Cu pomana în… obor > REVISTA LUMEA SATULUI

• Ce-au primit de pomană în satele din Bărăgan, ţigăncile au vândut a doua zi în Oborul din Ploieşti.

În fiecare an, la 50 de zile după Paşti, creştinii sărbătoresc Rusaliile sau, cum spun preoţii, minunea de netăgăduit a Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului şi, cu o zi înainte, şi Moşii de vară.

Hop şi eu cu aşa vorbe, după ce aceste sărbători au trecut în lada cu amintiri pe anul acesta. Dar am o motivaţie ca să vorbesc tardiv despre acestea: vasele care s-au dat din tot sufletul de pomană în câteva sate din Ialomiţa au ajuns a doua zi expuse spre vânzare la Oborul Ploieşti. Şi în mine, dar şi în alţii care ştiau soarta farfuriilor ori a cănilor acelea, s-a mâhnit şi cutremurat deopotrivă sufletul…

În puzderia de lume din oborul din Ploieşti descopăr, cu stupoare, „bietele ţigănci“ care primiseră cu o zi înainte pomana de sufletul morţilor în satul de la porţi de Bărăgan. Cu toate farfuriile şi cănile căpătate de pomană, ele îmbiau trecătorii să cumpere. Le dădeau mai ieftin ca alţi „comercianţi“, ceva sub jumătate din preţul iniţial. Câte unul, care afla că doar optzeci de bani sau un leu costă o farfurie, se dădea interesat mai aproape şi cumpăra.

Recunoscând produsele şi pe vânzătoarele ad-hoc, le întreb şi eu, ca omul cu frică de Dumnezeu, de ce vând în obor ce au primit ieri de pomană. „Fă cocoană, mânca-ţi-aş… Facem şi noi un ban, că suntem săraci. Ce dracu’…? Nu te duce capu’? E toată lumea mulţumită. Ţărăncile alea proaste zice că a dat de pomană, ăştia care cumpără face şi ei o iconomie la buzunar, iar noi ne facem cu un bănuţ pentru puradei. Că avem mulţi, mânca-ţi-aş ochişorii matale şi nu avem ce le da de mâncare. Da’ să nu mai spui la cineva, că ne ia la pietre de morţii ăialalţi! Uite, dacă vrei, îţi dau şi ţie o farfurie şi o cană, să ai în bucătăria matale…“

Îmi dau seama însă că eu idealizez, la fel ca pe vremea copilăriei, sărbătorile cu mesele pline de colaci. Pentru că acum nu se mai fac colaci în satul de la porţi de Bărăgan. Urmaşii bunicilor de altădată ori dau comandă la magazinele săteşti pentru colăcei făcuţi la oraş, mai mult un fel de chifle, ori cumpără pur şi simplu pâine şi taie câteva felii şi de sufletul morţilor.

De altfel, acum puţine sunt gospodinele care mai fac cozonaci în cuptoarele din curte ori în soba cu vatră grea din tinda casei. Nimeni nu mai întărâtă focul cu beţe de floarea-soarelui ori cu coceni de porumb, rămaşi de la vitele din grajd şi aşezaţi stivă în spatele curţii. Cozonacii se iau, tot pe bază de comandă, ca să ştie comerciantul câţi aduce la magazin. Este multă tristeţe în ce spun, dar acesta este adevărul.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu