Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Musafir la ceas de seară

Sub nucul cu crengile grele de frunze aţoase şi fructe nedate încă în pârg, se adună adesea, la ceas de seară, în buză de sfârşit de săptămână, împreună cu rudele şi prietenii apropiaţi, toată familia. Masa mare – de să încapă, dacă se înghesuie un pic, în jurul ei tot satul – tronează, ca un şef de trib, sub tot nucul.

În ceşti, cafeaua aburindă, făcută mai slabă, ca pentru seară, ca să nu sperie somnul şi să nu ridice tensiunea, zâmbeşte îmbietor. Paharele cu vin rece aburesc discret, ca într-o joacă, atmosfera. Şi, ca s-o spun pe-a dreaptă, şi pe meseni.

Pe platou râde şăgalnic, după ce s-a lăfăit în cuptor printre mere roşii şi vin alb, gâscanul care ciupea amarnic pe oricine avea tupeul să intre, cu vreo treabă, în oborul plin cu păsări. Că aşa dovedea el că e ştab peste orătănii... Dând cu ciocul şi prinzând omul de turul pantalonilor, de-l lăsa, Doamne sfinte, în mijlocul bătăturii fără brăcinari pe el, de cât trăgea... Başca, şi asta parcă era şi mai gravă, cu carnea de pe pulpă ciuruită de ciocul îndrăcit al matahalei... Na, să mai ciupească şi acuma din sosul cu care e îmbuibat!

Zvon de glasuri se aude nestingherit de sub nuc prin toată curtea. Râsete şugubeţe ciuntesc adesea liniştea înserării. Oraşul, din care au evadat cei mai mulţi dintre cei de la masă, e departe. Atât de departe că nimeni nu-i simte lipsa şi nu vorbeşte despre el. De ce ar face-o? La ţară e linişte de cimitir faţă de infernul urban.

Grădina râde verde, fructele încep să dea în pârg ca fetele de măritat, aerul e respirabil şi stelele se văd de aici altfel decât la oraş. Nu e, la început, niciuna, apoi apare lasciv luceafărul şi, în câteva clipe, le vezi pe toate cum se iţesc nebune prin toate colţurile. Şi acum va fi la fel, nu mai e mult şi cerul siniliu se va spuzi, mintenaş, de stele buiace.

O prezenţă stranie

Deodată, o prezenţă stranie se făcu, de niciunde, simţită. Atârnată între cer şi pământ, pe trei sferturi ascunsă privirilor, vârî pe dată spaima în meseni. Stătea între crengile nucului, imperturbabilă, şi privea la cei prezenţi. Nu se mişca, nu se foia, nu făcea nimic. Doar privea şi atât. Ai fi zis că doarme, aşa de liniştită era.

Nici măcar nu-şi cânta, în triluri repetate, cântecul odios, aducător adesea de necaz şi moarte. Parcă venise, stârnită de izurile bucatelor, şi ea la masă. Ca un oaspete nepoftit, picat de la drum de seară. Între ramurile nucului era o buhă. Sau ce-o fi fost. Era aşa cum o vedeţi în poză. A stat proptită pe craca apatică ore în şir. La fel de apatică. A zburat târziu, spre dimineaţă, când zorii au început să facă ochi. Spre seară, probabil s-a dus musafir în alte ramuri de nuc. La altă casă. La altă masă. La altă lume.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

Vizualizari: 741



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI