Fascinaţia alchimiei vegetale > REVISTA LUMEA SATULUI

La Universitatea Naţională de Artă, în cadrul secţiei de pictură, studenţii, conduşi de lector univ. dr. Daniela Frumuşeanu, au realizat un experiment care, prin originalitatea informaţiilor, devine interesant pentru cei curioşi.

Este vorba despre vopsirea cu plante tinctoriale, meşteşug practicat în lumea satului până la apariţia vopselelor chimice. Chiar doamna profesoară a scris într-un număr anterior despre experienţa desfăşurată la Vădastra în judeţul Olt.

Articolul mi-a suscitat câteva întrebări pentru care am vizitat-o în sala de curs de la Facultatea de Arte Decorative şi Design. Nu am găsit-o singură, ci cu două colaboratoare, Mihaela Stănescu, redactor la revista Descoperă şi Carmen Iordache, una dintre studente. Din motive tehnice am transcris discuţia fără a preciza cine a dat fiecare răspuns.

Până şi spiritul este bolnav!
– Cum credeţi că s-au apucat oamenii să vopsească cu plante?

– În vechime erau mai simpli în gândire, profitau de tot ce le oferea natura, erau curioşi, iar dorinţa de frumos venea dintr-un spirit sănătos. Astăzi spiritul, în primul rând, este bolnav. Exista o relaţie mai strânsă între om şi natură, între ţăran şi frumos.

Dar să ştiţi că am avut o experienţă care m-a tulburat. M-a invitat o ţărancă să-mi arate zestrea ei şi am constatat că toate ţesăturile erau vopsite sintetic. Erau şi nişte combinaţii cromatice îngrozitoare. Or, dacă ar fi fost vopsite cu plante, indiferent de combinaţia de culori, nu te-ar fi deranjat.

– Deci ţărăncile foloseau plantele cât timp nu aveau alternative. Când au găsit alte soluţii au ales calea mai uşoară, fără nicio remuşcare.

– Există motive pentru care ar fi mai bine să folosim coloranţii naturali?

– În primul rând, sunt mai sănătoşi. S-a demonstrat ştiinţific că unii coloranţi sintetici sunt cancerigeni. Apoi sunt mai rezistenţi.

– Este vorba de un produs unicat şi atunci nu este ieftin. El devine fireşte mai scump şi pentru că este destul de complicat să găseşti aceste plante tinctoriale.

– Sunt nenumărate, nici nu le mai ştim numărul. Oricum, trebuie să facem diferenţa între vopsirea experimentală a noastră şi ceea ce se făcea în vechime. Culorile acelea trebuiau să ţină 30 de ani. Ele erau experimentate de-a lungul timpului. Sunt şi diferenţe între zone pentru că există specii diferite la îndemână. De fapt, fiecare boiangiu avea reţeta sa.

Revenirea, o mare incertitudine
– E posibil să se revină la folosirea acestor tehnici în mediul rural?

– Ar putea să apară o categorie de consumatori care să dorească aceste produse, poate mai mult din pătura intelectuală. Nu cred însă că cei care le vor produce vor fi neapărat ţăranii, deşi ar putea fi, dacă te gândeşti că sunt mai aproape de materia primă. Oricum, fenomenul va fi destul de limitat, cei mai mulţi vor fi în continuare tentaţi să îşi procure hainele din magazin.

Foarte greu. Durează foarte mult. Procesul tehnologic este complicat. Dar se pot găsi oameni care să poată face acest lucru. Mai ales că este o mare problemă cu locurile de muncă în mediul rural. Şi mai este un motiv pentru care ar fi bine să existe tehnicile tradiţionale de vopsire: nu s-ar pierde, lucru foarte important.
Iată un motiv pentru care ar fi bine să revenim în paginile revistei cu câteva reţete de vopsire cu plante pentru cei care cred că ar putea să le folosească.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu