Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Trei Românii în una singură

Mai deunăzi, la taifas cu unul dintre cei mai importanţi economişti în domeniul bancar, aflu o teorie care merită cel puţin atenţie. Acesta susţine că, inclusiv din punct de vedere economic, România este o ţară de ţări.

Coexistă, cu alte cuvinte, trei Românii. S-o luăm pe degete, aşadar, fiindcă, vă mai ziceam, teoria prietenului meu incumbă adevăruri cu deosebită aplicabilitate economică şi socială. Mai întâi, susţinea bancherul, recunoaştem România marilor oraşe, a cetăţilor metropolă, ca să spunem aşa. Capitala! Apoi Clujul, Iaşul, Timişoara, Braşovul, Constanţa… Sunt acestea „centrele nervoase“ şi, deopotrivă, punctele nevralgice ale economiei naţionale. Aici fiinţează sistemul bancar românesc şi, tot aici ori de aici acţionează mafia – politică ori economică. Termenii nu trebuie să sperie. Fiindcă, oricum am da-o, deciziile, de toate tipurile, aici se iau, uneori fără vreo legătură cu Româniile de dincolo de hotarele marilor aglomerări urbane.

Locul unde nu se întâmplă nimic

Există mai apoi România micilor târguri. A locurilor unde cel mai adesea, observa cândva şi Sadoveanu, nu se întâmplă nimic ori aproape nimic. Culoarea predominantă a unor asemenea colectivităţi sociale este gri. Se trăieşte de azi pe mâine, cu dorinţa, niciodată împlinită, de a accede către prima Românie. Ambiţiile, spuneam, sunt amorfe, cum mlăştinoasă e viaţa politică locală însăşi. Aici, cel mai adesea, se frâng destine ori se anihilează ambiţii. După modelul mafiei de centru funcţionează mafia locală, uneori cu rădăcini bine conservate ori ramificate până dincolo de hotarul ţării-mamă.

Ruralul, ca „rezerva de urgenţă“

În sfârşit, a treia Românie este cea a ruralului. A celor care construiesc recolte. Fără pretenţii, fără speranţe, fără ambiţii politice ori mafiote. Sunt umiliţii şi obidiţii veacurilor de suferinţă pentru care bobul de grâu e mai de preţ decât grăuntele de aur.

La sat, în rural adică, timpul bate mai anevoie. Evenimentele se succed într-un ritm care nu creează emoţiile orăşenilor. Oamenii se mulţumesc cu puţin şi mulţumirea lor de trăitori ai Terrei ar fi deplină dacă Dumnezeu le-ar îngădui să stea, să poată sta la veghe în lanul greu de spice. Şi totuşi, susţinea amicul meu economistul, aici zace, uitată de decidenţii dintotdeauna, „rezerva de urgenţă“, ajutorul cu care PIB-ul ar putea fi lesne ajustat – fără umilitoarele şi costisitoarele cerşeli făcute pe aiurea. Numai că, ştiţi, vorbă românească. O simplă judecată, un calcul cu creionul pe hârtie – susţinea bancherul meu, şi vă asigur că ştie ce spune – arată că numai ploile din săptămânile începutului de iunie valorează peste 2 miliarde de euro.

Există însă şi „o mică“, o foarte mică condiţie – irigaţiile. Ce a început Cel de sus trebuia continuat, desăvârşit. Efortul unor asemenea întreprinderi, minim în condiţiile de maximă eficienţă, ar fi ajutat cea de a treia Românie să pulseze în bugetul naţional hrană şi deci bunăstare pentru peste o sută de milioane de suflete. Numai că banii şi, prin urmare, decizia se află la concetăţenii noştri din prima Românie. Punctele cardinale ale politicii lor nu bat însă şi orizontul ruralului. Satul şi, odată cu el, agricultura, adică a treia Românie, n-au fost încă identificaţi, descoperiţi. Fiindcă lui i se vinde scump şi i se cumpără pe gratis.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2009

Vizualizari: 630



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI