Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Calvarul păcii

Odată cu încheierea armistiţiului din 11 noiembrie 1918, pregătirile în vederea Conferinţei de Pace au intrat în faza finală. Din acest moment ele devin obiectul acţiunii conjugate ale şefilor de guvern american, englez, francez şi italian care au început, încă din luna octombrie, să negocieze în cadrul unor întrevederi strict secrete problemele de fond ale păcii.

Deşi ţară aliată, care pentru îndeplinirea idealului său naţional făcuse nenumărate jertfe, România a fost silită până în ziua păcii să accepte consecinţele măsurilor dure şi inflexibile ale Consilului Suprem, adică a marilor învingători, la care s-a adăugat Japonia.

Luni de-a rândul, României i s-a contestat calitatea sa de aliat şi, odată cu aceasta, dreptul său legitim de a intra în rândul statelor chemate să hotărască soarta păcii. Această atitudine se bizuia pe faptul că guvernul român încheiase în 1918 pacea separată cu Puterile Centrale. Nu se lua în consideraţie nici faptul că aliaţii au consimţit în mod tacit la încheierea „păcii“ de la Bucureşti, care prin caracterul său nu a scos România din rândul aliaţilor.

Atmosfera nefavorabilă României a căpătat accente mai puternice după sosirea la Paris a prim-ministrului Ionel I. C. Brătianu. Spirit intransigent, dar uneori lipsit de supleţe, Brătianu, copleşit de amintirile vii ale suferinţelor prin care trecuse ţara, contracarează cu furie şi „dârză amărăciune... pe Clemenceau, George Lloyd şi Wilson, puţin obişnuiţi cu asemenea ton“. Stephen Bonsol, interpretul personal al lui Wilson, reflectă în jurnalul publicat după moartea sa sentimentele şefului său la adresa lui Brătianu, care era antipatic preşedintelui şi delegaţiei americane.

Susţinut fără nicio rezervă de ministrul francez André Tardieu şi de alţi oameni politici din ţara soră, Brătianu foloseşte atmosfera favorabilă pregătită în capitalele europene de către diplomaţia românească şi reuşeşte să obţină, „după 15 zile de eforturi“, promisiunea ca România să participe la Conferinţa de Pace.

După această hotărâre, devenită oficială, se constituie delegaţia condusă de I.I.C. Brătianu, din care au făcut parte şi reprezentanţii populaţiei tuturor provinciilor locuite de români, între care şi ministrul transilvănean Vaida-Voievod.

Conferinţa Păcii, care s-a deschis la Paris la 18 ianuarie 1919, nu a fost lipsită de evenimente neplăcute pentru delegaţia română. Un adânc sentiment de nelinişte şi de indignare a cuprins delegaţia română dar şi a celorlalte state mici prezente la conferinţă în momentul în care Georges Clemenceau, dând expresia atitudinii Consiliului Suprem, a lansat aşa-zisa teorie potrivit căreia „fiecare semnifică înaintea conferinţei cât semnifică puterea sa militară“.

În virtutea acestui principiu, statele mici aliate au fost definite mai întâi state cu interese particulare, apoi cu interese limitate şi în cele din urmă state cu independenţă limitată.

În cadrul Conferinţei de Pace, statele mici aliate, inclusiv România, urmau să-şi lase propriile lor interese la bunul plac al marilor puteri sau, după cum observa Constantin Kiriţescu, ele trebuiau „să se mulţumească cu tutela ce li se impunea“.

În faţa protestelor energice ale statelor mici, Consiliul Suprem s-a hotărât să acorde celor aflaţi în fruntea delegaţiilor acestor ţări dreptul de a se prezenta în audienţă spre a arăta revendicările fireşti ale guvernelor pe care le reprezentau.

Referindu-se la aceste măsuri discriminatorii aplicate ţărilor mici, Ionel I.C. Brătianu scria într-un memoriu preşedintelui Wilson că experienţa trecutului a oferit celor mai eminenţi oameni politici români învăţăminte pe cât de triste, pe atât de preţioase cu privire la raporturile dintre statele mari şi mici după terminarea războaielor.

Iată aşadar „câmpul de luptă“ la masa verde a tratativelor pentru pace la care delegaţia română, în ciuda atâtor piedici – asupra cărora vom mai reveni – a obţinut o victorie ce a consfinţit, în ochii Europei, înfăptuirea României Mari.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2008

Vizualizari: 630



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI