Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Doi viţei cu stea în frunte

În vremea copilăriei, în zona mea natală, vestita Câmpie a Vlăsiei, se găseau în curţile ţăranilor vaci, boi, dar şi bivoli. Şi părinţii mei aveau două bivoliţe. Mi-amintesc că, pe cât de înfricoşătoare le era înfăţişarea (totul era negru: pielea, părul, coarnele), pe-atât de alb şi gustos era laptele! De brânză, ce să mai zic? Albă, grasă şi gustoasă, cum nu am mai întâlnit! Aveam să aflu mai târziu, când am plecat la liceu, că laptele de bivoliţă e foarte bogat în calciu şi vitamine şi, când cineva se mira (mai în glumă, mai în serios) de constituţia mea sănătoasă, îmi plăcea să mă laud că am crescut cu lapte de bivoliţă!

Treptat însă numărul bivoliţelor din sat a scăzut. Poate din cauza faptului că secaseră cele două bălţi din marginea satului – Balta Bilei, de unde culegeam ghiocei şi garlofat în ziua de Paşti, şi Uştiubeul, unde bivolii se afundau în nămol când soarele ardea mai tare – sau poate din cauza faptului că nu se mai înmulţeau.

Părinţii mei s-au hotărât destul de greu să le vândă. Mi-amintesc că pe ultima au dat-o la abator, nu mai luase pui de doi ani. Îi auzeam spunând că „laptele de vacă e apă chioară pe lângă cel de bivoliţă“, că nu ne va plăcea nici brânza..., dar nici fără un animal cu lapte nu se putea; până la urmă şi-au călcat pe inimă şi au cumpărat o vacă. Am avut norocul să fie blândă şi să aibă şi laptele gustos, aşa că ne-am obişnuit repede cu ea.

Câte vaci să fi avut părinţii mei? Nu ştiu. Poate 6-7: o Joiană, vreo 2-3 Viorici, vreo 2-3 Florici şi o „Colectivistă“, pe care o cumpăraseră în ’90, când s-a desfiinţat CAP-ul. Pe toate le-au îndrăgit, le-au  legat fundiţă roşie, ca să nu se deoache şi clopoţel ca să le audă când vin de la izlaz, dar, mai ales, le-au îngrijit cum au ştiut ei mai bine.

Pe aceasta de acum, Viorica, o au de vreo 5-6 ani, au crescut-o de mică. Cu laptele ei, mama spune că „a scos de multe ori sărăcia din casă“. Pe lângă laptele şi brânza pentru dumnealor şi pentru noi, copiii, mai „duc şi la lăptar“ – pe un preţ de nimic! Dar se strânge şi atunci când, la sfârşitul lunii, iau câţiva zeci de lei, sunt mulţumiţi că au pe ce cumpăra pâine, cu ce potcovi calul, ori cu ce rezolva alte probleme.

Văzând că le e din ce în ce mai greu să le îngrijească, am încercat să-i convingem să vândă calul (mândria lor) şi vaca, dar nu am reuşit. Argumentul lor a fost: „Cu bătătura goală nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne aşezăm în tron (că şi le-au făcut demult) şi să punem mâinile pe piept! O viaţă fără muncă, fără animale pe bătătură, nu mai e viaţă!“
În ajunul Crăciunului care de-abia a trecut, vaca noastră (pentru că, dacă ne hrăneşte, e şi a noastră) ne-a făcut o mare bucurie - a fătat doi viţei de toată frumuseţea: „florii şi cu steluţă în frunte“! Să fi ştiut Viorica noastră de intrarea în UE? Poate că da!

Dar pe cât de mare e bucuria noastră, pe-atât de mare grija şi munca mamei să-i îngrijească: „să-i aplece“ (să-i dea să sugă) de trei ori pe zi, să-i închidă apoi în ţarc, să hrănească bine vaca, pentru a nu slăbi...

Pentru că au avut noroc de iarnă blândă, după ce sug la prânz, cât face curat în coşar (grajd), îi mai lasă pe-afară să se zbenguiască. Mai mare bucurie pe stăpâni nici că se poate! Îşi uită atunci de bătrâneţe, de boli, de griji şi de nevoi! Viţeluşii ăştia jucăuşi, cu ciucurel roşu la gât, le-nsufleţesc ograda, dau rost bătrâneţii lor şi le alungă singurătatea. Păcat că în curând vor creşte şi...

Îmi vin în minte versurile lui Nicolae Labiş: „Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc şi-aş vrea! Tu iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!“

Educ. Ileana CÎRSTEA
Roşu-Chiajna, judeţul Ilfov
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2007

Vizualizari: 835



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI