Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Conferinţa Naţională a Agricultorilor

Doleanţe mari,  posibilităţi mici

Nu puţini au fost cei care au aşteptat cu speranţă aderarea României la Uniunea Europeană, privind-o ca pe un nou început şi un pas spre prosperitate. După istovitoarea aşteptare, au constatat însă că drumul spre realizarea obiectivelor e parcă prea lung, iar perspectivele îndepărtate.

Agricultorii privesc cu deznădejde la noianul de probleme care tot se-adună sau, şi mai durerors, la indiferenţa celor care, mai nou, lasă impresia că nu se obosesc să facă nici măcar promisiuni. Cel puţin, aceasta ar fi una dintre concluziile desprinse din intervenţiile celor care au participat la recenta Conferinţă Naţională a Agricultorilor.

Apreciind că, la potenţialul agricol pe care îl avem, e anormal să ne aflăm în coada Europei, reprezentanţii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) au propus Guvernului o serie de măsuri menite să scoată sectorul din impas.

La eveniment au participat 21 de asociaţii afiliate LAPAR, reprezentate de aproximativ trei sute de membri, dar şi alte asociaţii profesionale, sindicale, patronale. MADR a fost prezent prin cei mai importanţi reprezentanţi în frunte cu ministrul Dacian Cioloş. În sală s-au mai aflat şi preşedintele ASAS, acad. Cristian Hera, şi prof. Gheorghe Sin.

Subvenţiile – marea revendicare

Principala revendicare a producătorilor agricoli ţine de majorarea subvenţiilor şi de eliminarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, această practică fiind uzuală în UE şi acceptată de legislaţie. De asemenea, aceştia mai solicită acordarea de sprijin financiar pentru începerea campaniei agricole de primăvară şi efectuarea urgentă a plăţilor directe la hectar.

Fermierii sunt nemulţumiţi de nivelul mult prea mic al subvenţiilor şi acuză Ministerul Agriculturii de slabă capacitate de remediere a problemelor şi de faptul că la luarea deciziilor nu se ţine cont de părerea celor implicaţi în mod direct şi de realităţile cu care se confruntă aceştia.

În cuvântul său de deschidere, Cristian Hera, preşedinte ASAS, a făcut referire la câteva aspecte ale realităţii din agricultura românească, cele mai multe dintre ele menite să stârnească îngrijorarea. Intenţia domnului academician era însă de a contribui la luarea cât mai rapidă a unor decizii şi stabilirea unor acţiuni pentru a ieşi din această situaţie:

„În calitate de stat membru al Uniunii Europene, avem datoria să realizăm dezvoltarea rapidă şi durabilă a unui sector agricol performant, adaptat pieţei europene şi mondiale, să folosim pârghii eficiente economic şi metode de producţie în deplină armonie cu protejarea mediului şi a resurselor naturale. Îndeplinirea acestor cerinţe depinde de efortul concertat al factorilor politici şi administrativi, al producătorilor agricoli, economiştilor, cercetătorilor ştiinţifici, tuturor specialiştilor.“

Să ne mai ajutăm şi singuri

Nicolae Sitaru-Ialomiţa: „Eu cred că noi, agricultorii, ar trebui să discutăm despre două aspecte, şi anume: unul ce ţine de Ministerul Agriculturii şi celălalt de organizarea noastră internă. Aşadar, problema se pune în felul următor: cum şi cât am fost sprijiniţi şi ce am făcut noi pentru a primi acest sprijin?

Cei care se ocupă cu producţia se confruntă de multe ori cu o legislaţie sau cu situaţii aberante. Astfel, a fost posibil ca în unii ani, după cum bine se ştie, să începem irigatul abia în luna august.

Dacă vorbim de subvenţia pe motorină, aceasta se stabilise anul trecut în primăvară la 38 de litri, din care, până la urmă, am primit abia 10. În prezent, plătim motorina la preţul de la pompă, în timp ce în celelalte ţări membre UE preţul motorinei pentru agricultură este undeva la jumătate faţă de cel de la pompă.

Agricultura în ultima vreme a fost ajutată mai mult din vorbe. Subvenţiile la hectar au fost promise încă de anul trecut şi iată nu au ajuns nici până acum.

Noi, la rândul nostru, nu am reuşit să ne facem un plan de afaceri pentru a şti cu cât cumpărăm îngrăşămintele şi motorina, cu cât vindem produsele... O situaţie care a fost creată şi cu ajutorul nostru a fost preţul exorbitant la sămânţa de grâu din toamna anului trecut.

Aşadar, găsesc de cuviinţă că, înainte de a cere ceva Ministerului sau Guvernului, ar trebui să ne gândim cum să ne ajutăm chiar noi înşine şi acest lucru îl putem face prin asociere.“

Noi am rămas aceiaşi, prezidiul este altul

Lazăr Ion, administrator ULPAST Brăila şi preşedinte al OUAI Şuţeşti, care utilizează şi exploatează cca 17 ha amenajate pentru irigat. „Constat că de fiecare dată când vin la Conferinţa Naţională organizată de LAPAR suntem cam aceiaşi oameni din teritoriu, însă cu totul altele sunt persoanele care reprezintă Ministerul, Guvernul şi, în general, organele care se află la conducere. Aceasta este cu siguranţă şi una dintre cauzele ce duc la scăparea din vedere a multor probleme cu care ne confruntăm noi, agricultorii.

Deoarece sunt preşedintele Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Şuţeşti din Brăila vreau să ridic aici una dintre problemele cu care ne confruntăm. După nenumărate greutăţi s-a ajuns într-un final la numărul de 378 de OUAI-uri, cu peste 1 milion de ha de teren contractate pentru irigat. Numai în judeţul Brăila sunt 85 de astfel de organizaţii, ceea ce înseamnă 23% din total, iar la ora aceasta sunt contractate  121.000 ha.

Problema pe care o întâmpinăm este legată de perioada lungă, de 90-100 de zile, în care sunt decontate apa şi energia electrică. De aici decurg penalităţile care ne omoară pe toţi. Într-un ordin al ministrului (601, din august 2007, Legea nr. 125) este prevăzut ca aceste penalităţi să fie decontate tot de la Bugetul de Stat prin cel al MADR-ului, lucru care însă nu se respectă.

Milogi pe banii noştri

Nicolae Ştefan, preşedintele Federaţiei Agrostar: „Strategia Ministerului nu ţine cont nici de părerea fermierilor, nici de realităţile din România. A venit momentul ca agricultorul român să devină responsabil şi să dea o ripostă pentru a primi ceea ce i se cuvine prin lege, dar şi în urma nenumăratelor promisiuni primite.

 Este inadmisibil să devenim milogi pe banii noştri. Trebuie să luăm iniţiativa. De ani de zile ne confruntăm cu lipsa deciziilor politice, de organizare şi de implicare în ceea ce-l priveşte pe agricultorul român. (...) Avem 80% importuri de produse agroalimentare. Asta înseamnă că noi nu mai oferim nimic pentru piaţă, că ne aflăm într-un colaps total. (...) Vrem să auzim un punct de vedere realist, iar dacă nu, măcar să ştim să ne apucăm de turism sau de altceva.“

În încheiere, organizatorii şi-au exprimat regretul cu privire la dezinteresul arătat de principalele instituţii ale statului în frunte cu Preşedinţia şi Guvernul.

Ce solicită agricultorii?

• finanţarea şi elaborarea unei strategii unice pentru agricultură de către instituţiile specializate ale statului, în colaborare cu specialişti din Ministerul Agriculturii şi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale;
• reducerea preţului motorinei la nivelul celui practicat în Europa;
• analizarea cauzelor care duc la creşterea preţurilor in-puturilor ;
• stoparea abuzurilor faţă de patrimoniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice din agricultură care determină pierderi materiale inestimabile;
• îndreptarea unei greşeli grave pentru agricultura românească, în contradicţie cu interesul naţional, şi anume cultivarea soiei modificate genetic;
• urgentarea aprobării Legii de organizare şi funcţionare a unităţilor de cercetare-dezvoltare;
• reglementarea urgentă a situaţiei subvenţiilor
pentru energia electrică consumată pentru furnizarea apei de irigat şi mărirea subvenţiei pentru irigat la 700 ron/ha;
• sprijin pentru consolidarea organizaţiilor profesionale pentru ca acestea să devină cu adevărat reprezentative;
• renegocierea tarifelor multinaţionale cu ANIF.

Pagini realizate de Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2008

Vizualizari: 615



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI