Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Imposibila renaturare

Într-o disertaţie susţinută la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ing. Lucian Buzdugan, director general în cadrul TCE Trei Brazi SRL, şi-a expus, prin argumente agrotehnice şi economice, punctul de vedere asupra mult discutatei probleme a renaturării Luncii Dunării.

Concret, domnia sa s-a axat pe „Incintele îndiguite ale Dunării, rolul lor în siguranţa alimentară a României, cu trimitere către Insula Mare a Brăilei, un model de coabitare între o agricultură modernă şi un mediu sănătos.“
Redăm în sinteză argumentele esenţiale ale pledoariei sale pentru îmbunătăţirea actualului sistem de exploatare a acestui perimetru funciar cu o fertilitate de excepţie. Un model şi pentru alte perimetre.

Îndiguirea şi efectele ei

Circa 430.000 ha sunt îndiguite de-a lungul Dunării ca o salbă pe malul românesc, zone pentru care s-au făcut, în timp, investiţii deosebit de mari. Dintre cele 430.000 ha, Insula Mare a Brăilei reprezintă 72.000 ha îndiguite. Scopul realizării lor a fost acela de a reda agriculturii o serie de terenuri neproductive, aflate sub efectul apelor şi al inundaţiilor şi transformarea acestora în terenuri productive.

Este de precizat că această investiţie imensă a asigurat o regularizare mai bună a cursului Dunării, dar mai ales o creştere a gradului de siguranţă a celor care locuiau de-a lungul fluviului. Ca să nu vorbim de efectul agrotehnic.

Incintele îndiguite reprezintă zonele unde costurile cu apa de irigat sunt cele mai reduse din ţară, având în vedere că ele sunt la nivelul apei Dunării şi nu este nevoie de nicio treaptă de pompare. Iată câteva mari avantaje pe care le valorifică nu numai România, ci şi toate ţările care sunt de-a lungul Dunării.

Au apărut, mai nou, o serie de idei promovate de activiştii pe mediu, care susţin că, de-a lungul fluviului, ar trebui să realizăm o renaturare pe care s-o înfăptuim în mod brutal prin distrugerea digurilor şi reinundarea acestora. Înainte de a vedea dacă acest lucru are vreo eficienţă, ar trebui să ne punem întrebarea: de ce nicio altă ţară care are astfel de amenajări, cum sunt Austria, Ungaria, Serbia, nu ia în discuţie acest aspect?

Adevărul este că la noi există interese, în mod deosebit economice, în spatele cărora sunt sigur interese politice, ca România să depindă în continuare de producţiile agricole care se fac în vestul Europei şi noi să devenim tributari importurilor de produse alimentare.

Date ce îndeamnă la reflecţie

Am făcut un calcul, ţinând cont că în Insula Mare a Brăilei noi exploatăm 55.000 ha, din care rezultă că, dacă toate incintele ar fi cultivate cu grâu şi s-ar obţine o producţie medie de numai 3.000 kg, perimetrul agricol al Luncii Dunării ar putea produce un milion şi jumătate de tone de grâu. Dacă s-ar obţine 6.000 kg la ha, producţie pe care de altfel noi o realizăm curent în IMB, am putea obţine aproximativ trei milioane de tone, exact necesarul de grâu al României.

În cazul soiei am putea realiza 1.750.000 de tone, având un milion disponibil pentru export. Sigur o să spuneţi că nu putem cultiva numai o singură cultură. Dacă am face un asolament în Insula Mare a Brăilei cu cele trei culturi: grâu, porumb şi soia, am putea realiza 1.000.000 tone de grâu, 580.000 tone de soia, exact proteina de care noi avem nevoie, şi 1.300.000 tone de porumb, adică cât le-ar fi de ajuns complexelor care achiziţionează porumb pentru animale.

Acesta ar fi primul argument pe care îl supun atenţiei celor care spun că ar trebui să rupem digurile şi să inundăm Lunca. Ar fi o greşeală extraordinară. O astfel de propunere o pot face doar nişte oameni care doresc pur şi simplu răul acestei ţări.

Dacă e să mă raportez la Insula Mare a Brăilei, nu neg că au fost şi greşeli. Probabil că s-a făcut un exces când s-a decis transformarea ei aproape în totalitate în teren arabil. Dar de aici şi până la ideea spargerii digurilor şi transformarea Insulei într-un lac este o utopie. Aici sunt săpate deja canale de desecare, s-au făcut nivelări. Aş vrea să subliniez că înainte apa nu ocupa întreaga suprafaţă, aceasta reprezentând doar 15,7%. Dacă prin absurd am reveni la ceea ce a fost, cu restul ce am face? Stufăriş? Terenuri neproductive?

Investiţii de 50 milioane dolari în echipament

Dacă România ar realiza producţiile medii ale Insulei din ultimii ani, în mod sigur ar avea un excedent la export de peste 30-40 milioane tone de produse. Pentru asta am investit în IMB peste 50 milioane de dolari numai în echipament, fără celelalte investiţii. Avem un program de a mai investi 46 milioane de euro numai în sistemul de irigaţii, precum şi 10 milioane de euro în sistemul de depozitare a producţiei.

Coabitare – soluţia normală

Grija faţă de aer, sol şi apă este o constantă a activităţii noastre. Iată câteva acţiuni care arată preocuparea noastră faţă de sol. Subsolăm şi decompactăm peste 30% din suprafaţă în fiecare an. Suntem dotaţi în acest fel şi avem rezultate foarte bune. Toate resturile vegetale le tocăm şi le băgăm sub brazdă, restituind solului o parte din materia organică consumată de plante.

O altă acţiune majoră este prevenirea sărăturării solului. De asemenea, urmărim reducerea consumului de pesticide, adică nu intoxicăm solul cu foarte multe substanţe chimice. Am optat cu încredere spre cultivarea plantelor modificate genetic, rezistente la erbicide. În loc să dăm, de exemplu, 25 kg la erbicid, cât aplicăm la soia, folosim doar 4 kg de erbicid inofensiv pentru a nu polua solul.

Totodată, folosim adjuvanţi care măresc suprafaţa de contact a pesticidului respectiv cu suprafaţa foliară, adică practic acoperim întreaga suprafaţă cu pesticidul respectiv şi, în cazul acesta, nu ne mai trebuie doze maxime, ci mergem la nivelurile minime, doză recomandată pentru un anume tratament. De asemenea, folosim utilaje performante. Am eliminat elicopterele şi ne-am cumpărat maşini cu care intrăm în orice condiţii de sol deasupra nivelului plantelor.

Prin punerea în valoare a potenţialului lor de producţie agricolă, incintele îndiguite ale Dunării pot da noi valenţe siguranţei alimentare a României. În incintele îndiguite se poate aplica o agricultură modernă, prietenoasă cu mediul, care prin măsuri specifice să se integreze cu succes în biodiversitatea zonei.

Ocrotirea faunei

Unii aşa-zişi ecologişti ne acuză: „Domnilor, unde intraţi voi dispar albinele, dispar păsările, vânatul!“ Nedreptate strigătoare la cer. Cu cheltuieli ridicate, prin utilizarea de insecticide tolerante, noi asigurăm protejarea microfaunei, respectiv a albinelor, insectelor, a tuturor vieţuitoarelor ce ajută la perpetuarea şi sănătatea omenirii. La noi vin 10.000 famili de albine în fiecare an. De exemplu, la rapiţă şi floarea-soarelui n-a murit nicio albină, cu toate tratamentele pe care le facem.

De ce? Pentru că avem substanţe tolerante faţă de albine. Aş mai adăuga că animalelor sălbatice, care sunt într-un număr impresionant, li se asigură condiţii bune de înmulţire şi creştere. Canalele de irigaţii şi desecări sunt adevărate zone de refugiu, unde acestea se retrag pentru iernat şi pentru înmulţit.

De asemenea, IMB-ul a devenit în ultimii ani, datorită gradului sporit de acoperire cu plante în perioada toamnă-primăvară, cel mai important loc de odihnă şi furajare din sud-estul Europei pentru milioane de păsări migratoare. Dacă înainte de a veni noi în Insulă păsările migratoare veneau două săptămâni, maximum o lună, şi plecau mai departe, anul acesta au venit în luna decembrie şi au plecat la începutul lunii aprilie.

Strategia noastră de coabitare între o agricultură modernă şi mediul înconjurător are în vedere împădurirea zonelor umede, cu precădere a celor adiacente digului, cât şi a grindurilor nisipoase în suprafaţă de 3.500 hectare. Totodată, propunem realizarea de perdele de protecţie pe aproximativ 500 de hectare.

Iată că pe aproape 10% din suprafaţa Insulei putem readuce vegetaţia forestieră care să ajute mediul, aşa cum se spune că a fost înainte. De asemenea, vom înlocui îngrăşămintele chimice cu îngrăşăminte organice, provenite din culturi verzi, la 30% din suprafaţă.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2008

Vizualizari: 946



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI