Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

OGRADA CU „SEMNE“

Lucian Blaga: „Veşnicia s-a născut la sat“.

PORTAR/PAZNIC

Simbolul portarului/paznicului este derivat din simbolistica porţii, ca loc de trecere între două universuri sau două stări.

Paznicul arhetipal al Porţilor Raiului este Sfântul Petru; în timp ce pentru Poarta Iadului/Infernului paznicul este reprezentat de o gamă de creaturi terifiante, dintre care cea mai cunoscută este Cerberul (câinele infernal cu trei capete).

Echivalentul creştin al paznicului Porţilor Iadului este, după unii autori, Azazel, divinitate demonică, cel care i-a învăţat pe oameni să făurească armele şi s-a asociat cu Lucifer în revolta împotriva Domnului, iar după alţii, Anarazel – demonul însărcinat cu paza comorilor subterane.

Paznicul este straja dintre universuri şi în mitologia română misiunea lui de a tria şi a permite trecerea dintr-un univers în altul s-a pierdut în cea mai mare parte. Mai rezidă în unele poveşti populare ca paznici ai comorilor (creaturi infernale, balauri, zmei), ai fecioarelor neprihănite (câini, zmei, căpcăuni).

Credinţa în îngerul păzitor este de dată mai recentă şi a pătruns dinspre civilizaţiile de rit catolic, iar miturile paznicilor timpului (Ianus – zeul cu două feţe, orientate spre trecut şi viitor) sau a lui Argus (semizeul paznic al turmelor boilor lui Apollo) se regăsesc numai în literatura cultă. O menţiune specială merită transfigurarea paznicului – masculin prin excelenţă (poate Ianus, poate Argus), omniprezent şi mereu în stare de veghe, în baba cu trei ochi, din care cel din ceafă veghează permanent la munca nurorilor în gospodărie (prelucrat în registru satiric de către I. Creangă – „Soacra cu trei nurori“).

În mitologia creştin-ortodoxă, arhanghelul Rafail este supranumit stajă (paznic) al Răsăritului de Sus (al răsăritului celest ca început al lucrărilor divine), paznicul cununiilor – simbolul asocierii mistice şi terestre a partenerilor din cuplu, paznic al căsniciilor, spaima lui Asmodeu (duhul nefast al geloziei conjugale, al nefericirii matrimoniale).

În simbolistica română paznicii mitologici, divini, paznicii comorilor cereşti sau infernale nu s-au păstrat de o manieră generalizată, simbolul căzând în desuetudine, adesea în ridicol. Este posibil ca această regresie să se datoreze faptului că, aproape fără excepţie, eroiii eliberatori au învins întotdeauna stavila impusă de paznic, depăşind-o. Spiritul critic a preluat această acţiune şi a transpus-o în registru umoristic sau satiric. Sintagma „Lupul paznic la oi“ este relevantă în acest sens.

Utilizarea ei ca exprimând neîncrederea în acţiunea protectivă a paznicului este cea mai frecventă. Dacă adăugăm şi o altă sintagmă, şi anume aceea a medicamentului universal, imposibil de procurat – „Sudoarea de paznic“ avem imaginea aproape completă a registrului ironic asociat simbolului mitic al portarului.

Sumedenia de anecdote moderne în care paznicii Raiului/Iadului sunt personajele principale asupra cărora se răsfrânge morala poveştii întăreşte faptul că statutul său simbolic ancestral s-a pierdut (nu se glumeşte cu lucrurile sfinte) şi că, în universul modern, rădăcina mitică şi mitologică s-a transformat profund.

Din îndeletnicire simbolică, mitică cu valenţe religioase, cenzor al devenirii spirituale a omului, paznicul porţii a devenit o îndeletnicire cotidiană, profund profană şi nu întotdeauna foarte agreată de către societate, chiar dacă i se recunoaşte utilitatea. Sintagma postrevoluţionară „am ajuns o naţie de pândari“ exprimă în acelaşi timp regretul, dezaprobarea şi ironia în raport cu evoluţia societăţii româneşti postrevoluţionare şi face trimitere directă la multitudinea de firme de pază şi apărare care s-au înmulţit ca ciupercile, consolidând o dată în plus registrul ironic.

Menţionăm în final că, în mitologia română, paznicii comorilor sau ai zăcămintelor de metale preţioase nu sunt de obicei personaje masculine sau animale infernale, ci zâne/zeiţe tinere şi frumoase (ielele, probabil o transpunere locală a nimfelor din mitologia greacă), însă cu o dimensiune malefică asociată simbolismului comorii/bogăţiei, despre care vom vorbi cu altă ocazie.

A.F. Badiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.4, 16-29 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 1816



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI