Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Pedeapsa trădării

Renaşterea armatei, stoparea epidemiei de tifos exantematic, precum şi ajutorul, cât a fost, din partea aliaţilor au dat noi speranţe românilor care se încăpăţânau – spre surprinderea strategilor străini – să reziste cu neînchipuite sacrificii în treimea de ţară care le mai rămăsese.

Din nenorocire, înfrângerile din 1916, neîncrederea în reuşită şi credinţa că România merge pe un drum greşit, dar şi zăngănitul arginţilor au făcut ca în sufletele unora să se încuibe morbul trădării.

Din presa vremii

Justiţia şi-a făcut datoria şi ziarele vremii descriu pe larg pedepsirea acelora – din fericire, puţini – care au dat dovadă de laşitate pe câmpul de luptă, au pactizat cu duşmanul sau au făcut spionaj.

Din ziarul „Evenimentul de Iaşi“ aflăm cum s-a dus la îndeplinire execuţia prin împuşcare a lui Vasile Leonte, zis Leonte V. Istrate, condamnat la moarte de către Curtea Marţială pentru „port ilegal de uniformă, folosirea cu bună ştiinţă de acte publice şi spionaj“.
Pe dealul Copoului, pe platoul Regimentului 7 Roşiori, a avut loc la începutul lunii martie ceremonia degradării generalului Socec Alexandru, condamnat la cinci ani muncă silnică pentru „părăsire de post în faţa inamicului“.

În careul format de trupe ale diferitelor unităţi din Iaşi se citeşte sentinţa. Colonelul Holban se apropie şi-i rupe epoletul stâng, apoi pe cel drept cu cuvintele „nu eşti demn să le porţi“. Îi smulge apoi steaua de general de la chipiu, îi scoate sabia şi o aruncă. Jandarmul din spatele condamnatului o rupe în trei bucăţi şi o depune la picioarele colonelului. Mulţimea îl huiduie şi aruncă cu bulgări de zăpadă în duba care îl duce pe condamnat.

În ziua de 23 aprilie este condamnat la moarte prin împuşcare şi pierderea tuturor drepturilor locotenentul Izvoranu Henrich „pentru părăsire de post pe un teritoriu în stare de asediu şi dezertare la inamic“.

Trădători de calibru

Dar actul de trădare, care a stârnit cea mai mare vâlvă şi care, întrucâtva, a zdruncinat încrederea pe care ţara şi armata o aveau în conducătorii lor, a fost cel al colonelului Al. Sturza, fiul lui Dimitrie Sturza, de mai multe ori prim-ministru al ţării. Crescut într-un mediu familial cu adânci sentimente germanofile, educat în armata germană, colonelul Sturza a dat încă de la începutul războiului dovezi care i-au făcut pe comandanţii lui să-l bănuiască de lucruri ascunse. În seara zilei de 6 februarie Al. Sturza, însoţit de locotenentul Wachmann a trecut la inamic. Fapta lui Sturza nu era doar o simplă dezertare, ci un act de trădare făcut cu premeditare.

Câteva zile mai târziu, militarii români căzuţi prizonieri la inamic au trecut peste linia frontului, aducând cu ei „chemarea“ pe care Sturza o adresa ostaşilor. Trădătorul voia să facă o oştire nouă care să lupte de partea Puterilor Centrale pentru a „reîntregi ce s-a stricat şi a recuceri ce s-a pierdut“. Tot atunci a fost prins la punctul Paltin din Vrancea principalul complice al lui Sturza, locotenent-colonelul Crăiniceanu, comandantul Regimentului 25, care se întorcea din liniile duşmane unde primise instrucţiuni şi manifeste. Trebuie să spunem că acest ofiţer era fiul generalului Crăiniceanu, fost ministru de război şi comandant al Armatei a II-a, un patriot integru. Planul trădătorilor a dat greş. Trimis în judecată pentru „instigaţie la trădare“, Crăiniceanu a fost condamnat la moarte şi executat de către un pluton din regimentul pe care îl comandase. Au fost condamnaţi, de asemenea, la moarte, în contumacie, Sturza şi Wachmann.

Devenit funcţionar la o bancă germană, Sturza a încercat mai târziu, pentru a se reabilita, să fie primit în gărzile ardelene. I s-a răspuns că pe pământul ţării şi sub steagul românesc nu e loc pentru trădători.

Patriotismul soldatului român

Încercarea criminală nu a reuşit datorită cinstei şi patriotismului soldatului român care, în tranşee sau în refacere, aştepta marea înfruntare cu duşmanul.

În pregătirea zilelor de foc care vor veni, în faţa tuturor unităţilor s-a dat citire Ordinului de Zi semnat de regele Ferdinand în care se spune:

„Lumea întreagă se uită la voi, iar Ţara se sprijină pe voi. Cu mine, ea aşteaptă să faceţi zid cu piepturile voastre spre apărarea scumpei noastre ţări, să aduceţi drapelele române la izbândă. (...)

Aduceţi-vă aminte că luptaţi pentru pământul strămoşesc, pentru copiii şi părinţii voştri, pentru fraţii voştri de dincolo de hotare – că prin biruinţă le veţi pregăti un viitor mai strălucit. Înainte cu Dumnezeu!“

Se apropia fierbintea vară a lui 1917!

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2007

Vizualizari: 2276



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI