Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

„Vom avea acces la finanţarea instituţională de bază şi complementară“

A declarat prof. univ. dr. Horia Grosu, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti, judeţul Ilfov.

– De la bun început, ţin să vă adresez felicitări pentru noua recunoaştere a activităţii derulate în cadrul institutului pe care îl coordonaţi, dobândită recent. V-aş ruga să le spuneţi cititorilor noştri despre ce este vorba.

– Încă din luna noiembrie a anului trecut Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică a demarat procedura de certificare a unităţilor de cercetare ştiinţifică din agricultură şi nu numai. Acum 3 săptămâni am avut la sediul institutului vizita unei comisii alcătuite din cinci experţi care a procedat la certificarea institutului. În urma evaluării, institutul nostru a obţinut punctajul maxim, respectiv A plus.

– Ce înseamnă asta din punctul de vedere al nivelului cercetării ştiinţifice?

– Scopul acestei certificări a fost acela de a accede la finanţarea instituţională de bază şi complementară, adică de la 1 ianuarie 2013 institutul va beneficia de fonduri pentru asigurarea salarizării personalului, plus unităţile necesare.

– Ce au controlat aceşti experţi?

– Au fost mai multe aspecte controlate, din care aş enumera calitatea activităţii de cercetare ştiinţifică, infrastructura de cercetare, calitatea managementului, calitatea politicii de personal ş.a.m.d. În principal a contat foarte mult nivelul cercetărilor ştiinţifice, numărul de lucrări publicate ISI, numărul de contracte internaţionale, în special proiecte europene FP 6, FP7. Vreau să adaug cu acest prilej că institutul nostru a obţinut cele mai multe proiecte FP6, FP 7 la nivel european şi a realizat în perioada evaluată, 2007 – 2011, 25 de lucrări ştiinţifice cotate ISI.

– Am văzut în statisticile dvs. faptul că din 2006, an în care aţi devenit managerul institutului, şi până în 2011 practic s-a dublat cifra de afaceri.

– Este adevărat. Institutul a încheiat bilanţul financiar cu o cifră de afaceri de 204 miliarde lei vechi. Institutul dispune de resurse umane foarte bine pregătite. Dacă mă refer la sectorul de cercetare ştiinţifică, aici activează 30 de cercetători, dintre care 27 au doctorate în diferite domenii de activitate, mă refer la biologie, biochimie, zootehnie, medicină veterinară, iar o treime dintre ei au stagii de pregătire în străinătate. Avem, de pildă, un cercetător care acum doi ani şi-a susţinut teza de doctorat la Paris, iar în prezent se află pentru o perioadă de pregătire de 3 ani la o bursă postdoctorală în Luxemburg. O altă doctorandă, biolog de profesie, se află pentru un stagiu postdoctoral în Japonia.

– Dacă, incontestabil, avem oameni foarte pricepuţi în domeniul acesta, de ce producţia zootehnică românească este totuşi modestă?

– În general, întotdeauna producţia este în urma cercetării ştiinţifice. Problema este aceea de a conştientiza crescătorii de animale, asociaţiile de crescători, federaţiile că este nevoie de mai multă ştiinţă în zootehnie. Numai aşa putem pune în valoare potenţialul genetic al animalelor.

Să nu uităm că în prezent circa 85% din efectivele de taurine din România se află în aşa-zise exploataţii cu 1- 2 vaci. Vă imaginaţi că asemenea exploataţii nu au o cerinţă deosebită pentru cercetarea ştiinţifică. Deci este nevoie ca aceste exploataţii de subzistenţă să treacă în stadiul de ferme comerciale generatoare de profit care să aplice rezultatele cercetării ştiinţifice.

– Institutul pe care îl conduceţi are în vedere, de pildă, selectarea acelor linii genetice care în adevăr să corespundă condiţiilor noastre mai vitrege decât cele pe care le oferă fermierii olandezi?

– Deseori se recurge la importuri, însă aici trebuie precizat că atunci când importăm animale trebuie să ne uităm şi la mediul în care acestea au fost formate. Deci, practic să importăm cumva şi tipul de mediu pentru că dacă le luăm dintr-un anumit mediu şi le aducem în alt mediu cu siguranţă acele animale nu-şi mai pot exterioriza potenţialul genetic.

-– Cu alte cuvinte pledaţi, înţeleg, pentru valorificarea raselor autohtone..

– Şi pentru cele autohtone, dar şi pentru cele de import. Chiar şi institutul nostru a procedat anul trecut la un import de animale din Franţa. Este vorba de 30 de juninci din rasa Montbeliarde şi care se comportă foarte bine. Toate au fătat şi realizăm performanţe la prima fătare de 24 -28 kg lapte de vacă pe zi. Însă le asigurăm un mediu adecvat. Dacă hrana nu este completă şi nu este echilibrată, atunci potenţialul animalului nu poate fi pus în valoare, oricât de mare ar fi acesta.

– În momentul în care vă comparaţi realizările aveţi în vedere anumite ţări care fac recorduri în domeniu şi pot reprezenta modele?

– La producţia de lapte recordul mondial este deţinut de Israel. Media producţiei de lapte în Israel, la nivel de ţară, este de 12.000 kg lapte pe vacă pe an. Şi ca să faceţi o comparaţie, în România aceasta este de 3.500 – 3.600. Deci în Israel producţia este de aproape de 3,5 ori mai mare decât în România. În cazul Isrealului este o dovadă a reuşitei tehnologiei în mediul respectiv. Se ştie, Israelul are o anumită climă, un anumit sol şi iată că au reuşit să înregistreze producţii record având tehnologii performante.

– Pentru ce ar trebui să optăm, pentru o rasă mixtă sau trebuie să avem vaci pentru lapte şi vaci pentru carne?

– Răspunsul nu este unic. El depinde de circumstanţe şi de tradiţie. În partea Centrală şi de Sud - Est a Europei, cu predilecţie, se cresc animale mixte, spre deosebire de America de Nord şi de Sud, unde se preferă animale specializate, fie pentru lapte, cazul rasei Holstein, fie pentru producţia de carne. În cazul nostru putem trece la creşterea rasei de carne şi am în vedere zona colinară.

– Aţi vorbit de producţii mari de lapte. Conţinutul de grăsime este însă foarte important, deci dacă se măreşte cantitatea pe care o mulgi de la un animal pe zi grăsimea pe care o obţii este la cota întregii producţii?

– Din punct de vedere genetic, corelaţia dintre cantitatea de lapte şi procentul de grăsime este negativă. Adică, atunci când fac selecţie pentru o cantitate mare de lapte scade procentul de grăsime. Şi este exemplul evident al rasei Holstein Fries din Israel. Este rasa cu cea mai mare cantitate de lapte, însă cu procentul cel mai mic de grăsime dintre toate rasele Holstein.

– Noi am discutat până acum doar de bovine, aveţi în vedere şi celelalte specii de animale?

– La nivel de institut, noi derulăm experimente pe patru specii de interes economic, mă refer la taurine, ovine, porcine şi păsări.

– Care sunt performanţele la ovine, de pildă? Şi vă pun această întrebare pentru că România, văzută din avion, avea cândva vârfurile munţilor acoperite cu turme de oi.

– După 1989 efectivele s-au redus la toate speciile cu peste 50%, inclusiv la ovine. Şi aici la ovine este exemplul cel mai concludent, în sensul că până în 1990 lâna era subvenţionată de către stat.

După 1990 preţul acesteia a scăzut dramatic şi lâna a devenit necompetitivă. Este exemplul tipic unde a trebuit să schimbăm obiectivele ameliorării de la cantitatea de lână la cantitatea de lapte şi carne. Deci România trebuie să se îndrepte către aceste două direcţii şi să aibă obiective care să performeze fie pentru producţia de lapte, fie pentru cea de carne.

– Dar la celelalte specii?

– Şi la porcine efectivele au scăzut. Din păcate, şi o spun cu regret, România a rămas fără ferme de elită. Deci referindu-ne la piramida ameliorării cu 3 trepte, ferme de elită, de multiplicare şi de producţie, noi am rămas fără fermele de elită, care produc material de reproducţie. Şi am ajuns în situaţia să importăm purcei la 25-30 kg pentru îngrăşare.

– În ce fel ajung rezultatele cercetării dvs. la cei care trebuie să le şi aplice şi în ce măsură sunt ei interesaţi să cunoască ce se întâmplă la dvs. în institut?

– Aici v-aş da 2 exemple. De pildă, un nutreţ combinat este gândit la nivel de laborator de către un cercetător. Acesta merge cu reţeta respectivă la staţia-pilot, microfabrica de nutreţuri combinate. Se produce o primă şarjă din varianta sau variantele experimentale.

În etapa următoare se merge în biobaza experimentală, adică în fermă. Se formează loturile de animale şi se testează acolo variantele experimentale. La finalul experimentului, măsor animalele, fac analiza datelor şi dacă reţeta testată îmi asigură un spor mai mare, adică rezultate asigurate statistic, reţeta respectivă este multiplicată la nivelul staţiei-pilot şi mai departe va fi livrată fermierilor.

În al doilea rând, avem la nivelul institutului o echipă de extensie, cercetători care săptămânal merg, pe bază de grafic, în ferme şi asigură gratuit consultanţă zootehnică.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2012

Vizualizari: 521


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI