Imprimati articolul

Principalele parazitoze ale rumegătoarelor

FASCIOLOZA, numită în popor gălbeaza sau guşa, este o parazitoză răspândită pe tot globul, care se întâlneşte la toate speciile de animale (mamifere sălbatice, porc, cal, iepure, dar mai ales la rumegătoarele mari şi mici (bovine, ovine, caprine).

Această parazitoză poate fi întâlnită accidental şi la om. Parazitul – Fasciola hepatica - are formă de frunză, cu o lungime de 2-3 cm, de culoare alb-cenuşie, care se localizează în stadiul adult, în canalele biliare ale animalelor, iar în forma sa larvară în corpul melcilor de apă dulce (Limnea sau Galba truncatrula).

Aceşti melci sunt gazdă intermediară a parazitului şi sunt răspândiţi în apele puţin adânci, stagnate în şanţuri, pe păşuni, gropi, jgheaburile fântânilor etc. Evoluţia lor este condiţionată de mediul umed şi favorizată de marea lor prolificitate.

Ciclul biologic al parazitului include o gazdă definitivă reprezentată de mamifere (bovine, ovine, caprine, unele rozătoare, omul) care elimină în mediul exterior ouăle parazitului odată cu materiile fecale. În condiţii favorabile de umiditate şi temperatură, în 2-4 săptămâni, acestea vor evolua şi din ele vor ecloziona larve mici care vor pătrunde activ în corpul gazdelor intermediare, melcii de apă dulce.

Elementele infestante din corpul melcilor sunt eliminate în mediul exterior umed, fixându-se pe firele de iarbă, de unde sunt ingerate de gazdele definitive. În corpul lor parazitul îşi continuă evoluţia, formele tinere de fasciole traversează intestinul, pătrund în circulaţie, migrează prin ficat traumatizându-l, iar în stadiul adult se fixează în canalele biliare. Fasciolele adulte produc ouă care sunt eliminate în mediul exterior de către animalul infestat odată cu fecalele şi astfel ciclul se reia.

Contaminarea animalelor are loc în timpul verii în anii ploioşi, dar şi toamna în ceilalţi ani, pe păşunile mlăştinoase sau prin adăpare din apele de mică adâncime. Aceasta este posibilă şi la grajd cu fânuri cosite de pe terenurile contaminate cu fasciole. Omul se poate infesta atunci când iese la picnic pe pajişti cu fasciole.

Semnele clinice. Forma acută a bolii apare cel mai adesea la ovine, după un an foarte ploios, la sfârşitul verii şi toamna. Manifestările clinice apar la 4-6 săptămâni de la contaminare şi se caracterizează prin abatere, lipsa poftei de mâncare, anemie, ascită, edem în jurul ochilor, dar şi submandibular (guşă), cu mortalitate ridicată.

Forma cronică este mai frecventă având o perioadă de început în septembrie-noiembrie şi în general, trece neobservată, animalele fiind uşor abătute. În decembrie-ianuarie urmează cea de-a doua perioadă, când animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, diaree urmată de constipaţie şi apariţia edemului mai ales, submandibular.

La sfârşitul iernii şi începutul primăverii este ultima perioadă a bolii când animalele sunt foarte slabe, avorturile sunt frecvente şi mortalităţi ridicate mai ales la animalele cu stare de întreţinere proastă.

La bovine simptomele sunt mai şterse decât la ovine trecând de multe ori neobservate. Atât la ovine cât şi la bovine fascioloza duce la diminuarea producţiilor constând în scăderea cantităţii şi calităţii lânei, a laptelui, a sporului în greutate şi a fertilităţii.
Diagnosticul bolii se pune pe semnele clinice, ancheta epizootologică legată de locurile recunoscute cu fascioloză şi prin examene de laborator.

Pofilaxie şi tratament. Se recomandă deparazitarea tuturor rumegătoarelor, de 3-4 ori pe an, adică primăvara cu 2-3 săptămâni înainte de a fi scoase la păşunat; toamna după ce au intrat în stabulaţie, dar şi în timpul verilor ploioase, cu: Fasciocid, Rombendazol 2,5%, Rombendazol 10%, Rombendazol plus, precum şi cu Romavermectin plus.

Dr. Viorica CHIURCIU, doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

֩ Comentarii