Imprimati articolul

Ţara ca o pradă

Doamne, ce sărmană-i astăzi ţara,
Ce prăpăd din optzeci’nouă-ncoace:
Avuţia strânsă greu prin vreme
Toată a-ncăput pe mâini rapace.

Puşi pe chilipiruri, cei de-afară
Au pătruns ca vulpile şirete
Şi cu dulci şoptele şi momele
Izbutiră iute să ne-mbete.

Au intrat cu ei în cârdăşie
Lotrii ce stăteau demult la pândă
Să despoaie ţara de podoabe
Şi pe şperţuri grase să le vândă.

Din cetatea noastră milenară
N-a rămas o piatră peste piatră,
Ne-au secat, ne-au stors şi ne lăsară
Numai cu cenuşa de pe vatră.

De te uiţi de-a lungul şi de-a latul,
Pretutindeni e stăpân străinul:
Peste codrii ce erau odată
Fraţi de mumă bună cu românul;

Peste munţii cu argint şi aur,
Peste sonde, gaze şi uzine;
Vrea şi-acest pământ cu moaşte sfinte
Care ne mai rabdă şi ne ţine.
.................................................................
Celora ce s-au aflat la cârmă
Unde le-au fost grija şi mândria
De lăsară negrii corbi de pradă
Să-şi înfigă gheara-n România?

Fără strop de dragoste de ţară,
Au uitat de sfatul strămoşesc:
„Nu se vinde casa părintească,
Nu se vinde pragul părintesc!“

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

֩ Comentarii