Oameni de nota... 10 > REVISTA LUMEA SATULUI

Se pare că la naştere, ursitoarele i-au hărăzit noului vlăstar uman, ce poartă astăzi la mare cinste numele de Vasile BERBECEL, să se îndepărteze de „lutul“ zămislirii sale: satul Smirna, din inima Bărăganului. Localitatea care pe vremea aceea nici măcar nu figura pe harta României. Ajuns la un moment dat la apogeul carierei, adică la un pas de vârful propulsării în elita profesională şi politică a vremurilor trecute, inginerul Vasile Berbecel a rămas cu picioarele înfipte în glia căreia i-a jurat legământ în anii copilăriei.

Hotărât să răstoarne neorânduielile naturii ce-i condamna la sărăcie şi foamete, la împlinirea majoratului se înscrie la Facultatea de Agronomie din Bucureşti, unde a început să descifreze tainele agriculturii ce avea să vină. Minte şi fire iscoditoare, frământările sale priveau nu atât noutăţile tehnologice în sporirea fertilităţii pământului, cât intimităţile ştiinţei genetice care se prefigura la orizont. Revenit la Smirna, satul din Bărăgan, de care ştiau doar vecinii, tânărul agronom avea să producă o adevărată răsturnare pe scara valorii agriculturii din Bărăgan, în momentul în care cooperativa a devenit liderul absolut al agriculturii în judeţul Ialomiţa.

Cinci ani mai târziu, adică în 1975, cooperativa din Smirna se înfrunta şi câştiga competiţia cu starurile de pe atunci ale agriculturii româneşti. Cu 33 de ani în urmă, „ceapeul“ de aici realiza randamente la hectar de: 6.000 kg de grâu şi orz, 8.500 kg de porumb, 3.500 kg de floarea-soarelui. Ambiţia ing. Berbecel era să-i ajungă din urmă pe americani, despre care ştia doar din puţina bibliografie pe care o avea la dispoziţie. Mult mai târziu, prin 1995, pe Cordonul porumbului din inima Americii a realizat că la vremea ambiţiilor sale de atunci se situau de fapt recoltele foarte aproape de exploataţiile americane.

În materie de zootehnie, inginerul Vasile Berbecel i-a „căzut pata pe olandezi“. Mai precis pe vacile lor, pe care le-a transformat într-o adevărată uzină de lapte. A reuşit, în final, să le aducă şi să le aclimatizeze la Smirna, dar când să le vină rândul să-şi dovedească performanţele, inginerul Berbecel a fost obligat pentru prima dată, şi poate pentru ultima, să desfacă jurământul cu glia din care s-a întruchipat ca fiinţă umană. Asta doar cu fizicul, nu şi cu sufletul. Întoarcerea a avut loc la câteva săptămâni după Revoluţie. O solie a celor mai înţelepţi smirneni, în frunte cu preotul satului, l-a lămurit şi a reuşit să-l readucă în sat.

Inginerul Vasile Berbecel a acceptat, fără să pună vreo condiţie. Era conştient că oamenii alături de care a construit una dintre cele mai renumite unităţi agricole din România îl vor urma în clădirea uneia şi mai performante. Nu a fost atât de simplu pe cât credea. În jurul său totul se năruia, iar neoreformatorii adoptau strategii şi decizii contra naturii, cum s-ar spune. La Smirna nu s-a distrus nimic, dar în amonte şi în aval sistemele de irigaţii au fost devastate. Consecinţele au fost dezastruoase. Acum lucrurile s-au mai reparat, ceea ce echivalează cu accesul la apă, factorul fundamental de progres. Ceilalţi factori ce ţin de tehnică şi tehnologie, şi nu în ultimul rând de oameni, sunt asiguraţi la cel mai înalt nivel.

Inginerul Vasile Berbecel pare a fi încurajat de conjunctura oarecum favorabilă de acum, dar judecăţile sale se îndreaptă spre ceea ce ar trebui făcut pentru ca societatea agricolă din Smirna să nu rămână o simplă „oază“ în inima Bărăganului. Ideile lui de progres sunt în consens cu ale semenilor săi, care reuşesc să răzbată în mod miraculos în haosul agricol actual. Ele au ca puncte de referinţă formele de organizare şi modalităţile de sprijin financiar existente astăzi în agricultura ţărilor occidentale. Speranţele se leagă de noua putere politică şi executivă ce se va instala la conducerea ţării şi cu deosebire a agriculturii.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu