Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Istoria de lângă  ... istorie
Din primăvara lui 1907

Ajunsă în judeţele Vaslui, Tutova, Vrancea, răscoala se întinde şi în Muntenia. Aici însă mişcările ţărăneşti s-au dezvoltat pe un ansamblu de factori instigatori, printre care broşura lui Vasile Kogălniceanu, manifeste, presa socialistă şi, nu în ultimul rând, agenţii străini reţinuţi ulterior în număr mare şi anchetaţi. Privită acum de la distanţa celor o sută de ani care au trecut, avem imaginea unei acţiuni cu caracter politico-social, tema principală fiind distrugerea proprietăţii celor bogaţi indiferent de originea lor etnică.

Pe 16 martie, Ionel I.C. Brătianu trimite către toţi prefecţii o circulară în care afirmă: „Din ce în ce apare mai clar în Muntenia că ne găsim în faţa unei organizaţiuni anarhiste care a organizat distrugerea sistematică.“

La rândul său, prefectul de Dolj telegrafiază: „Instigatorii din judeţ descoperiţi cu probe scrise. Instrucţia urmează cu energie“. Ziarul „Universul“ notează pe 15 martie: „Moldova în linişte relativă – Muntenia în flăcări“ şi relatează că evenimentele din sudul ţării sunt diferite fundamental prin motivaţie de cele din Moldova.

Tot atunci, prefectul de Vlaşca consemna: „Instigatori veniţi din Teleorman au intrat în comuna Grosu şi au răsculat pe ţărani. Au distrus şi au dat foc caselor, proprietăţii şi pătulelor cu producte aparţinând lui Ştirbey“. Devastarea şi incendierea conacelor şi hambarelor devin generale, ceea ce a dus la o represiune şi mai violentă ca în Moldova din partea forţelor de ordine. Se foloseşte artileria, prima localitate bombardată fiind satul Vieru din Vlaşca, urmat de Stănileşti şi Odovoaia.

În comuna Stănişeşti, răsculaţii îl omoară pe căpitanul Mareş şi îl rănesc grav pe locotenentul Niţulescu şi pe alţi patru soldaţi dintr-o companie de infanterie care nu folosise armamentul din dotare, încercând să aplaneze conflictul pe cale paşnică.

Mai mult, soldaţii refuză să execute ordinele, ceea ce face ca răsculaţii să-i maltrateze grav pe subofiţeri şi ofiţeri. În consecinţă, se declanşează o represiune extrem de dură. Pe 15 martie, prefectul judeţului anunţă folosirea masivă a artileriei care a distrus 150 de case din Vieru şi alte 200 din Stănileşti. Rezultatul intervenţiei i-a îngrozit pe ţărani, care i-au denunţat pe cei şapte autori ai crimelor.

În judeţul Prahova, răscoala ţărănească a fost combinată cu greve muncitoreşti. Instigatorii veniţi din Bucureşti au fost identificaţi ca socialişti sau ruşi. Au fost, de asemenea, arestaţi 77 de foşti marinari de pe crucişătorul Potemkin, care după răscoala din 1905 s-au refugiat în România, şi alţi cetăţeni români de origine rusă din Tulcea care au fost surprinşi împrăştiind manifeste tipărite într-o tipografie unde se scoteau ziare socialiste.

În judeţul Argeş, la Bălceşti, ţăranii răsculaţi aveau în frunte un steag roşu, iar în judeţul Brăila a fost capturat un transport de manifeste în care „tovarăşii ţărani“ erau asiguraţi că „duşmanii lor nu sunt acei evrei împilaţi, batjocoriţi, nevoiaşi ca şi dânşii, ci duşmanii sunt proprietarii, arendaşii, autorităţile acestei ţări de la ispravnici şi până la miniştri“.

La Şerboieni, în judeţul Argeş, au fost prinşi trei instigatori – aşa-numiţii studenţi – care făceau propagandă socialistă şi împărţeau manifeste. Incitaţi de respectivii agitatori, ţăranii au devastat casa arendaşului. Rezultatul? Armata a deschis foc omorând doi oameni şi rănind alţi cinci.

În judeţul Dâmboviţa sunt semnalaţi „studenţi“, care, scriu ziarele, în numele „MS Regina au împărţit manifeste spunând că Regele este mort, că armata nu va trage şi că, să devasteze totul“. Mai mult, în unele localităţi oamenii vorbeau de ţar „ca de un fel de Cuza“, iar de studenţi ca de un fel de emisari ai ţarului.

Represiunea a fost şi mai dură în Oltenia, unde situaţia a fost mai dramatică. Aici s-a înregistrat cel mai mare număr de morţi şi răniţi. La Moţăţei, în judeţul Dolj, răsculaţii au omorât pe arendaş şi membri ai familiei sale.

Intervenţia armatei a lăsat în urmă 25 de morţi, la care s-au adăugat încă cinci executaţi sub pretextul fugii de sub escortă. Şi în acest judeţ s-a folosit artileria, consemnându-se, conform rapoartelor, 28 de morţi şi mulţi răniţi în comuna Pleniţa, iar în Terpeziţa 30 de morţi şi o mare parte din sat distrusă.

În judeţul Mehedinţi cifra finală a morţilor este de 94 şi 63 de răniţi. Aici, ca şi în alte judeţe, s-au înregistrat răzbunări din partea unor primari sau funcţionari care, întocmind liste cu răsculaţi, şi-au pus şi duşmanii.

În Romanaţi, pe fondul unei slabe administraţii episcopale, mulţi dintre preoţi au încercat să folosească prilejul răscoalei pentru a se răzbuna pe colegi de-ai lor.
În faţa situaţiei catastrofale în care se găsea ţara, pe 18 martie Parlamentul a emis Legea pentru declararea stării de asediu.

În acest răstimp, ochii întregii Europe erau aţintiţi asupra României. Iată ce scria pe 18 martie ziarul Berliner Morgen-Zeitung: „În ţara regelui Carol domneşte anarhia complectă. Ştirile care sosesc de acolo aruncă pe cititor în cele mai întunecate timpuri... o sălbăticie fără seamăn s-a întins în ţară. Ne întrebăm: oare România nu se află în Europa, nu trăim în secolul al XX-lea şi fost-a doar o legendă despre victoriile civilizaţiei de care auzeam mereu?“

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2007

Vizualizari: 622



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI