Cu drag... de ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Pe 29 iunie, în fiecare an, de 2000 de ani încoace, creştinii ortodocşi îşi amintesc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, martirizaţi pentru credinţa lor în Mântuitorul Hristos. În biserici se oficiază slujbe frumoase, preoţii se gătesc de sărbătoare, iar lumea se grăbeşte să vină în sfintele lăcaşe. Gospodinele care au pe cineva în familie cu numele sfinţilor – sau nume derivate din acestea – fac colivă şi dau de pomană. Cine a fost Sfântul Petru? Dar Sfântul Pavel?

Nici nu-şi imagina Petru, pe atunci Simon, când s-a întâlnit prima dată cu Iisus Hristos că va ajunge să fie pomenit mii de ani în şir, pe toate meridianele lumii. El era doar un pescar simplu, cinstit şi preocupat de a asigura pâinea de a doua zi pentru familia sa.

A fost frate cu Andrei, cel dintâi chemat la sfânta credinţă. Acesta l-a prezentat Mântuitorului. Când devine apostol, numele îi este schimbat în Chefla sau Piatră, ajungând până la noi ca Petru. Fiind mai în vârstă ca toţi ceilalţi apostoli, Petru devine adesea purtătorul lor de cuvânt şi ajunge cel mai înfocat şi mai credincios apostol al Domnului.

După Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt, Petru a început, ca şi ceilalţi ucenici, strădania neasemuită de răspândire a credinţei prin toate colţurile lumii. A dus stindardul Mântuirii până în cea din urmă clipă a vieţii sale.

Stabilit la Roma în ultimii ani de viaţă, Sfântul Petru cade pradă în anul 67, pe 29 iunie, furiei dezlănţuite a împăratului Nero. Petru este răstignit, aşa cum cere chiar el, cu capul în jos, pe Colina Vaticanului. Astăzi, acolo, basilica Sfântul Petru vorbeşte încă despre credinţa Apostolului în Iisus Hristos. Atât de mult a intrat în credinţa populară faptul că este considerat mâna dreaptă a lui Dumnezeu, că şi în bancurile populare el apare ca cel pe care se sprijină în orice moment Mântuitorul.

Apostolul Pavel s-a născut într-o familie de farisei, era cunoscător de carte şi limbi străine şi a fost rabin al evreilor. Numele lui de dinainte de Apostolat a fost Saul şi multă vreme a prigonit cu temeinicie credincioşii în Iisus Hristos. Înnebunea doar când auzea că ei propăvăduiesc Învierea Mântuitorului.

Într-o zi, pe când organizase din nou o vânătoare de creştini în Damasc, Saul a avut revelaţia: i s-a arătat Însuşi Domnul Iisus Hristos. Simplu, adevărat, modest. Atunci a înţeles că fusese până atunci rătăcit şi, fără să mai stea pe gânduri, a devenit un neînfricat şi înfocat propăvăduitor al creştinismului.

A primit numele de Pavel, pornind apoi în marea epopee a răspândirii acestuia, fără să precupeţească niciun efort. A ajuns în Macedonia, Grecia, Corint, Asia, Roma. A fost băgat în temniţă, bătut, lăsat pradă foamei, dar a mers mai departe. Ca şi Petru, a murit la Roma, pe acelaşi 29 iunie, sub acelaşi Nero nebun şi avid de sânge şi prăpăd. Pavel a fost descăpăţânat prin lovitură de sabie, la marginea Romei. Dintre epistolele scrise de el s-au păstrat până azi 14.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu