Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Degerăturile (II)

Un lucru mai trebuie precizat de la început: în cazul degerăturilor, fitoterapia se poate aplica numai în situaţiile în care gangrena nu a survenit (gradele I şi II) sau în cazul rănilor cronicizate: dacă necroza s-a instalat deja, soluţia este exclusiv alopată şi, de cele mai multe ori, metoda folosită este cea chirurgicală.

Procedurile folosite sunt aplicaţiile locale, spălăturile, compresele şi cataplasmele, masarea zonelor afectate cu diverse unguente şi altele.

O serie de legume se pot folosi fie ca atare, după o minimă prelucrare (frunzele de varză, după scoaterea nervurii principale şi strivirea uşoară cu sticla sau făcăleţul, cartofii şi morcovii, după trecerea prin răzătoare, asmăţuiul, ceapa sau ridichea – după ce se strivesc până la eliberarea sucului), fie după tratare termică (salata - după o uşoară încălzire a frunzelor, castraveţii -  după scufundarea în apă caldă, napii – fierţi sau copţi, ceapa – fiartă, sfecla-de-zahăr – coaptă).

Unguentul de propolis 20-30%, preparat distribuit prin unităţile de specialitate, serveşte şi el la tratarea degerăturilor prin ungerea de 3 ori pe zi a părţilor afectate de ger. Se poate face, de asemenea, împachetarea zonelor degerate cu un strat de argilă gros de 1,5 cm, înlocuit peste noapte cu o compresă cu apă argiloasă sau cu emulsie gelatinoasă preparată din sâmburi de gutui (1-2 linguriţe într-o cană de apă rece, macerare 30 de minute, 3 proceduri pe zi, ultima seara, înainte de culcare).

Prin turnarea apei clocotite peste o cantitate oarecare de plantă şi menţinerea contactului direct dintre ingrediente, de regulă, timp de 10-15 minute,  se obţin infuziile. Uneori se procedează şi la o preumectare a plantelor, dacă eliberarea substanţelor biologic active ale acestora se face cu mai mare greutate. În acest fel se prelucrează florile de gălbenele (3-5 linguriţe/litru), de brânduşă de toamnă (1 lingură/cană), de soc (100 g/litru) sau de muşeţel (50 g/litru), mugurii de plop (2-3 linguri/litru), frunzele de plămânărică (2 linguri/cană), iarba de cimbrişor (1 mână plantă etc. Un preparat mai aparte se obţine din 2 linguri de rădăcini rase de hrean, lăsate la infuzat (sau, mai corect spus, la macerat), timp de 1 oră, într-un litru de lapte fierbinte.

Alteori este nevoie de fierberea plantelor în apă (rareori şi în alte lichide, precum vinul sau laptele), timpul prelucrării termice variind de la specie la specie. Preumectarea poate fi, şi în acest caz, prezentă, iar între fierbere şi strecurare se lasă plantele la infuzat circa 15-20 de minute. Se obţin astfel decocturile sau fierturile, care se pot prepara din numeroase plante, dintre care voi aminti doar câteva, mai uşor de procurat: florile sau iarba de gălbenele (4-5 linguri/litru, 10-12 min.), frunzele de pătlagină (100 g/3 litri, 10-15 min., baie de 15-20 min.) sau de nuc (50 g/litru, 15 min.), iarba de salvie (100 g/litru vin de casă), de coada-calului (2-3 linguri/cană, fierbere 5 min.) sau de coada-şoricelului (30-50 g de plantă uscată/litru de vin), castanele comestibile (20-30 g/litru, 2-5 min.) sau cele sălbatice (3-4 castane/3-5 litri apă, fierbere 30-60 min., soluţie refolosită de 2-3 ori, recomandare pentru cazurile grave), scoarţa de stejar (250 g/5 litri, seara, în apa de baie), paiele şi boabele de ovăz (1-2 mâini/2-3 litri, adăugat în apa pentru baia generală), seminţele de schinduf (100 g/litru, 5-10 min.), frunzele şi rădăcinile de ţelină (o plantă întreagă la 2 litri de apă, fierbere 45-60 min.) etc.

Tincturile sunt extracte alcoolice sau hidroalcoolice, preparate din plante (proaspete sau uscate), alcool (de diferite concentraţii alcoolice) şi apă (pentru diluarea alcoolului, dacă este cazul). Ele se găsesc gata preparate la farmacii sau la magazinele de tip Plafar, dar se pot prepara, pentru uzul propriu, şi în sistem casnic. Pentru uz extern, acestea sunt diluate cu o cantitate variabilă de apă fiartă şi răcită şi sunt folosite în acelaşi mod ca şi celelalte biopreparate în stare lichidă: tinctura de gălbenele (diluţie 1:10), de ardei-iute (diluţie 1:2 sau mai mult, în cazul tegumentelor sensibile), de plop-negru (diluţie 1:2) sau de arnică (diluţie 1:5-1:10).

În mai toate cazurile, soluţiile se folosesc pentru comprese sau spălături (băi locale sau generale, în număr de 1-3 pe zi, cu durata de până la jumătate de oră), iar cu resturile de plante se pun cataplasme (care se pot ţine şi câteva ore). Un alt mod de a prepara cataplasmele este prin măcinarea plantei şi amestecarea pudrei cu apă fiartă până la obţinerea unei paste care se aplică, pentru câteva ore, pentru decongestionarea zonelor afectate de ger  (de reţinut însă că nu se aplică pe răni deschise sau cu flictene). Rădăcinile de tătăneasă se pretează cel mai bine la o astfel de prelucrare.

Dacă nu sunt răni care să afecteze integritatea pielii din zonele degerate, acestea se pot masa uşor cu diferite uleiuri volatile (mentă 5% sau levănţică 1%) sau grase (cătină).

Asemănător ca mod de tratament sunt linimentele, preparate din plantă uscată şi ulei vegetal (1 linguriţă de ardei-iute pisat la 120 ml ulei sau 200 g muguri de plop-negru în ˝ litru ulei, fierbere la baia de aburi timp de 1 oră) sau dintr-un amestec de uleiuri (5 picături de ulei de ghimbir în 1 linguriţă de ulei vegetal). Cel mai adesea se foloseşte uleiul de floarea-soarelui, atât din raţiuni economice, cât şi terapeutice (de altfel, acesta se poate folosi şi ca atare, doar după o încălzire uşoară). 

O altă categorie de preparate este reprezentată de alifii. Şi în acest caz pulberea de plante se amestecă, până la omogenizare, cu o substanţă grasă, de regulă cu untura de porc nesărată. Astfel se pot prepara: alifia de gălbenele (2 linguri de flori sau plantă înflorită la 100 g de untură fierbinte, fierbere la foc mic timp de 10 minute, cu mestecare continuă în tot acest timp, lăsare până a doua zi, când se reîncălzeşte, se stoarce şi se filtrează), de vâsc (1-2 linguri de bobiţe/150 g untură, fierbere până la consistenţa dorită) sau de castane-sălbatice (omogenizare la rece a 20 g de tinctură + 20 g de untură + 60 g de lanolină). Ele se pot aplica şi pe răni deschise, după ce acestea au fost mai întâi spălate cu o infuzie cu acţiune antiseptică şi/sau antiinflamatoare (de exemplu, de muşeţel sau de coada-şoricelului).

Radu Stoianov
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2007

Vizualizari: 572



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI