Uniunea Europeană, în date şi cifre..

Consiliul Uniunii Europene a fost creat pentru prima dată în 1951 prin instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. Prin Tratatul de la Roma din 1957 se înfiinţează două noi comunităţi şi, odată cu acestea, şi două noi Consilii: Consiliul Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi Consiliul Comunităţii Economice Europene. În anul 1965 Consiliul a fost lovit de „criza scaunelor goale“.

În urma acesteia, prin Tratatul de fuziune şi unificarea celor trei comunităţi europene se creează Consiliul Unic de Miniştri, care prin Tratatul de la Maastricht, din 1993, devine Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul de Miniştri este principala instituţie cu rol decizional la nivelul Uniunii Europene. Este compus din 27 de ministere naţionale (câte unul pentru fiecare stat membru) şi nu are un singur preşedinte, în sensul tradiţional al funcţiei. Rolul de decizie este atribuit prin rotaţie, la fiecare 6 luni, între statele membre.

Din ianuarie 2007 rotaţia se face în sistem tripletă, în sensul că trei preşedinţi lucrează împreună timp de 1 an şi jumătate pentru atingerea ţintelor agendei, prin continuarea muncii celui de dinainte. Acest proces este cunoscut sub denumirea de Preşedinţie şi aparţine unui anume minister al statului respectiv, în funcţie de priorităţile aflate pe agenda de lucru. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2008, preşedinţia a fost deţinută de Slovenia prin Dimitrij Rupel - ministru pentru afaceri externe.

Începând cu 1 iulie, conform rotaţiei, conducerea Consiliului aparţine Franţei. România este programată pentru perioada iulie – decembrie 2019. Un rol important în Consiliu este deţinut de secretarul general Javier Solana, în această funcţie din 1999, care este în acelaşi timp şi reprezentantul Uniunii în ceea ce priveşte politica externă.

Din punct de vedere legal, Consiliul este o singură entitate. În realitate este divizat în mai multe consilii, care activează în domenii diferite. Acest lucru a dus la o configurare compusă din 9 formaţii de lucru. În general, parteneriatul dintre ministere şi state apare în funcţie de subiectul luat în discuţie.

De exemplu, dacă se discută probleme referitoare la politica agricolă, cele 27 de ministere naţionale pentru agricultură formează Consiliul. Domeniul agriculturii şi pisciculturii este una dintre cele mai vechi secţiuni şi reuneşte o dată pe lună miniştrii agriculturii şi pisciculturii, precum şi comisarii europeni responsabili în următoarele domenii: sanitar-veterinar, agricultură, piscicultură, siguranţă alimentară şi sănătate publică.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu