Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Mai poate fi zootehnia „locomotiva“ agriculturii?

După o carieră şi o viaţă dedicate agriculturii, când aveam impresia că ştiu o mulţime de lucruri, am ajuns astăzi să nu mai înţeleg gândirea celor care au condus în ultimii ani destinele acestui sector vital pentru hrana populaţiei. De la marii mei profesori din ţară sau din străinătate am învăţat că locomotiva care propulsează întregul tren al agriculturii este zootehnia, iar „combustibilul“ fără de care totul ar stagna îl constituie păşunile, fâneţele şi plantele furajere.

Cum a fost posibil ca o ţară ca România, binecuvântată cu un potenţial agricol excepţional, să ajungă în situaţia ruşinoasă de a importa alimente? Ce s-a întâmplat cu zootehnia? De ce au dispărut animalele de producţie, precum dinozaurii? De ce am ajuns să importăm carne, peste 70% din necesar, lactate, legume, fructe etc., în timp ce statistica ne arată că fiecărui român îi revin circa 0,42 ha de teren arabil?

Suprafaţa arabilă a României reprezintă 23% din suprafaţa arabilă a ţărilor central şi est-europene şi 12,6% din suprafaţa arabilă a ţărilor Uniunii Europene. Suntem deci foarte bogaţi sub aspectul potenţialului agricol şi foarte săraci dacă privim dotarea tehnico-materială a agriculturii, sprijinul financiar şi instruirea producătorilor agricoli.

După această introducere, care sună mai mult ca un clopot de alarmă, să vedem ce ar fi bine să facă producătorii agricoli cu sprijinul asociaţiilor de resort.

Să se pornească de la refacerea neîntârziată a bazei furajere, pe care profesorii mei o numeau „combustibilul“ necesar „locomotivei“, respectiv zootehniei, pentru a pune în mişcare trenul agriculturii.

Da, vor răspunde fermierii, ştim şi noi acest lucru, dar seminţele de plante furajere sunt foarte scumpe şi nu se mai produc în ţară din soiuri româneşti; se aduc din import şi nu rezistă nici la primul ger, nici măcar la o secetă mijlocie. Aşa este şi tocmai din aceste motive trebuie să ne apucăm să ne producem noi seminţe de lucernă, trifoi roşu, ghizdei, sparcetă, graminee perene, graminee anuale din soiuri româneşti, bine adaptate condiţiilor de climă şi sol de la noi. Aşa cum am făcut-o dintotdeauna.

Ştiu oare cei care conduc agricultura României că, în ţările Uniunii Europene (fără noi), peste 80% din producţia vegetală este folosită pentru hrănirea animalelor (furaje) şi numai 20% pentru hrana oamenilor? Cât de departe suntem de acest raport nu mai este nevoie să arăt.

Ar mai fi multe de spus pentru refacerea zootehniei ca „locomotivă“ a agriculturii, dar spaţiul tipografic este limitat. Sper că fermierii, prin asociaţiile lor, vor recepţiona mesajul meu şi vor porni la acţiune.

Pentru refacerea zootehniei şi implicit a agriculturii româneşti, adresez fermierilor şi asociaţiilor de fermieri următoarele propuneri, cu perspectiva unei dezbateri publice:

- Prima urgenţă o constituie organizarea producerii seminţelor de plante furajere, în special lucernă, trifoi roşu, trifoi alb, ghizdei, sparcetă, graminee perene, iarbă de Sudan, mei, triticale, orz, porumb de siloz, soia, mazăre furajeră. Toate numai din soiuri româneşti, rezistente la boli, la secetă şi ger.
- Refacerea pe baze ştiinţifice a islazurilor comunale, a păşunilor şi fâneţelor din zonele colinare, montane şi alpine.
- Extinderea culturilor furajere pe cel puţin 20% din terenul arabil, prin subvenţii speciale şi prin convingerea crescătorilor de animale că nu pot fi prosperi decât dacă îşi produc singuri furajul necesar. Cei care îl cumpără au mereu în faţă spectrul falimentului.
- Modernizarea metodelor de conservare a furajelor (fân, semifân, siloz etc.). Conservarea actuală a furajelor în România se face ca în urmă cu 100 de ani, fără nicio grijă pentru calitatea nutreţului.

Paul VARGA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2008

Vizualizari: 1219



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI