Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Amintiri pentru viitor
Dintr-o viaţă de cercetător

Am început să lucrez în cercetarea agricolă în vara anului 1947, ca stagiar la fosta Staţiune de Cercetări Agricole Studina, sub conducerea prof. dr. doc. Stratula, şi am continuat la Staţiunea de Cercetări Agricole Câmpia Turzii, având ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. doc. Vasile Velican.

Amândoi mi-au explicat cu lux de amănunte ce mare rol are cercetarea ştiinţifică în toate sectoarele de activitate, iar conducătorii din fiecare ţară au datoria să-i dea tot sprijinul spre a se dezvolta. Cine face altfel dăunează grav propriei ţări, ceea ce, din păcate, se întâmplă azi la noi.

Totodată, aceşti doi mari oameni de ştiinţă mi-au mai spus că un rezultat al cercetării neaplicat în producţie este echivalent cu un copil născut mort. Ca atare, pe baza îndelungatei mele experienţe, atrag atenţia că rezultatele activităţii de cercetare pot fi aplicate în producţie numai în condiţiile colaborării continue între institutele de cercetare de profil şi ministerul de resort; ca şi între unităţile de cercetare din zonă şi direcţiile agricole de la judeţe. Sincopele care au apărut în ultima vreme în aceste relaţii trebuie să ne pună însă pe gânduri.

O bună conlucrare cu ministerul

O altă amintire de neuitat vizează modul cum erau folosiţi cercetătorii, conferindu-li-se calitatea de consilieri ai conducerii Ministerului Agriculturii. Eram invitaţi acolo, la miniştri sau la adjuncţii acestora, la directorii şi directorii generali, spre a discuta pe cele mai importante probleme. Nu am auzit pe atunci de consilieri ai ministrului plătiţi special pentru acest lucru.

Totul se rezolva printr-o strânsă colaborare între cercetare şi minister. Iată un asemenea episod: într-o zi am fost invitat la cabinetul regretatului ministru Angelo Miculescu, care mi-a spus că a fost informat de doctorandul meu, Gheorghe Antochi, care-şi făcea cercetările pentru doctorat în judeţul Constanţa, că specia care poate rentabiliza sistemele noastre de irigare este cartoful.

Ca atare, am elaborat urgent tehnologia de cultivare a cartofului în condiţii de irigare, iar ministrul a dispus să se multiplice şi să se trimită la toate judeţele din zona de stepă şi cea de silvostepă pentru implementare. Au fost obţinute rezultate spectaculoase, extinzându-se cultura cartofului în tot arealul respectiv.

Această colaborare a funcţionat până acum trei ani, dar de atunci şi până astăzi nu m-a mai invitat nimeni din conducerea ministerului pentru a mă consulta, deşi în lumea cultivatorilor din ţara noastră sunt considerat „părintele cartofului din România“.

Avem nevoie de curaj

În anul 1950 a venit un consilier sovietic la fosta Staţiune de Cercetări Agricole Câmpia Turzii, însoţit de un translator. Vizitând câmpurile experimentale, şi-a exprimat nemulţumirea, spunând că mergem cu paşi împiedicaţi spre miciurinism. Prof. V. Velican, îndrumătorul nostru ştiinţific, i-a cerut translatorului să-i comunice că noi suntem oameni de ştiinţă şi nu credem în ceva până ce nu vedem rezultatele. Consilierul sovietic s-a supărat rău şi dus a fost, fiindcă întâlnise un om de curaj care ştiuse să-l pună la punct. O asemenea atitudine demnă trebuie s-o avem şi acum cu partenerii de discuţii din Uniunea Europeană.

Din munca mea s-a ales praful

O altă amintire o am de la tatăl meu, care a fost preot. După terminarea Facultăţii de Agronomie am reuşit la concursul de intrare în ICAR, fiind trimis la Staţiunea de Cercetări Agricole de la Câmpia Turzii. La plecare, tatăl meu mi-a spus: „Să ţii minte că pe unde iese vorba, iese şi sufletul. Deci n-ai voie să minţi, să înşeli pe cineva şi să faci fapte nedrepte.“ Oare nu i-a povăţuit cineva şi pe guvernanţii noştri? Ei au promis marea şi sarea la alegeri, cum că vor avea grijă de agricultură şi de lumea satului, dar au uitat repede…

De la moşii şi strămoşii noştri am mai învăţat că nu ai voie să strici ceea ce n-ai făcut tu. Ca unul care a lucrat numai în cercetarea ştiinţifică din agricultură, pot să fac afirmaţia că am asistat cu multă durere la distrugerea acestei cercetări. De mai tot ceea ce am făcut eu pentru dezvoltarea cercetărilor la cartof în ţara noastră acum s-a ales praful...

De prin lume adunate

Cu mulţi ani în urmă, am fost trimis în Germania de prof. dr. doc. Nicolae Giosan, pe atunci director general al fostului ICAR, la un congres internaţional unde am auzit pentru prima dată de zone închise pentru producerea cartofilor de sămânţă. Întors în ţară, împreună cu valorosul colectiv de cercetători de la institutul nostru de la Braşov, am efectuat studii şi am elaborat o lucrare privind organizarea de asemenea zone şi în România. I-am predat-o profesorului, care devenise ministrul agriculturii. A aprobat-o şi, cu sprijinul său nemijlocit, s-au organizat zonele închise din judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Suceava şi Neamţ.

Tot Nicolae Giosan m-a trimis în Canada la un alt congres pentru producerea cartofului de sămânţă. După încheierea lucrărilor, ministrul agriculturii de acolo m-a invitat la „Ziua verde a cartofului“. Întors în ţară, am organizat şi la noi o asemenea „zi“, care a ajuns anul trecut la cea de a XXX-a ediţie şi s-a dovedit de bun augur în introducerea în producţie a rezultatelor cercetării. De asemenea, împreună cu Institutul de la Braşov, am elaborat lucrarea „Sistemul naţional de producere a cartofului pentru sămânţă în România“, care a constituit ghidul ministerului nostru în rezolvarea acestei probleme.

Aşadar, am avut în minister, dar mai ales în cercetare, oameni care au ştiut să răspundă comandamentelor din fiecare etapă şi să determine luarea celor mai potrivite măsuri de obţinere a unor producţii mari, calitativ superioare şi cu un preţ scăzut. Din fericire, mai sunt şi azi multe asemenea cadre valoroase, cu nimic mai prejos decât omologii lor din Uniunea Europeană. Acum, după aderare, e de datoria guvernanţilor noştri să se bizuie mai mult pe ei, să le dea întregul sprijin pentru a fi cât mai folositori agriculturii şi ţării.

Prof. dr. doc. Matei BERINDEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2007

Vizualizari: 579



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI