Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

1907 în literatură

Luna martie înseamnă, pentru unii dintre noi, pe lângă bucuria venirii primăverii şi un moment de comemorare, de adâncă recunoştinţă pentru cei care s-au jertfit pentru o cât mai bună stare.

Implicarea scriitorilor în marile evenimente istorice a avut un rol hotărâtor în împlinirea idealurilor de dreptate, libertate, independenţă şi unitate naţională, puterea Cuvântului însufleţind lupta poporului român şi iubirea lui faţă de patria străbună.

Altfel spus, scriitorii şi-au sincronizat operele literare (poezii, articole, schiţe, nuvele, romane) cu momentele politice, economice şi sociale ale epocii în care au trăit şi au trudit pe ogorul literelor, având, uneori, consecinţe dramatice asupra propriilor existenţe.

Dar prima pagină de la începutul veacului trecut a scris-o, cu trupul şi cu sângele lui, Ţăranul român, care nu a mai putut îndura sărăcia şi umilinţa din partea boierimii din ce în ce mai lacomă.

Atât de cruntă era starea ţărănimii la 1907, încât unul dintre fondatorii sociologiei agrare româneşti, Radu R. Rosetti (1853-1926), deşi era descendentul unei familii înstărite, avea să-şi exprime indignarea recunoscând că „...rău păcătuit-a boierimea împotriva obştii acestui popor“. De aceea şi Mihail Sadoveanu îl admira şi-l respecta „pentru că a judecat nedreptăţile strămoşilor săi, din dorul de adevăr, dreptate şi de iubire de neam“.

„Suflet din sufletul neamului său“, George Coşbuc şi-a contopit gândurile şi harul poetic cu durerea celor mulţi, contemporanii supranumindu-l poetul ţărănimii. După ce a publicat „Noi vrem pământ“ a fost acuzat de mulţi că este instigator: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt/Să vrem noi sânge, nu pământ!/Când nu vom mai putea răbda,/Când foamea ne va răscula,/Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/Nici în mormânt!“

Poetul năsăudean avea să se retragă de la Junimea literară a lui Maiorescu, identificându-şi scrierile cu năzuinţele celor mulţi, cântându-le „bucuria şi-amarul“ ori slăvindu-le jertfa în lupta pentru dezrobire.

Personajul tristei acţiuni din schiţa „Arendaşul român“ de I. L. Caragiale, Ion, este bătut de către arendaşul care-l scotea mereu dator, deşi el ştia că nu mai datorează nimic boierului. De acelaşi tratament a avut parte şi Ion din drama „Năpasta“, schingiuit până la nebunie pentru a consimţi că el este făptaşul omorului pe care altul îl săvârşise. Un asemenea act de injustiţie este demascat şi de către scriitorul Al. Vlahuţă în cunoscuta povestire „Socoteala“, în care bietul om, bătut şi umilit, se duce cu reclamaţie la prefectură, unde are parte de o altfel de batjocură.

Unul dintre marii „părtaşi“ prin scrisul lui la sângerosul an 1907 a fost şi Liviu Rebreanu prin romanul „Răscoala“.

Din păcate, moartea miilor de ţărani nu a dus la rezolvarea problemelor agriculturii româneşti şi a soartei celor care alcătuiesc lumea satului. Nu le-a rezolvat nici colectivizarea, nici Revoluţia din decembrie '89.

Pământul „retrocedat“ îşi roagă proprietarii „intraţi în posesie“ să-l cultive. Din nefericire, mulţi dintre cei care l-au vrut l-au trădat migrând pe alte meleaguri. Nu atât din vina lor, ci a incompetenţei şi indiferenţei noilor boieri care s-au îmbuibat din sudoarea muncii lor.
Păcat.

Gheorghe MOHOR
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 758



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI