Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Şansele „energiei verzi“

• Ministerul Mediului vrea ca, în 2010, 33% din energia consumată
pe teritoriul României să provină din surse regenerabile.

Carpaţii de Vest, Platoul Transilvaniei, Câmpiei de Sud şi Delta Dunării sunt zonele cu cel mai mare potenţial energetic ce poate fi obţinut din surse regenerabile. Regiunile cu cea mai mare intensitate a radiaţiilor solare sau cele în care viteza vântului depăşeşte 4 m/s, ideală pentru turbinele eoliene, alături de cele hidro, geotermale şi de biomasă, au fost identificate şi reunite de Ministerul Mediului într-o hartă cu distribuţia potenţialului energetic regenerabil la nivel naţional.

Ministrul Mediului are în vedere ca, din Sistemul Energetic Naţional, 29% energie să provină din hidrocentrale, acestea fiind considerate furnizoare de „energie verde“. Celelalte patru procente până la ţinta de 33%, stabilită printr-un acord cu Uniunea Europeană, ar urma să provină din surse, precum microhidrocentrale, instalaţii eoliene, solare sau de la cele care folosesc drept combustibil biomasa.

Biomasa – principala  resursă

Analiştii estimează că, în România anului 2010, cea mai mare pondere în cadrul energiilor regenerabile o va deţine biomasa (65%). Aceasta presupune utilizarea în totalitate a reziduurilor din exploatările forestiere, a rumeguşului şi a altor resturi din lemn, a deşeurilor agricole rezultate din cereale sau tulpini de porumb, resturi vegetale de viţă-de-vie, precum şi deşeuri şi reziduuri menajere urbane, cu ajutorul cărora se poate obţine energia termică.

Principala sursă regenerabilă în obţinerea de curent electric va fi energia eoliană, a cărei pondere va fi doar de 17% din total. Cu ajutorul energiei solare, la nivelul lui 2010 se va genera 33% din totalul energiei termice şi electrice obţinute din surse regenerabile. „România are un potenţial energetic ridicat de biomasă, ce reprezintă aproape 19% din consumul total de resurse primare la nivelul anului 2000.

Experţii apreciază că am putea acoperi 89% din căldura necesară încălzirii locuinţelor şi preparării hranei în mediul rural numai prin consumul de reziduuri şi deşeuri vegetale“.
„Cel mai bun vânt“ se află în Delta Dunării şi pe litoralul Mării Negre, acolo unde densitatea mare a aerului influenţează pozitiv eficacitatea turbinelor eoliene.

(L.N.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 785



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI