Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Sprijinul pentru lucrările de toamnă

În această toamnă, cei mai mulţi fermieri din sectorul vegetal vor primi subvenţiile nesperat de repede, încă din luna octombrie, a anunţat Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, într-o recentă conferinţă de presă. Mai mult, fondurile necesare au fost deja aprobate în cadrul unei şedinţe de Guvern.
„Pentru campania de toamnă, ne-am gândit la un montaj financiar, compus din patru forme de sprijin. Insist asupra faptului că apar uneori confuzii referitoare la formele de sprijin. Noi oferim, nu obligăm! Dacă oamenii vor aceşti bani, trebuie să îndeplinească formalităţile legale“, a afirmat Sârbu.

Motorina, doar 1 leu/litrul

Pachetul financiar, convenit şi cu Ministerul Finanţelor Publice, prevede subvenţionarea motorinei necesare lucrărilor mecanice în cuantum de 1 leu/litru, cu o cantitate de 39 litri/ha, pentru înfiinţarea culturilor de grâu, secară,  orz, orzoaică şi plante furajere.

Suprafaţa lucrată, anticipată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), se ridică la 3,1 milioane de hectare. De asemenea, se va acorda un avans care reprezintă 70% din sumele cuvenite pe suprafaţă (SAPS), aferente anului 2009.

„Uniunea Europeană a refuzat ajutorul pentru îngrăşăminte, dar a acceptat acordarea unui avans, prin Regulamentul CE nr. 691/2009. Ne-a aprobat 70% din sumele cuvenite din Schema de plată unică pe suprafaţă, mai mult decât ne aşteptam noi, începând cu 16 octombrie 2009. Valoarea sprijinului este de 209 lei/hectar.

Pe lângă aceasta, am convenit cu băncile ca, pe baza unei simple adeverinţe de la APIA, fermierii să poată primi acel avans de 70%“, a menţionat ministrul.

Pe baza adeverinţei, fermierii pot contracta credite, reprezentând 70% din sumele cuvenite din plăţile naţionale directe complementare (CNDP) aferente anului 2009. Valoarea sprijinului este de 131 lei/hectar.
Noutatea

Daniel Constantin, director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a revenit şi a spus că, în campania din 2009, elementul de noutate este că plăţile vor începe pe 16 octombrie, iar în momentul de faţă se construiesc toate mecanismele necesare.

„Mă refer la controlul administrativ, controlul pe teren sau controlul prin teledetecţie. Acestea au început deja, în avans faţă de anul trecut cu aproximativ cinci luni“, a precizat Constantin.

Conform directorului APIA, fermierii care au conturi la Trezorerie vor primi banii pe 17 octombrie, iar ceilalţi, pe 18 octombrie. Ce nu se va plăti până la 1 decembrie, se va face în baza regulamentului în vigoare, adică până la 30 iunie 2010.

Fermierii care nu vor beneficia de finanţare FEGA, în urma convenţiilor tripartite reînnoite, vor primi o adeverinţă garantată de Fondul de Garantare a Creditului Rural, astfel încât să poată primi şi ei bani în avans, a mai spus Daniel Constantin.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 857



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI