Imprimati articolul

„Spun ce-mi dictează inima“

• Convorbire cu poetul basarabean Valeriu Matei

– Ce sentimente încearcă un mare poet de limba română când trece Prutul?

– O dragoste de ţară, pe care mi-ar trebui un roman s-o descriu.

– Cu ce se manifestă poetul Valeriu Matei în dovedirea acestui crez patriotic?

– Să zicem că prin cărţile mele, în primul rând. Cu cele care mi-au apărut recent: „Dimineaţa marilor oraşe“, „Orfeu şi singurătatea“, „Grecia imaginară“ şi „Somnul de lucru“. Sper ca în 2008, cât mai curând, să-mi apară o antologie amplă din poezia mea. Şi un nou volum de poezie cu 31 de texte poetice.

Ba şi o carte de eseuri despre Mihai Eminescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Grigore Vieru şi Mihai Cimpoi. Dincolo de aceste consideraţii de ordin profesional, se află dragostea mea nemărginită pentru Patria Mamă.

O statistică absurdă

– Mă încearcă un sentiment cutremurător când aud că, după statistica oficială, românii sunt minoritari în Ţara Românească a Basarabiei.

– Este o prostie. O născocire a lui Voronin care-i obligă pe români, chiar prin constituţia comunistă, să fie altceva decât sunt. Adică, moldoveni. Statisticile ne spun că românii sunt (cu Transnistria) în proporţie de 66-70%, iar fără aceasta, 80%. Este monstruos să vezi cum autorităţile încearcă şi acum să revină la „politica“ sovietică şi să-i „boteze“ pe români drept moldoveni. Este o aberaţie, o absurditate.

– În ce raporturi vă aflaţi cu vecinul dumneavoastră de apartament, Vladimir Voronin?

– Nu am fost niciodată în raporturi bune cu el. Îl cunosc însă prea bine, nu neapărat pentru că suntem vecini de atâta vreme. Ceea ce face nu este de capul lui. În imaginaţia lui, o oarecare salvare ar veni din faptul că peste un milion de români au plecat la muncă în ţări europene.

Această dezrădăcinare se va întoarce împotriva lui ca un bumerang. Acasă au rămas bătrâni nostalgici. Au rămas copiii. De necaz, unii se mai îmbată şi cu apă minerală.

Un ţinut fără sate şi ţărani

– Cum arată astăzi satul basarabean?

– Este o tristeţe generală. Mai tristă decât a fost în deceniile trecute. Multe sate sunt golite de intelectuali, de oameni cu iniţiativă. Avem chiar sate unde nu prea mai are cine lucra pământul, nu mai sunt învăţători români care să predea orele la şcoală. Colhozurile hulite de odinioară au dispărut.

Legea funciară aplicată este una distorsionată. S-a mers nu pe restituirea proprietăţilor, ci pe un egalitarism prin care fiecare a primit câte o cotă mică de pământ. Nu ştiu dacă este bine. Fapt este că nu se poate practica o agricultură modernă, eficientă. Asta se vede şi în pieţe, unde predomină produse importate din Ucraina, Rusia, Turcia, Macedonia. Aşa s-a ajuns ca ţăranul basarabean să o ducă prost: 90% din populaţia rurală se află sub pragul sărăciei, al minimei existenţe.

Cu faţa spre Europa Unită

– Şi, în felul acesta...?

– Speranţe de mai bine se îndreaptă spre Europa Comunitară, nu spre răsărit şi nici măcar spre guvernanţii Basarabiei. Recunosc faptul că Voronin se află într-o situaţie delicată. Cel puţin, deocamdată există riscul ca Basarabia să se desprindă de marele colos economic şi politic rusesc.

Poate că, într-o zi, politicienii viitorului vor avea curajul şi înţelepciunea de a face acest lucru. Fapt este că avem azi o cultură românească în Basarabia. Avem poeţi, prozatori, compozitori care militează pentru redeşteptare naţională. N-ar trebui să se uite faptul că noi, cei din Basarabia, suntem cam a cincea parte din populaţia de azi a României, că oraşul Chişinău, cu peste 1 milion de locuitori, este, de fapt, al doilea oraş al ţării mamă.

Cristea Bocioacă
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 14, 16-31 IULIE 2008

֩ Comentarii