Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Visul neîmplinit al unui mare pomicultor

Considerat un pomicultor „înrăit“, dr. ing. Gheorghe Stanciu este cunoscut datorită activităţii sale nu numai pe teritoriul României, ci şi peste hotare. Autor a numeroase cărţi de specialitate, Gheorghe Stanciu aduce în atenţia publicului cititor subiecte importante legate de horticultură, temă reflectată şi în ultima sa lucrare „Horticultura României – Problemele pieţei şi ale producţiei de legume, fructe, flori - scenariul măsurilor de intervenţie în contextul integrării europene.“

G.V.: De unde sunteţi de fel?

G.S.: Eu sunt prahovean, din localitatea Plopeni.

G.V.: Originea dumneavoastră are legătură cu profesia?
G.S.: În viaţă puţine lucruri se leagă de la sine. Eu cred că întâmplarea este cea care hărăzeşte viaţa omului. Învăţătorul din sat, care vedea în mine un băiat mai isteţ, m-a călăuzit să merg la o şcoală agricolă. Aşa am ajuns la Facultatea de Horticultură, unde am făcut şi doctoratul.

G.V.: Dumneavoastră v-a fost mai aproape de suflet pomicultura. Eu nu ştiu însă unde să o situez: în rândul tehnicii sau al artei?

G.S.: Orice meserie înseamnă artă. Dacă vrei să o practici cum scrie la carte şi să ai şi realizări trebuie să cunoşti foarte multe şi să pătrunzi în natura lucrurilor. Eu am fost omul care mi-am făcut datoria pornind de la educaţia mea de fiu de ţăran, ascultând de cei care erau mai mari şi trebuiau să ştie mai multe.
În gospodării progresul este zero

G.V.: Întorcându-vă la dumneavoastră în localitate ce vedeaţi pe terenurile Şcolii Agricole de la Dragomireşti semăna cu ceea ce era în sat?

G.S.: Nu semăna cu nimic. Cum erau pometurile înainte în satul nostru la fel se prezintă şi azi. Lucrurile nu au evolut prea mult. În afară de marile exploataţii, unde s-a investit prin programe serioase, ţăranii şi exploatările lor familiale au rămas aceleaşi: rudimentare, fără tehnică nouă.

Adevărul este că 90% din suprafaţa agricolă a României aparţin unor exploataţii care, din păcate, nu participă cu nimic pe piaţă, nici măcar la îndreptarea traiului lor. De ce?

Sunt bazate pe autoconsum, practică tradiţionalistă şi nimeni nu i-a îndemnat, nu i-a stimulat să recurgă la nişte soluţii tehnologice care să demonstreze că pe micile suprafeţe se pot obţine nu numai producţii mari, ci şi marfă pentru piaţă.
Lipseşte organizarea

G.V.: Se poate practica în România horticultură la cotele de exigenţă ale Uniunii Europene?

G.S.: Indiscutabil. Sunt puţine ţări în lume care dispun de condiţiile naturale pentru pomicultură şi pentru multe dintre culturile de bază ale agriculturii. Sigur că horticultura, fiind denumită şi „mecanica fină a agriculturii“, pretinde să deţină terenuri mai uşoare, aluvionare, mai bogate.

Pentru că fără asemenea condiţii nu ai cum realiza calitate şi performanţă. Ce lipseşte? Organizarea. Structurile care trebuie să ajute şi să uşureze munca ţăranului ne lipsesc cu desăvârşire.

Producătorii din alte ţări nu prea îşi bat capul cu valorificarea. La noi asta este tragedia producătorului.

G.V.: Şi asta din cauza lipsei de organizare în ceea ce priveşte valorificarea...

G.S.: Exact. Piaţa este cea care dă legea şi pedeapsa celui care nu ţine cont de ea. Este factorul care conduce, dirijează şi de care lumea trebuie să ţină seama. Eu am constatat un lucru din tot ce am înţeles până acum în legătură cu piaţa, nu numai de la noi, ci şi din alte ţări: din punct de vedere economic domină şi stăpâneşte cine are masă mare de producţie.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 803



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI