Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Suceava, cea mai mare forţă silvică a României

În momentul de față, Direcția Silvică (DS) Suceava, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, administrează 280.000 ha fond forestier proprietate publică a statului. La acestea se adaugă 30.000 ha ale unităţilor teritorial administrative și 30.000 ha care aparțin altor categorii de deținători, cum ar fi obști și persoane particulare. Fapt este că această direcție este cea mai puternică din punct de vedere economic, pentru că recoltează cea mai mare cantitate de masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică a statului, în medie 1,2 milioane de metri cubi.

Investiţii într-un an de criză economică

„La capitolul investiții, situaţia este puțin austeră, așa cum era de așteptat, fiind un an de criză economică. Totuși, beneficiem de 1,7 milioane de lei din surse proprii. În mod normal, am fi avut nevoie de 3,5-4 milioane de lei“ – afirma Mihai Miheţiu, directorul DS Suceava. El susţine că este primul an în care DS Suceava trebuie să verse la stat 90% din profit, faţă de 50% în anii anteriori. Domnia sa a spus că mai există și alte fonduri, cum ar fi cele alocate de la buget, inclusiv pentru herghelie, sau din împrumuturi și credite externe de la Consiliul Europei, gestionate de MMP, în special pentru lucrările de corecţie a torenților, dar și pentru întreţinerea drumurilor forestiere. În momentul documentării noastre, valoarea acestor fonduri nu era încă cunoscută, pentru că se mai discuta la nivel de minister și RNP.

În program, împăduriri pe 1.450 ha

În Suceava, anul acesta se vor împăduri 1.450 ha, suprafaţă prevăzută în Programul pentru fondul forestier de stat. Din total, 950 ha reprezintă împăduriri propriu-zise, cu puieţi plantaţi, iar 500 ha, regenerări naturale. De asemenea, vor fi efectuate completări, pe 200 ha, în diferite plantaţii. În urma unei decizii a RNP şi Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP), prin care fiecare ocol silvic trebuie să planteze câte un hectar pentru comunităţile locale, direcţia mai împădurește 24 ha. Forţa de muncă este asigurată, prin voluntariat, de personal silvic, alţi bugetari, ONG-uri și elevi. Materialul săditor provine de la cantoane și este realizat suplimentar faţă de cel obţinut în pepinierele permanente ale judeţului. Adică, fără cheltuieli suplimentare! În acest sistem de voluntariat al pădurarilor, producţia ajunge la zeci, poate chiar sute de mii de puieţi. În plus, pădurarii suceveni vor mai planta 316 ha pe suprafeţele care aparţin în principal primăriilor, dar și altor deţinători. În cadrul campaniei de împăduriri din acest an, DS Suceava plantează aproximativ şase milioane de puieți asigurați aproape integral din pepinierele proprii.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2011

Vizualizari: 621



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI