Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Răsadurile  au răsărit: cum le îngrijim?

Recomandările pe care le facem în legătură cu îngrijirea răsadurilor se adresează, în primul rând, puţinilor legumicultori care au priceperea şi înclinaţia spre o îndeletnicire atât de pretenţioasă.

Sfaturile noastre pot fi de folos şi legumicultorilor amatori, care în grădina din jurul casei sau chiar şi în terasele încălzite au tentaţia şi plăcerea să stea de veghe la naşterea şi creşterea plăntuţelor firave.

Indiferent de condiţiile în care se produc, răsadurile au unele pretenţii deosebite faţă de factorii de mediu. Este vorba de dirijarea temperaturii, luminii, aerisirii, udărilor, combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor, de fertilizarea şi călirea răsadului. Să ne referim, pe rând, la fiecare factor în parte.

Temperatura

Pretenţiile faţă de căldură sunt diferite la speciile de legume, iar pentru acest fapt dirijarea trebuie făcută diferenţiat şi este recomandat ca, în acelaşi spaţiu, să se producă răsaduri cu cerinţe asemănătoare.

La temperaturi mici, răsărirea întârzie, iar la o temperatură peste cea optimă duce la obţinerea de plăntuţe firave şi sensibile la boli.

Pentru a evita alungirea plantelor, temperatura trebuie să fie mai scăzută 7-10 zile după răsărire, mai ales când lumina este slabă sau noaptea.

Se evită scăderile prea mari de temperatură prin învelirea răsadniţelor cu rogojini de papură, pături din paie sau folii de material plastic; în cazul solariilor se va folosi folia dublă.

Pentru scăderea temperaturii în spaţiile de producere a răsadurilor acestea se vor aerisi periodic.

Temperatura substratului influenţează germinarea seminţelor. Temperatura optimă pentru germinarea seminţelor la tomate şi ardei este de 24°C, la vinete de 26°C, la castraveţi 32°C, iar la varză 23°C.

Lumina

Lumina este un factor deficitar în lunile februarie şi martie, astfel se va menţine transparenţa geamurilor, a foliei prin curăţire, spălare, iar în zilele calde se vor descoperi complet răsadurile.

Lumina este factorul principal în obţinerea unor răsaduri de calitate şi se corelează cu restul factorilor de mediu.

Toate speciile de răsaduri sunt pretenţioase la acest factor de mediu.

La o lumină scăzută, răsadurile se alungesc. Pentru a beneficia de lumină favorabilă şi pentru a obţine răsaduri de calitate trebuie să orientăm corect construcţia spaţiilor protejate faţă de punctele cardinale, înclinarea uşoară a tocurilor spre sud, structuri uşoare de susţinere vopsite în culori deschise, folosirea instalaţiilor de iluminare unde se poate, asigurarea desimii optime a răsadurilor.

După semănat până la răsărire, lumina nu este necesară.

După răsărire, mai ales în primele zile, răsadurile sunt foarte pretenţioase la lumină.

Aerisirea

Aceasta se va face zilnic, cu excepţia zilelor geroase, când pentru aerisire se ridică brusc ferestrele şi se lasă jos imediat. În acest fel se împrospătează aerul şi se elimină excesul de gaze (dioxid de carbon), rezultat din procesul de respiraţie a plantelor şi de amoniac de la fermentarea gunoiului.

Prin aerisire se mai reglează regimul de temperatură şi umiditate din atmosferă.
În zilele cu vânt, ferestrele se deschid toate în partea opusă direcţiei din care acesta bate, iar în zilele calde se deschid pe cele două părţi ale tocului.

În solarii, aerisirea se face la partea superioară când este frig, iar când este cald se ridică folia pe părţile laterale.

În sere aerisirea se face folosind instalaţiile existente în dotare.

Udarea

Udarea se face cu moderaţie pentru a nu crea exces de umiditate în substrat şi în atmosferă.

La început, răsadurile se udă la 3-4 zile, cu 2-3 l apă/mp, deoarece substratul de pământ se usucă la suprafaţă, apoi pe măsură ce plantele cresc şi timpul se încălzeşte udatul se face mai des, cu  8-10 l apă/mp.

Udatul se face de preferinţă dimineaţa, pentru ca până seara frunzele plantelor să se zvânte.

Căldura apei de udat trebuie să fie la temperatura ambientului pentru a nu se răci substratul de cultură sau patul de gunoi.

Udatul se face cu stropitori sau furtun cu sită.

Temperaturi optime în spaţiile protejate
Tabelul îl găsiţi în revistă

(Va urma)
Ing. Elena MIHALCA, OJCA Satu Mare
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 10530



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI