Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

La margine de ţară, Lenauheim

Amplasare:
• în partea de vest a judeţului Timiş;
• 45 km de Timişoara şi 14 km de oraşul cel mai apropiat, Jimbolia;
• are în componenţa sa un număr de trei sate: Lenauheim - reşedinţa comunei, Grabaţ şi Bulgăruş.

Rădăcini
În Câmpia de Vest a judeţului Timiş, majoritatea localităţilor au rădăcinile adânc înfipte în istorie. Cu secolul al XVIII-lea, când armatele imperiale habsburgice cuceresc această regiune de la turci, începe popularea zonei cu coloniştii germani.

Colonizarea propriu-zisă a comunei Ceatad (vechea denumire a localităţii Lenauheim) a început în anul 1767, fiind organizată de Franz Wilhelm von Hildebrand, prin construirea a 202 case, a unei şcoli şi a unei case parohiale. Baza construcţiei localităţilor din şesul bănăţean a fost sistemul denumit Hildebrand, caracterizat prin străzi largi şi bine orientate, cu acele case construite din materialele avute la îndemână: pereţii făcuţi din împletituri, „îmbrăcaţi“ apoi, în întregime, cu pământ vârtos, acoperişuri din paie ori trestie.

După actul de la 23 august 1944, populaţia de etnie germană a fost silită să plece, pentru a scăpa de răzbunarea noilor ocupanţi, trupele sovietice. Locul celor plecaţi a fost luat de colonişti români, refugiaţi la rândul lor, în mare majoritate, din părţile Bucovinei, Basarabiei, din Durostor şi Caliacra (Dobrogea). Totuşi, o bună parte din nemţii plecaţi în pribegie în timpul retragerii germane s-au întors în localităţile de baştină, convieţuind cu populaţia română.

Cu toate că războiul se terminase, necazurile erau departe de a se fi încheiat: urma una dintre cele mai întunecate pagini din istoria acestei ţări şi a acestor locuri, Marea deportare în Bărăgan a populaţiei române şi germane. În sfârşit, începând cu 1957, populaţia germană a început să plece de bunăvoie în urma aprobărilor primite, continuând şi după '89, în Lenauheim rămânând foarte puţine persoane, în jur de 25, iar în Grabaţ şi Bulgăruş – 30-35.

Un toponim al mândriei

În anul 1921, la cererea populaţiei, îşi schimbă numele în Lenauheim, ca o recunoştinţă adusă marelui poet german Nukolaus Lenau, născut în această localitate la 12 august 1802, unul dintre cei „patru mari“ ai literaturii germane. În anul 1905, a fost inaugurat în memoria poetului un monument executat de sculptorul Josef Rona, pe soclul statuii fiind inscripţionate în trei limbi – română, maghiară şi germană – versurile:

De m-aş mai întoarce-o dată
Acolo unde am trăit
Anii tineri, altădată,
Visător şi fericit“.

În 1932 a fost amenajată „Casa Memorială Nikolaus Lenau“.
Un alt loc de atracţie pentru cei care poposesc aici îl reprezintă lăcaşul de cult în stil baroc cu hramul Sfântul Johann von Nepomuk, cu trei picturi deosebite: Cina cea de Taină, Iisus şi Pruncii, Sfânta Cecilia.

Aici nu există ape curgătoare, însă acest neajuns este suplinit de prezenţa pânzelor de apă freatică la adâncimi mici, fapt ce a făcut ca în fiecare gospodărie să existe o fântână cu apa necesară uzului casnic. Apa potabilă este asigurată prin foraj la adâncime.

Locuri de muncă

Până nu demult, doar două întreprinderi mari din Sânicolaul Mare reprezentau soluţia pentru mulţi dintre oamenii apţi de muncă din comună. Astăzi soluţia salvatoare a venit dinspre un şantier aflat la aproximativ 20 km de Timişoara, la Carani, şi dinspre câteva întreprinderi din Timişoara care au desfăşurat şi desfăşoară şi acum o campanie de racolare de forţă de muncă, mai ales că, pe lângă salarii acceptabile, asigură şi deplasarea gratuită, cu propriile mijloace de transport, astfel încât muncitorii angajaţi sunt luaţi direct din localităţile de domiciliu şi transportaţi la locul de muncă.

Şcoala comunei Lenauheim

În acest an se împlinesc 240 de ani de existenţă a şcolii care a funcţionat într-o clădire construită din pământ bătut cu o singură încăpere, unde puteau învăţa 50-60 de elevi. Astăzi, procesul de învăţământ se desfăşoară într-o clădire ce a fost dată în folosinţă în anul 1970, cu 12 clase normale, cu laboratoare de fizică şi chimie, biologie şi istorie-geografie, bibliotecă, săli de material didactic etc.

După 1989 s-au produs schimbări radicale în cadrul şcolii prin mărirea şi modernizarea bazei materiale cu mobilier nou, table de scris noi, rechizite şcolare, calculatoare, material didactic şi material sportiv. S-au modernizat, de asemenea, condiţiile în care funcţionează şcoala: apă, canalizare, încălzire centrală.

Un semnal de alarmă

Linia de cale ferată, deşi are o importanţă mare în a asigura transportul cetăţenilor comunei, se află într-un stadiu destul de avansat de degradare, cu un transport făcut cu motoare antice şi de demult.

Marius DUMBRAVĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2007

Vizualizari: 910



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI