Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Paşi de urmat în obţinerea autorizaţiei de mediu

Este cunoscut faptul că, pentru a semna un proiect de finanţare din fondurile UE, beneficiarii trebuie să obţină o serie de avize şi de autorizaţii. Unul dintre avizele pentru obţinerea căruia fermierii se plâng că întâmpină cele mai multe probleme este cel de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

E drept că trebuie respectate nişte reguli de protecţia a mediului, dar tot atât de adevărat este că mulţi încă nu au înţeles acest lucru! Tocmai de aceea, în cadrul unei dezbateri organizate de revista Lumea Satului, în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Guvernul României, am solicitat punctul de vedere al reprezentanţilor Ministerului Mediului.

„Când ajungi să ceri autorizaţie de la Mediu e moarte de om!“ spunea cu această ocazie Anghel Constantin, preşedintele SC Agrozootehnica Independenţa Călăraşi, precizând şi faptul că nu în toate judeţele este o interpretare unitară a legislaţiei privind acordarea avizelor de mediu.

Etapele privind avizarea

De la doamna Camelia Călătan, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului – ANPM am aflat că, în funcţie de tipul de proiect, este bine ca titularii să meargă din timp la ANPM pentru a afla exact de ce au nevoie.

În cazul celor care nu vor avea nevoie de acest aviz, vor primi o adeverinţă care să confirme acest lucru. De asemenea, în funcţie de tipul de proiect şi de caracteristicile amplasamentului acestuia, beneficiarii pot avea nevoie fie de acord de mediu, fie de autorizaţie. De exemplu, o fermă într-o anumită zonă poate să nu aibă nevoie de acord de mediu şi într-un alt loc, sensibil din punctul de vedere al protecţiei mediului, poate să necesite inclusiv evaluare de impact.

Ce trebuie făcut?

Titularul trebuie să prezinte la autoritatea competentă pentru protecţia mediului un memoriu tehnic în care descrie proiectul,  în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectiv HG 1213/2006. Această metodologie are la bază nişte proceduri foarte clare, detaliate în Ordinul Ministrului 860/2002 şi 863/2002.

Conform legislaţiei actuale, aplicaţia pe care o face titularul pentru obţinerea acordului de mediu poate fi depusă încă din faza de studiu de fezabilitate; el nu este obligat să aibă deja proiectul. El va putea obţine actul avizator după ce titularul (şi evaluatorul dacă e cazul) va furniza autorităţii judeţene de mediu toate informaţiile de care aceasta are nevoie, pentru a lua o decizie.

Consultantul trebuie să ştie să evalueze impactul produs de proiectul respectiv asupra factorilor de mediu şi să propună măsuri de diminuare sau chiar eliminare a acestui impact.

Dacă proiectul este deja demarat titularul nu va mai obţine aprobarea!

Beneficiarul trebuie să demonstreze că, prin implementarea proiectului, nu va afecta factorii de mediu, solul, apa, aerul. Persoanele care se consideră afectate de implementarea unui posibil proiect în zona în care locuiesc pot studia documentaţia cu privire la acesta şi pot depune observaţii sau propuneri.

Abia după parcurgerea acestor etape se poate obţine actul de reglementare.

Procedura lungă şi greoaie obligă titularul proiectului să-şi angajeze un consultant autorizat care să-i realizeze studiul privind evaluarea impactului asupra mediului şi să depună la ANPM raportul privind aceste studii.

Acordul de mediu se obţine în paralel cu celelalte avize şi autorizaţii. Autorizaţia de funcţionare se va obţine după finalizarea proiectului. Autorizaţia de mediu nu se poate obţine înaintea celei de la Direcţia Sanitar-Veterinară.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 3296



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI