Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Dacă continuăm aşa, pierdem piaţa mierii

Orice ţară, dacă interesul naţional o cere, îşi protejează producătorii autohtoni şi descurajează importurile. Pe această temă, vorbind de apicultură, am avut prilejul să fiu părtaş la o discuţie cu un fermier grec din Creta, proprietar a circa 3.000 familii de albine.
În timpul informărilor reciproce l-am întrebat pe interlocutor dacă şi câtă importanţă dă muncii de selecţie şi de schimbare periodică a mătcilor.

Spre surprinderea mea, mi-a spus că nu face nicio muncă de selecţie, iar schimbarea mătcilor o fac familiile de albine în mod natural, fără intervenţia apicultorului.

Atunci l-am întrebat dacă este conştient că, fără selecţie şi fără schimbarea dirijată a mătcilor, un procent de 25-30% din efectiv nu produce nimic sau aproape nimic. Răspunsul a fost că este conştient, dar timpul nu-i permite să facă altceva decât întreţinerea şi exploatarea familiilor de albine.

Pornind de la adevărul că, în condiţiile preţurilor de achiziţie din ţara noastră, neglijarea lucrărilor de selecţie şi schimbare, măcar o dată la 2 ani a mătcilor, pune în mare pericol rentabilitatea exploataţiei apicole, l-am întrebat unde desface mierea şi cât primeşte pe kilogram. Răspunsul a fost că o vinde la achizitori, care se ocupă cu procesarea şi vânzarea produsului. El, ca producător, primeşte între 5 şi 9 euro/kg, adică de trei ori mai mult decât apicultorul român. Atunci am înţeles de unde vine rentabilitatea muncii lui şi am gândit cu voce tare: Cât pierde apicultorul român!

Discuţia cu interlocutorul meu mă îndeamnă la unele reflecţii ce pot fi sintetizate în următoarele concluzii:

• în alte ţări, achizitorul şi vânzătorul nu au cum să aibă un venit de 3-4 ori mai mare decât producătorul, aşa cum se întâmplă în România;

• chiar fără muncă de selecţie, în alte ţări apicultura poate fi rentabilă. Aceasta constituie un semn că acolo funcţionează corect interesul naţional;

• în domeniul vast al tehnologiei de creştere şi întreţinere a albinelor suntem mult înaintea altora şi am putea chiar să dăm lecţii de apicultură.

De ce nu şi mierea?

La noi, spre sfârşitul uneia dintre guvernările trecute, s-a luat iniţiativa ca, la preşcolari şi şcolari, pe lângă cornul şi laptele, să se dea săptămânal şi un tub cu câteva zeci de grame cu miere de albine.

Această iniţiativă urma să se materializeze odată cu începerea următorului an şcolar. Dar, pentru că nu după mult timp a venit la putere o altă guvernare, s-a hotărât ca ea să nu se aplice.

Dezvoltând subiectul, să analizăm dacă şi cine ar fi avut de câştigat.

În primul rând, ar fi avut un impact extraordinar asupra sănătăţii copiilor, deoarece nici nu mai trebuie demonstrate avantajele consumului de miere de albine faţă de consumul de zahăr. Pe termen mediu şi lung, în România consumul de miere s-ar fi putut apropia de cel al celorlalte ţări europene, adică de la puţin peste 100 grame/an/cap de locuitor la noi, la 2-4 kg/an în toate celelalte ţări din Uniunea Europeană. Gândind logic, cu siguranţă marea majoritate a copiilor de azi şi respectiv adulţii de mâine ar fi cei mai mari beneficiari ai consumului de miere.

În al doilea rând, la un consum de peste 1 kg miere/an/cap de locuitor, ţara noastră, pentru a exporta miere, ar trebui să-şi dubleze efectivul de familii de albine. De aici, o suită întreagă de avantaje pentru toată lumea.

lată încă o dată, dacă mai era nevoie, că interesul unor indivizi a fost pus înaintea interesului naţional.

Ec. Ştefan MANEA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 1526



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI