Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Prognoză agrometeorologică

Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 1-15 octombrie 2007 şi efectele asupra culturilor de toamnă

Caracteristici termice şi hidrice

Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme în general normală, în cea mai mare parte a teritoriului agricol al ţării. Regimul termic mediu diurn al aerului se va încadra între 6…16°C, în majoritatea regiunilor de cultură.

Valorile maxime ale aerului vor fi cuprinse între 12…22°C, în aproape toată ţara, posibil mai ridicate, până la 25...27°C, în sud-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor situa între 0…10°C, chiar mai scăzute în zonele depresionare din nordul şi centrul ţării, unde vor fi condiţii pentru producerea  brumei şi îngheţului la suprafaţa solului.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va oscila între 10…16°C, în majoritatea regiunilor, limite în general optime pentru continuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi semănat la orzul şi grâul de toamnă.

Se întrevăd ploi mai însemnate cantitativ faţă de normele climatologice în cea mai mare parte a suprafeţelor de cultură, exceptând unele areale din sudul ţării, unde cantităţile vor fi apropiate de cele normale.

Starea solului

Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-20 cm/ogor va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor agricole, fiind condiţii favorabile pentru efectuarea unor lucrări de calitate ale solului. Aceasta, doar pe unele areale din sud-estul şi sudul teritoriului, unde se vor menţine deficite ridicate de apă, seceta pedologică fiind moderată.

Caracteristici fenologice

Pe ansamblu, condiţiile agrometeorologice prognozate vor imprima ritmuri normale pentru parcurgerea primelor faze de vegetaţie la culturile de toamnă, cu excepţia zonelor depresionare, unde acestea vor fi încetinite.

În semănăturile efectuate până în prezent în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Banat, rapiţa, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge germinarea, răsărirea şi formarea primelor frunze, iar în restul teritoriului se vor extinde suprafeţele însămânţate.

Recomandări de specialitate:

• Continuarea eliberării terenurilor agricole de resturile vegetale;

• Efectuarea arăturilor şi semănatul în epoca optimă a cerealierelor de toamnă, îndeosebi pe suprafeţele cu un conţinut bun de apă în stratul arabil al solului.

Director general, dr. Ion SANDU;
Şef Laborator Agrometeorologie, dr. Elena MATEESCU
Colectiv de elaborare: dr. Elena MATEESCU, Anca AMUZESCU, dr. Liana CAZACIOC, Ana ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

Vizualizari: 630



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI