Seceta, împăduririle şi agricultura

Anii de secetă care au afectat agricultura ca rezultat al încălzirii globale s-au datorat în mare parte şi defrişărilor masive a pădurilor care au avut loc în ultima vreme.

Legătura directă între despădurire şi secetă nu mai este cazul să o menţionăm, ea fiind cunoscută de un secol şi mai bine pe meleagurile româneşti.

În Dobrogea, sub ocupaţia turcească, pădurile au fost concesionate englezilor care, la mijlocul secolului al XIX-lea, în final le-au defrişat. Consecinţa a fost scăderea precipitaţiilor de la 450-550 mm, în 1855, la numai 350-400 mm anual după anii 1878, respectiv un minus de 100-150 mm, care a dijmuit recoltele românilor împroprietăriţi la reformele agrare, handicap major suportat de toate generaţiile de agricultori până în zilele noastre.

Dar nici acum, când suntem stăpâni absoluţi peste păduri, nu ne-am învăţat minte. Cu mâna noastră defrişăm pădurile, exportăm butuci de lemn şi cherestea şi importăm fără să vrem secetă şi deşertificare cu sărăcia durabilă care le însoţesc pretutindeni.

Propunerile de îndreptare a situaţiei agriculturii afectate de secetă făcute de predecesorii noştri agronomi şi iniţiativele pe care ei le aveau în urmă cu peste 7 decenii le reproduc mai jos integral, cu certitudinea că acestea sunt de o stringentă actualitate de parcă ar fi gândite şi scrise ieri.

Aceste propuneri se adresează în special micilor proprietari privaţi care prin plantarea unor perdele cu diferiţi arbori, sprijiniţi de stat, ar schimba radical starea actuală a lucrurilor privind echiparea forestieră a spaţiului rural, spre beneficiul agriculturii, atât de afectată de încălzirea globală.

În acest demers major pentru destinul agriculturii în noile condiţii climatice, înţelepciunea, experienţa şi acţiunile înaintaşilor privind împăduririle ne pot fi de un real folos în proiectele de viitor, pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea spaţiului rural.

Problema împăduririlor de A. Tălăşescu – Suceava, publicată în Agricultura Nouă (Revistă lunară de ştiinţă şi practică agricolă), martie 1934.

Ţara noastră, înainte de război, avea un regim pluviometric mult mai favorabil, care s-a înrăutăţit simţitor din cauza defrişărilor neraţionale executate în timpul şi în perioada de după război.

Este deci nevoie să se ia măsuri din partea statului pentru a se interzice despăduririle. Avem nevoie în unele regiuni de noi plantaţiuni fără de cari regimul ploilor, atât de vitreg astăzi, nu poate să devie favorabil. Pentru a grăbi împăduririle şi plantaţiunile, cred că cea mai bună soluţie ar fi colaborarea cu micul cultivator, înţelegător şi dispus la sacrificii.

În judeţul Cetatea – Albă, unul dintre cele mai sărace judeţe în păduri, am putut – în scurtul timp cât am condus Serviciul Agricol – să organizez un început sistematic de plantare şi iată cum:

- De acord cu Regimul Silvic s-a hotărât înfiinţarea în judeţ a 12 pepiniere de salcâmi de o capacitate anuală de 12 milioane pueţi. Personalul Silvic urmează să fie plătit de Minister, iar spesele de deplasare şi cheltuielile de administraţie suportate de camera de Agricultură.

- Camera de Agricultură a hotărât, de asemenea, înfiinţarea unei pepiniere de salcâmi, care produce anual 500.000 de puieţi.

- S-a intervenit pe lângă Comitetele şcolare, cari au acceptat plantarea a 1-2 hectare cu salcâmi pe lotul şcolar.

- Am luat contact cu serviciul de întreţinere CFR Cetatea – Albă pentru înfiinţarea la fiecare canton a unei pepiniere de salcâmi de 1000 m.p. pentru a-şi pregăti materialul de sădire în vederea stăvilirei troenelor.

- S-a intervenit şi s-a încuviinţat înfiinţarea pe fiecare izlaz a unei păduri comunale de 5 – 10 – 20 ha.

- S-a făcut propagandă pentru ca fiecare agricultor să-şi planteze perimetrul lotului său cu o perdea de salcâmi.

- În vederea plantaţiunilor din primăvara anului 1934 Ministerul Agriculturii, Regimul Silvic, pune la dispoziţia întregului judeţ patru milioane de pueţi de salcâmi în mod gratuit.

- Propaganda scrisă şi orală s-a făcut în sensul ca toate plantaţiunile să fie aranjate sub formă de perdea de 5-40 m lăţime. Scopul urmărit în felul acesta era dublu: a) plantaţiunea propriu zisă, b) îmblânzirea naturei, prin stăvilirea vânturilor, c) păstrarea zăpezii pe teren împedicând-o de a fi troenită şi d) statornicirea hotarelor şi deci terminarea proceselor de încălcări.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu