Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Brand românesc la exigenţele Uniunii Europene
SC Cetina SRL, pe piaţa preparatelor din carne

La Baia Mare, într-un loc unde altădată era o păşune, se ridică astăzi clădirile cochete ale unei firme specializate în fabricarea produselor de carne cu nume de sorginte silvică,
SC Cetina SRL. Şi, ceea ce este mai important de ştiut, investiţia a fost realizată cu eforturile a trei români. Cu doi dintre ei, Vasile Zah, director general, şi Viorica Ardusătean, am vorbit de curând.

Aşa am aflat că firma a fost înfiinţată în 10 ianuarie 1994, având ca sediu mai întâi un spaţiu închiriat de la fosta cooperaţie de consum. Fabrica de preparate s-a dat în folosinţă cu şapte ani în urmă, iar anul acesta, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, s-a inaugurat unul dintre cele mai moderne abatoare din România, bine cotat la standardele europene.

Valoarea proiectului, finanţat prin fondul SAPARD, s-a ridicat la 1.650.430 de euro. După cum îmi spunea interlocutoarea, capacitatea de abatorizare este de 500 porci şi 150 de bovine/zi.

La rândul său, directorul Zah a ţinut să adauge că aparatura şi tehnologia este de ultimă generaţie, provenind din Italia şi Germania. Materia primă, dar mai ales carnea de porc provine, în procent de 60%, din ferme private maramureşene. O parte din carnea tranşată se livrează către marketing-urile din ţară în caserole, începând de la 700-800 kilograme.

Meritul investitorilor este de a fi gândit şi materializat cu prioritate un abator, pentru a oferi cumpărătorilor români carne proaspătă, precum şi pentru fabricarea preparatelor produse în unitate.

„De câteva zile, îmi spunea, am făcut un pas important livrând unor firme austriece primele cantităţi de produse fabricate aici, la Cetina. Partenerii noştri au încredere în calitatea cărnii de vită provenită din zona Maramureşului, unde se ştie că sunt exemplare recunoscute nu numai în ţară.“

Viorica Ardusătean mi-a vorbit mult despre produsele fabricate în unitate, unice în felul lor. Astfel, mezelurile crude sau uscate se obţin aici prin sistemul german de afumare. Mi-a recomandat ca deosebit de gustoase sortimentele „salam crud Cetina“, „salam superior Cetina“ şi „salam superior Dacia“.

Toate aceste produse au în compoziţie sută la sută carne.

„Din păcate, îmi spunea interlocutoarea, în România nu ai nicio garanţie să-ţi poţi păstra brand-ul la un produs de calitate. Mulţi îşi fac etichete cu numele produsului, mai slab calitativ decât cel realizat de tine, şi-l vând mai ieftin. E şi motivul pentru care recomand consumatorilor să cumpere produse realizate aici, la Cetina. E cazul să încurajăm producătorul autohton, să cumpărăm, mai ales, produse realizate de firma care le-a realizat iniţial.“

Cei care doresc să-şi procure delicioasele preparate din carne Cetina pot contacta firma la telefon: 0262/224.553 şi fax: 0262/222.850 sau direct la adresa din Baia Mare, B-dul Bucureşti, nr. 126.

Miron ŞTEFĂNESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2007

Vizualizari: 1030



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI