendarului personaj s-ar dovedi mai mult decât îndreptăţită şi în contextul actual de „unire“ a României cu ţările Uniunii Europene, pentru a se urni imensul „pietroi“ de pe cea mai importantă ramură a economiei naţionale – Agricultura.

Pentru aceasta este nevoie ca fiecare, „de la vlădică până la opincă“, adică toţi factorii răspunzători de soarta şi de roadele pământului lăsat de la o vreme, mai exact în perioada degringoladei postdecembriste, de izbelişte, sub puzderia de buruieni, arătând ca un uriaş mormânt părăsit.

Fiindcă, ar zice Moş Ion Roată coborând din istorie, integrarea europeană nu înseamnă a renunţa definitiv la producţia agricolă naţională, mulţumindu-ne a cumpăra toate cele necesare traiului zilnic din afară pe tarabele umilinţei străine, acestea nefiind cu nimic mai gustoase şi mai sănătoase decât ale noastre.

Este momentul să conlucrăm în toate treburile ţării, renunţând la somnolenţă şi la nepăsare. Nu astfel glăsuia şi „Hora Unirii“ a inimosului unionist V. Alecsandri? „Unde-i unul nu-i putere,/La nevoi şi la durere,/Unde-s doi puterea creşte/Şi duşmanul nu sporeşte…“

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu