Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Preţul cărnii, de la furcă la furculiţă

Într-o economie de piaţă autentică acest drum este pavat nu numai cu intenţii bune, ci are şi un fundament economic care oferă tuturor partenerilor un câştig cinstit. Prin onestitate se înţelege aşadar înţelepciunea operatorilor economici de-a nu denatura sensul raportului dintre cerere şi ofertă, impunând cumpărătorilor preţuri pe care le practică doar marile carteluri.

Din acest punct de vedere, piaţa agroalimentară comunitară oferă un exemplu cât se poate de pozitiv. În Comunitatea Europeană, raportul între salarii şi preţuri oferă fiecărei familii posibilitatea unei alimentaţii normale, teoriile economice pe seama pieţei fiind adesea infirmate de realitatea practică.

Ce se întâmplă în România?

Să ne referim, bunăoară, la preţul cărnii pe piaţa ţărănească. Adică pe piaţa de pe care negustorii fac cele mai mari achiziţii. În multe pieţe din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Prahova şi Timiş preţul cărnii la viţeluşul abia înţărcat nu depăşeşte 3 lei/kg, în viu. Până să ajungă la consumatori el îşi măreşte valoarea de şase ori, ce-i drept sub formă tranşată.

Comparaţia este valabilă şi la porc. Cu greu, cu foarte multă greutate, ţăranii pot încasa 400 lei pe un porc de 100 kg. Cât plătim noi la magazin, o simţim din plin pe buzunarul propriu.

Exemplul cel mai concludent este însă laptele. Nu în puţine locuri, centrele de colectare oferă cel mult 1 leu/litru. Consumatorii îl cumpără din magazin cu 4-5 lei, dar nu în forma lui originală, ci „smântânit“ de-a binele.

Singurul produs care se apropie de echilibrul pieţei este oul. Cu precizarea că atât la ţărani, cât şi la vânzători el este foarte scump. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu promite că va lua taurul de coarne şi porcul de coadă pentru a face ordinea necesară pe piaţa agroalimentară. Cum? Prin nu ştiu ce controale care, în final, ar putea să-i slujească doar ca bază de documentare.

Soluţia pare a fi totuşi alta şi ea ţine de o inversiune în politica financiară, în sensul de-a pune în prim-planul mecanismului de subvenţii producătorul, şi nu procesatorul sau negustorul.

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 813



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI