Imprimati articolul

La Agricola – performanţe de nivel european

Cunoscută ca fiind una dintre cele mai complexe şi moderne companii româneşti, Agricola Bacău s-a evidenţiat pe piaţa agroalimentară şi datorită responsabilităţii cu care cultivă tradiţia în creşterea animalelor şi păsărilor. Mai multe date despre această tradiţie, precum şi alte informaţii privind abatorizarea şi procesarea cărnii ne-au fost oferite de Gheorghe Antohi, preşedintele Agricola Internaţional Bacău.

Prin ce se diferenţiază colosul din Bacă

– Domnule preşedinte, în ce constă modernizarea abatorului de păsări pentru Agricola Internaţional Bacău?

– Este una dintre cele mai importante investiţii pe care am realizat-o în ultimii ani la Agricola, lucrările terminându-se zilele acestea. Valoarea totală a investiţiei este de peste 10 milioane de euro, dintre care 2 milioane sunt cofinanţate prin SAPARD.

Ne-am propus prin aceasta să creştem capacitatea de abatorizare de la 6.000 la 8.000 de pui/oră. În egală măsură, vrem să asigurăm în totalitate cele mai recente norme sanitar-veterinare, de igienă şi de protecţia mediului. Am reuşit să achiziţionăm echipamente cu care intenţionăm să schimbăm structura de producţie la abatorul de păsări.

De asemenea, ne-am propus să rezolvăm problema ridicată de urmărirea  trasabilităţii produsului, deoarece Agricola Internaţional Bacău foloseşte un sistem integrat prin care se produc nutreţurile, se cresc păsările şi se abatorizează, procesează şi comercializează carnea. De altfel, asta ne şi diferenţiază de alţi producători. Din păcate, nu am reuşit să externalizăm creşterea puilor pentru carne.

Odată cu mărirea capacităţii, printr-o abordare într-o altă manieră a spaţiilor de tranşare şi de lotizare a producţiei ne propunem să realizăm o mai bună paletizare a producţiei pentru clienţii pe care îi avem.

Dorim ca onorarea comenzilor să se realizeze în intervale de timp cât mai scurte, în ideea valorificării condiţiilor moderne de ambalare şi menţinerea proprietăţilor organoleptice pentru carnea proaspătă. În concluzie, sperăm ca prin această investiţie să realizăm un pas important pentru a menţine şi a creşte notorietatea brand-ului Agricola pentru carnea de pasăre şi să obţinem în următorii trei ani cel puţin 20% din piaţa din România.

Externalizarea, un deziderat  care se amână

– Spuneaţi că nu aţi reuşit externalizarea puilor pentru carne. Ştim că în domeniul porcinelor există un început în această privinţă. De ce în sectorul păsărilor acest lucru nu a fost realizabil?

• Încercările au fost şi în domeniul creşterii păsărilor şi al porcilor, inclusiv cele realizate la Agricola Bacău. În urmă cu vreo cinci ani am avut vreo 14 parteneriate cu crescători de porci care, din păcate, au renunţat în totalitate la această activitate, ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile pentru specia menţionată. Pentru fiecare porc livrat se pierdeau vreo 20-30 de euro, această situaţie fiind foarte greu de suportat de un fermier care, anual, produce câteva serii de porcine pentru îngrăşat, o serie având un efectiv de 300-400 capete de animale.
• La fel se întâmplă şi la păsări. Numai motivele de ordin economic nu au permis această extindere a externalizării creşterii porcilor şi păsărilor în gospodăriile populaţiei. În domeniul păsărilor cunosc experienţe pozitive, un exemplu găsindu-se în judeţul Călăraşi. Dar sunt doar începuturi. Sunt rezultate extrem de rare şi din acest motiv încă nu au puterea de generalizare de care am avea nevoie, pentru ca într-un interval de timp, relativ scurt, să putem disipa riscul epizootiilor sau cel al calamităţilor naturale, de genul crizei cerealelor ori crizei proteicilor. Ultima criză fiind generată de interdicţia de a cultiva soia modificată genetic în România, de aici pornind şi dependenţa noastră de a importa şroturi de soia. Toate aceste subiecte ar trebui abordate cu responsabilitate atât de crescători, dar şi de autorităţi, în aşa fel încât efortul investiţional să poată avea garanţia recuperării lui în intervale de timp rezonabile.
• Piaţa dă semne de normalizare
• Cât reprezintă producţia internă de carne de pasăre faţă de ceea ce se importă în prezent pentru a asigura consumul populaţiei?
• – Până la 1 ianuarie 2007, când România a fost admisă în Uniunea Europeană, importul de carne de pasăre reprezenta aproximativ 45-48% din necesarul de carne destinat aprovizionării populaţiei urbane. După acea dată, când crescătorii au fost obligaţi să respecte normele europene de creştere şi comercializare a păsărilor, în România s-au stopat importurile de pulpe de pui din SUA sau din alte ţări mari crescătoare de păsări şi am fost obligaţi să aducem carne din ţările Uniunii Europene.
• Astfel, chiar dacă nu a scăzut foarte mult cantitatea importată, preţul mediu cu care s-au făcut aceste importuri a fost unul mai apropiat de piaţă, pentru că cel al produselor care veneau din SUA sau Brazilia era unul care nu avea nicio legătură cu costurile reale pentru obţinerea producţiei, pentru transportul peste ocean sau pentru asigurarea acestor mărfuri până în Constanţa.

– Prin urmare, s-a mai reglat piaţa din acest punct de vedere?
– Nu în măsura în care ne-am fi dorit. Îmi pusesem foarte mari speranţe că, după integrare, circulaţia cărnii la negru, respectiv obţinerea şi valorificarea cărnii nefiscalizate, munca la negru şi alte aspecte vor fi diminuate. Din păcate, acest lucru s-a realizat doar

• într-o anume măsură şi sperăm ca această situaţie să se modifice în anii următori.
• O povară financiară
• greu de suportat

– Prin rezultatele obţinute, avicultura românească se poate compara cu orice avicultură de nivel european?

– Mai multe unităţi din România au reuşit prin genetica pe care au adus-o, prin modernizările pe care le-au făcut la condiţiile de microclimat din adăposturi, prin managementul performant să depăşească parametrii materialului biologic pe care l-am importat. Dacă la acest aspect ne comparăm cu crescătorii din ţările avansate, nu acelaşi lucru se întâmplă din punct de vedere economic, pentru că nenumărate sunt condiţiile care influenţează negativ rezultatul financiar al acestor exploataţii. Toate aceste neajunsuri, dublate de un exces de zel din partea autorităţilor au făcut ca producţia avicolă românească, chiar dacă este performantă pe nivelul indicatorilor de calitate, să nu fie competitivă la nivel financiar.

Dana DUMITRIU, Ştefan RANCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

֩ Comentarii